Privilegiul hotului

Premiile Oscar ar trebui desfiintate imediat. Cel putin atita vreme cit nu se infiinteaza o sectiune speciala dedicata filmelor de capa si spaga, de felul celor oferite saptamina trecuta de televiziunea nationala, intr-o premiera mondiala de mare efect. Aceasta ne-ar scuti mai multe neplaceri. Am putea de pilda sa vedem in fine ce fac politicienii romani cind se afla in slujba patriei si a cetateanului, fara a risca sa ne certam prea mult asupra subiectului si mai ales fara ca bietul realizator al filmului si difuzorul acestuia sa-si piarda slujba, ca sa nu mai vorbim c-ar putea sa-i supere pe aparatorii drepturilor omului si sa platim la Strassbourg toata distractia.

Initial, atunci cind a izbucnit „scandalul Remes„, prima tentatie a fost s-o asociez „afacerii Miller", ma refer aici la cazul acelei jurnaliste americane, care a executat trei luni de puscarie pentru ca a refuzat initial sa-si divulge sursele. Imi imaginam ca gestul redactorilor de la TVR (foarte rar, trebuie s-o spunem, si care de aceea trebuie salutat in sine!) de a difuza inregistrari in care un ministru aparea in ipostaze posibile de coruptie va provoca in sfirsit in lumea romaneasca o discutie asupra problemei surselor. Ma asteptam sa urmeze un lung razboi intre jurnalisti si justitie, pe aceasta tema. De altfel, dna Culcer insasi declara cam patetic: „Nu voi divulga sursa nici cu pistolul la timpla!" Oricum, m-asteptam ca toata lumea sa laude gestul si sa constate fericit ca desi se schimbase in mod dubios conducerea televiziunii publice, iar in loc venise un politician si inca unul dintr-un partid putin democratic, TVR continua sa fie un post public. Pe scurt, m-asteptam la un anume triumfalism. Initial, de altfel, se pare ca acolo duceau apele. Directorul in discutie parea perfect de acord cu cei de la Stiri, chiar daca nu le impartasea in totalitate demersul. 

N-a durat probabil mai mult de o ora pentru ca totul sa se schimbe radical si definitiv, dupa cunoscuta teza potrivit careia hotul are intotdeauna mai multe drepturi si credibilitate decit victima sa. In loc sa vedem cum i se pune dnei Culcer „ pistolul la timpla" pentru a-si divulga sursele, am asistat impietriti cum pe toate canalele media dna Culcer si jurnalistii implicati au fost pusi la zid pentru ca a difuzat materialul. In loc sa discutam despre privilegiul reporterului (acela de a nu-si divulga sursele) avem privilegiul hotului (de a nu i se divulga cu nici un chip faptele). Nu ma refer aici la politicieni, care au reactionat fiecare dupa instinctul lor, ci la oamenii care traiesc in si din media, dar si la ong-isti, care si ei se indigneaza pe toate vocile atunci cind vine vorba de gravitatea coruptiei in scumpa noastra tara. 

Din nou, vedem cit de mult si imbecil este fracturata viata noastra publica incit in momente de tensiune refuzam parca sa mai gindim, trecem masinal de o parte sau de alta a frontului, dintr-un conformism stinjenitor pentru oameni care fac oficiul de ginditori publici ai natiunii. Se numeste asta rinocerizare. Unul dintre ei, responsabil cu masurarea coruptiei mioritice, Alistar de la Amnesty International, care acum nici un an n-avea nici o problema cind Monica Macovei era acuzata de Gindul et co. de crime de toate felurile, vedea aici nimic altceva decit un caz de telejustitie! Altii ca Mircea Dinescu si Stelian Tanase au procedat la relativizarea cazului (toti sint corupti, ce dracu’!), in timp presedintele Clubului Roman de Presa, care are ca misiune printre altele si protectia libertatii de expresie in media, vedea aici un abuz incalificabil. Fapt este, desi CNA (institutia care supravegheaza respectarea regulilor in media) n-a gasit nici o problema in acest caz, directorul TVR s-a trezit. Am aflat astfel de la dnul Sassu ca difuzarea acestor inregistrari ar fi un gest ilegal, incorect si imoral. Prin urmare, a interzis difuzarea de noi imagini si a chemat redactia respectiva la ordine.

Nu discut aici eficacitatea acestei interdictii sau succesul public al opiniilor exprimate mai sus. Important de observat este ca pentru prima data dupa mult timp (de la inceputul anilor nouazeci, cred!), cineva din televiziunea publica cenzureaza deschis un material jurnalistic, fara sa aiba acest drept si fara ca gestul sa fie motivat prin circumstante exceptionale (caz de incalcare grava a drepturilor fundamentale sau de siguranta nationala), in uralele unei parti importante a societatii civile si chiar a lumii media.

Ce este pina la urma incorect, imoral si ilegal in a difuza materiale care arata un posibil caz de coruptie? Dl. Sassu s-a referit mai ales la interdictia redactorilor TVR de a folosi materiale filmate cu camera ascunsa. Mi se pare pueril. Aici nu avem nici un atentat la viata privata, ci un caz de interes public. Altii s-au referit la faptul ca in acest fel s-ar atinge dreptul la un proces corect (justitia ar fi in acest caz influentata) si mai ales ca s-ar incalca prezumtia de nevinovatie. Nici acestea nu merita mai multa atentie. Am vazut cit de mult a fost influentata justitia in cazul A. Nastase sau D. I. Popescu. Cit despre prezumtia de vinovatie, in acest caz aproape ca nici nu mai poti spune nimic. Ar trebui spus totusi ca ar trebui sa acordam si societatii dreptul la a stigmatiza in situatii mai mult decit clare, mai cu seama in absenta unei justitii functionale si credibile, cum este justitia noastra.

Alte doua argumente mi se par mai rezonabile: faptul ca in acest fel se compromite munca procuraturii si de asemenea ca difuzarea acestor inregistrari poate servi anumite interese politice. Oricum, prima exclude implicarea DNA, pe care multi o dadeau ca sigura. In acelasi timp, sintem pe teritoriul tuturor speculatiilor si riscam sa uitam esentialul: un politician care nu inceta sa ne vorbeasca de patriotismul lui ireductibil a fost prins in plina actiune aproape ca un hot oarecare. Mi se pare ca in acest caz este secundar cine serveste sau pe cine deserveste. Important este ca interesul public este servit.

Problema etica in acest caz vine mai ales din faptul ca nu stim a cui a fost initiativa. Jurnalistii au primit acest material sau l-au „pescuit" ei insisi? Se stie ca adesea lucrurile sint la mijloc. Totusi, este important de stiut a cui a fost initiativa: daca jurnalistii au fost serviti sau au descoperit ei insisi subiectul? Aceasta nu pune in discutie neaparat valoarea de document public a inregistrarilor, ci doar ne poate oferi o idee despre autonomia jurnalistilor implicati, valoarea morala a gestului, ca si despre liniile de front din politica romaneasca. Ca sa putem arunca vorbaria adiacenta la cosul istoriei, cu Remes cu tot.