Politia mentalitatilor

Vorbeam, in articolele precedente, despre efortul noilor „comisari" ai spalarii creierului de a minimaliza si desacraliza orice urma de spectacular in istorie si umanitate. Se observa aici un impuls rudimentar de uniformizare a vietii. Argumentul lor este un asa-zis „liberalism radical", al „drepturilor" umane absolute, dar, in fapt, in spatele sau, se ascunde un extremism abuziv – ca toate extremismele. Cine urmareste cu atentie felul in care noua corectitudine politica (spun „noua", intrucat exista si o „veche" corectitudine politica, de bun simt, asupra careia voi reveni) isi intinde tentaculele peste ideologiile Apusului, va recunoaste tehnici si strategii de brainwashing, folosite, in trecut, cu destul succes, de catre fascisti si comunisti. E, fara indoiala, in dorinta acestei uniformizari si nivelari (in mediocritate!) a omenirii, samburele unui absurd totalitarism – inrudit psihologic cu dictaturile secolului XX. Deocamdata pare greu sa-i stabilesti originea, deoarece dezvoltarea lui se afla, in ciuda aparentelor, intr-un stadiu incipient. Punctul de plecare a nebuniei ar putea fi undeva in politica de indoctrinare a marilor corporatii capitaliste (care-si transforma milioanele de lucratori si clienti, din intreaga lume, in roboti ridicoli de propaganda). Totodata, s-ar putea gasi si intr-o exacerbare a corectitudinii politice „bune", devenite „rele" prin excesul de zel al unor adepti mai putin inzestrati intelectual. Pe acest palier, discutia poate fi largita cu o mica digresiune.

Intr-un interviu mai vechi, discutand aspectele negative ale corectitudinii politice, Andrei Plesu facea urmatorul comentariu: „Acum, ca am scapat de ideologiile criminale ale veacului trecut, constat ca a aparut /…/ un fel de nevoie de ideologie soft care incet-incet devine un soi de a doua natura. Am impresia ca a aparut un tip uman care nu mai poate trai fara un atasament ideologic, fara o inregimentare. Cum toate celelalte tipuri de inregimentare din lumea traditionala – cum ar fi religia, de pilda – nu mai par sa fie suficiente, se dezvolta o sumedenie de erzaturi, de misionarisme secunde, de un dogmatism ingrijorator. Asa se naste puzderia de oameni angajati care ne inconjoara. Problema este ca, obligand la actiune, ideologiile nu lasa loc reflectiei, ele nu sunt, de fapt, forme de gandire, ci doar reductii ale gandirii la un strict necesar, functional in plan imediat. Pe masura ce ideologiile se multiplica, se gandeste mai putin. /…/. Omul de convingere este un om care-si construieste singur convingerile, care a reflectat asupra lucrurilor si abia pe urma isi asuma o anumita forma de gandire si un anume comportament. Ideologiile sunt gregare, ideologiile au ceva gata facut in ele. Omul ideologiilor nu este /…/ un cautator adevarat si nici un ganditor adevarat, pe cont propriu; el este doar un entuziast tovaras de drum". As merge chiar mai departe, observand ca „omul ideologiilor", noul comisar de brainwashing, isi sublimeaza, prin „inregimentare", completa absenta, nu numai a gandirii originale, ci a gandirii indeobste. Roboteii noii corectitudini politice – tabula rasa, intelectual vorbind – s-au nascut pentru a fi niste executanti (indiferent de doctrina, ei putand fi atat liberali radicali, cat si agenti stalinisti de infiltrare) si nu niste creatori. Aplicarea in forta a ideii gata „mestecate" si „digerate" le e mult mai la indemana decat starea de contemplatie.

„Comisarii" in cauza reprezinta degenerarile intentionalitatii fundamental pozitive, cuprinse – ab origine – in corectitudinea politica. Promiteam sa revin asupra fenomenului, intrucat aici se impun, intr-adevar, cateva precizari. Am aparat si eu (si voi apara in continuare) directiile rationale din interiorul mult-dezbatutului concept de political correctness. Nu poti gandi un univers liberal (in sensul autentic al termenului) fara o normare ideologica de ansamblu. In demersul lor initial, asta au intentionat promotorii corectitudinii politice. Cred, fara ezitare, ca nu ai voie sa discriminezi prin limbaj (nu cuvinte!), gestica si opinie publica rasele, etniile, sexele, religiile, fizionomiile, traditiile etc. Intr-un spatiu democratic, trebuie sa-ti insusesti cateva tipare mentaliste si comportamentale, cu ajutorul carora sa-ti educi respectul (daca nu-l detii cumva in infrastructura elementarului bun-simt nativ) pentru toate aceste forme de libertate a celuilalt. La nivelul coabitarii opozitiilor si diferentelor, in varianta de „tratat de pace", se justifica existenta corectitudinii politice si dimensiunea sa pozitiva. In momentul in care transformi insa corectitudinea politica in instrument de dominare (autoritarista!) a tuturor, de spalare a creierului si de manipulare a constiintelor, atunci, din exercitiu permisiv ea ajunge proces represiv. Sustinatorii sai inceteaza sa mai fie ideologi si se transforma in propagandisti. Insolenta lor sfideaza orice regula, orice sfiala. Pentru ei, marile culturi, marile traditii, marile religii nu fac doi bani in raport cu propria lor lobotomie.