Obiceiuri de campanie (I)

Cu o istorie electorala controversata si cu o legislatie permisiva, alegerile din Romania nu pot fi exonerate de orice banuiala. De transparenta si corectitudinea lor depind, insa, legitimitatea guvernarii si stabilizarea democratiei. O incursiune in istoria electorala romaneasca relativ recenta ar putea sa reprezinte un reper pentru mai buna intelegere a actualitatii. Nu este nici o noutate faptul ca pina si in perioada interbelica – considerata cea mai fasta etapa a dezvoltarii statului roman – scandalurile si demagogia animau viata politica a vremii.

Departe de a constitui o situatie inedita in societatea autohtona, campaniile electorale au fost aproape mereu presarate cu invective, amenintari, injurii si chiar violenta. Propaganda ieftina, demagogie de ultima speta, promisiuni nerespectate, discursuri nefondate, toate acestea sint de regasit ieri, dar din pacate si astazi…

In preajma Marii Uniri din 1918, prin Decretul-lege din 16 noiembrie 1918 se stabilea ca "toti cetatenii romani majori vor alege prin vot obstesc obligatoriu, egal, direct si secret, si pe baza reprezentarii proportionale un numar de deputati proportional cu populatia". Dreptul de vot era acordat doar barbatilor cu virsta peste 21 de ani pentru Adunarea Deputatilor si celor peste 40 de ani pentru Senat. Nu aveau drept de vot femeile, militarii si magistratii. Legiferarea votului universal a modificat substantial modul de desfasurare a vietii politice. Inainte de primul razboi mondial, campaniile electorale se desfasurau exclusiv in orase, taranimea votind in Colegiul al III-lea, prin delegati. Un candidat isi putea vizita efectiv toti alegatorii din circumscriptia sa, in numar de citeva sute. Rezultatul votului era dinainte stiut, deoarece guvernul care "facea alegerile" iesea intotdeauna cistigator (exceptia s-a produs in decembrie 1937, cind PNL nu a intrunit decit 35,9 la suta, neputind forma guvernul). Mentionam si faptul ca singurele alegeri considerate nefraudate au fost cele din toamna anului 1928, cistigate de catre PNT, pe fondul crizei semnalate in rindurile PNL dupa disparitia ilustrului sau conducator, Ion I.C. Bratianu.

Dupa instituirea votului universal, numarul alegatorilor a ajuns la citeva milioane, un candidat fiind ales de 50.000 de cetateni, in majoritate tarani, care reprezentau atunci circa 80 la suta din populatie. Lupta electorala din perioada interbelica s-a mutat de la oras la sat, candidatii fiind nevoiti sa faca turnee electorale lungi, sa tina zilnic cite 10-15 discursuri si sa viziteze cite trei-patru sate. In aceste conditii, partidul aflat la putere nu se mai bizuia numai pe aparatul de stat, ci trebuia sa desfasoare o campanie electorala intensa si plina de promisiuni. Clasa politica a dat prea putina atentie educatiei electoratului, urmarind doar interesele propriilor partide. Principala arma utilizata a fost demagogia, promisiunile fara acoperire fiind uitate imediat dupa alegeri. O alta caracteristica a luptei electorale a fost denigrarea adversarilor politici, prezentati in cele mai sumbre culori.
Evident ca, in fata unui astfel de spectacol, cetatenii ramineau descumpaniti. Cum prezentarea la vot era obligatorie, in caz de absenta fiind prevazute amenzi drastice, multi cetateni puneau stampila pe lista numarul 1, care de regula era aceea a partidului aflat la putere. Astfel se constituia o "zestre guvernamentala", care, dupa unii istorici, ajungea pina la 30 la suta din totalul voturilor. Trebuie sa amintim ca in perioada interbelica s-a mentinut sistemul introdus de regele Carol I, care stabilea ca, o data cu formarea unui nou guvern, sa fie dizolvat parlamentul si sa se organizeze din nou alegeri. Guvernul inlocuia administratia locala cu fruntasi ai partidului de la putere, care se angajau in campania electorala pentru a asigura victoria. A ramas celebra remarca politicianului conservator P.P. Carp: "Maiestate, dati-mi guvernul si va dau Parlamentul!".

Atacurile la persoana nu au lipsit niciodata, oamenii politici romani constientizind ca imaginea liderului este deosebit de importanta. In 1920, partidul maresalului Alexandru Averescu, Liga Poporului, l-a prezentat pe acesta drept "tatal nostru care ne-a scapat din triunghiul mortii" (Marasti-Marasesti-Oituz) si drept omul care a realizat reforma agrara.

In 1921, liberalii, care au suferit o grava infringere in alegeri, au analizat esecul. Iata ce sfaturi oferea unul dintre lideri, Vintila Bratianu: "Noi, liberalii, vom face ca Averescanii: prin imagini de orice fel, cu chipul lui Ionel Bratianu purtat in virful unei prajini, prin manifestatie exterioara – muzica, tambalau, alcool etc. – vom aduce masele de tarani si muncitori la vot bine pregatite sufleteste in favoarea noastra".

Publicitate și alte recomandări video