Orasul Iasi intre partide

Pe de o parte, pesimistii nu mai acorda nici o sansa orasului. Iasii reprezinta, in opinia lor, un oras defunct. Un trecut prea greu il trage in jos, ca o piatra de moara. La inaltimea acelui trecut luminos nu mai putem accede, spun ei. Sintem niste epigoni piperniciti, nedemni de efortul uriesesc al inaintasilor. Din Iasi nu a mai ramas decit umbra. Umilinta se cuvine, asadar, a inlocui trufia. Pe de alta parte, optimistii considera ca trecutul se prelungeste armonios in prezent. Si ca deschide o perspectiva ametitoare spre viitor. Orasul are edificii venerabile si un potential turistic imens. Adaposteste o impozanta catedrala metropolitana. Citeva universitati. Un mitropolit ascetic. Un primar cumpatat. Un prefect dinamic. Moaste facatoare de minuni. Universitari reputati, cunoscuti din publicatiile cotate ISI. Eseisti ingeniosi. Eruditi enciclopedici. Rectori ageri. Politicieni liberali gata de orice jertfa. Politicieni social-democrati gata jertfiti. Colonei in rezerva. Detectivi. Ecvestra lui Mihai Viteazu. Mausoleul lui Manciuc. Cimitirul Eternitate. Masca mortuara a lui Eminescu. Automobilul lui Mihai Ursachi. Statuia Provinciilor Reunite. Bicicleta lui Danilov. Etc. etc. etc.
Mai e nevoie sa spun ca fac parte din partida optimista? N-ar mai fi nevoie, desi rauvoitorii imi vor contesta, fiti siguri, apartenenta si fidelitatea. In legatura cu tabloul prezentat, dati-mi voie sa fac doua observatii marunte. Mai intii, trebuie sa precizez ca partida pesimistilor se bazeaza pe un mit negru, confectionat nu de azi, de ieri. M-am intrebat adesea in legatura cu provenienta lui. Si iata ce am descoperit. Primul elegiac se pare ca a fost insusi G. Ibraileanu. Intr-o misiva catre Bratescu-Voinesti, trimisa destinatarului pe la inceputul secolului trecut, criticul deplinge soarta nedreapta a orasului, aspectul sau mizerabil, punindu-le pe seama unei influente orientale. Ieseanul e lenes, visator si tembel (sic!), provenind din urmasii degenerati ai raialelor turcesti, din scursura Fanarului. Declinul fostei capitale se trage din „lipsa de constiinta a autoritatilor”, conjugata cu triumfatoarea „imbecilitate a cetatenilor”. Solutia ar fi un buget de cinci ori mai mare, un consiliu comunal format din „savanti” si un primar adus din Germania. Descrierea lui Ibraileanu (pe care am mai citat-o cindva) e profund realista (prin ce se deosebeste oare actualul „Consiliu local” de acela de acum o suta de ani?). Solutia, in schimb, e curata utopie.
Mitul cultural a primit trasatura definitiva sub pana fostilor membri ai grupului de la „Viata romaneasca”. Pina la mutarea revistei in Bucuresti, orasul a cunoscut o veritabila stare de gratie. Tara ne stima si ne invidia. In spatiul Iasilor se inregistra cea mai mare densitate de genii poetice si narative pe metru patrat. Prin vazduhul Copoului filfiiau heruvimii hirjonindu-se cu muzele. Protejat de tenebre, criticul Ibraileanu judeca suveran literatura romana. Privirile tuturor impostorilor, pline de groaza, erau atintite spre strada Coroi (unde s-a aflat o vreme casa lui Ibraileanu). Orasul s-a prabusit in neant odata cu moartea criticului si exodul spre Dimbovita al maestrilor supravietuitori. In treacat fie spus, prestigiul calp al Bucurestilor e un fenomen de import. Ce s-ar fi intimplat daca iesenii ramineau acasa? Carevasazica, odata cu decesul lui Topirceanu, in 1937, orasul a murit simbolic a doua oara. Si de atunci sade mort, spun reprezentantii partidului pesimist. Dar noi, optimistii, sintem de parere ca sufletul poetului e nemuritor. Cum vedem, elegia e veche. Numai pesimistul e nou.
A doua observatie. Partida pesimistilor este inclinata spre negarea oricarei solutii de resuscitare a orasului. Destinul Iasilor a fost deja scris in ceruri de catre degetul parfumat al lui Dumnezeu si parafat de ingeri. Nici o discutie despre crearea unui brand de succes nu poate urni orasul din toropeala. Ne certam, de altfel, de mai bine de un veac. Si nimic. Patria nu vrea sa-si intoarca privirile spre noi. N-am reusit sa ne definim identitatea. N-am aflat solutii viabile. Aceasta este concluzia pesimistilor. Optimistul, in schimb, nu se da batut. El urmareste avid viata spirituala a orasului si se minuneaza de ea. Dar, pentru a nu ramine in domeniul abstractiilor, sa citam un reprezentant eminent al partidei optimiste: „Cautati in zadar (identitatea orasului, n.m.) pentru ca nu stiti unde sa cautati. Daca va place neaparat cuvintul «capitala», atunci aflati ca Iasul este o capitala a religiei crestin ortodoxe. Prin multitudinea de biserici, multe dintre ele monumente istorice, prin situarea Mitropoliei Moldovei la Iasi, prin multitudinea de manastiri si locuri sfinte, Iasul este incontestabil o Capitala, cu «C». Dar din religie nu se poate face comert ca scop declarat, asa cum incearca primarul si compania. Intorceti-va fata catre cele sfinte, si toate vi se vor adauga voua, fara ca voi sa trebuiasca sa faceti nimic. Lasati-l doar pe Dumnezeu sa se ocupe de cele ce sint ale Lui”.
Are perfecta dreptate preopinentul meu. La Iasi, cind mor, pina si cei mai pacatosi dintre medicii psihiatri merg sa-i consulte pe sfinti…