Procesul

Pe 26 noiembrie, la Teatrul National din Iasi, sala Studio, a avut loc premiera spectacolului Pana de automobil, de elvetianul Friedrich Dürrenmatt. Regia: Irina Popescu Boieru. Scenografia: Axenti Marfa. Distributia: Constantin Avadanei (Zorn, fost procuror), Emil Coseru (Kummer, fost avocat), Gelu Zaharia (gazda, fost judecator), Petru Ciubotaru (Pilet, fost calau), Nicolae Ionescu (Traps, "inculpat"), Catinca Tudose (Simone, menajera).

Textul lui Dürrenmatt se preteaza in foarte mare masura la acel gen de exercitii prin care se cere celor ce le rezolva sa imagineze un final pentru o serie de evenimente relatate pina intr-un anume punct al desfasurarii lor. De altfel, autorul insusi ar fi incheiat povestea in trei moduri posibile: nuvela se incheie cu sinuciderea lui Traps (1956), varianta radiofonica anterioara nuvelei (1955) isi cruta protagonistul, iar adaptarea pentru televiziune a nuvelei preia acest final (1957). In scenariul pe care Dürrenmatt insusi l-a schitat, insa, Traps se sinucide, dar nu pentru ca s-ar fi simtit vinovat, ci pentru ca o achitare i-ar fi anulat destinul special, acela de autor al unei crime perfecte (1980). Poate  n-ar fi fost lipsit de sens daca s-ar fi incercat un asemenea exercitiu cu publicul. In schimb, regizoarea opteaza pentru o perspectiva narativa auctoriala, omniscienta.

Climatul in care sint plasate evenimentele este kafkian, absurd. Traps este prins in mrejele unui asa-numit joc, al carui inteles de cele mai multe ori ii scapa. Ramas in pana de automobil si cautind o rezolvare, este invitat la o cina care se dovedeste a fi un proces fatal. Sub pretextul jocului, pensionarii isi fac treaba, ba mai mult; ei inventeaza chiar si o crima. Scotocind prin memoria personajului cum ai cauta intr-o poseta veche, remuscari, presupuneri, dubii sint scoase la lumina. Verdictul "judecatorului" din "procesul" de la Nationalul iesean e cumva ambiguu, deoarece reiese lipsa de premeditare a inculpatului in comiterea crimei, dar, in acelasi timp, acesta este condamnat la moarte de "tribunal". Se cauta cumva o imbinare a doua dintre solutiile de mai sus: comiterea unei crime ii confera protagonistului un destin, scotindu-l din banalitate. Iar procesul are de fapt loc in constiinta personajului, drept urmare acesta se sinucide la final.

Reprezentatia de la Iasi are ceva din eleganta clasica a pieselor pentru televiziune de altadata. La aceasta contribuie, poate, faptul ca s-a dorit o reprezentatie a seniorilor teatrului iesean: Constantin Avadanei (la serbarea a 35 de ani de activitate anul acesta), Emil Coseru (un rol hotarit), Petru Ciubotaru (un rol extraordinar de ludic), Gelu Zaharia (un bonom al scenei). Fara unele tehnici actuale, am fi uitat cu desavirsire in ce secol ne aflam. Dintre aceste tehnici mai noi, prin folosirea unor flashuri de lanterna, chipurile autorilor procesului sint luminate in intunericul bezna al scenei. Aceste interludii de semiobscuritate ireala pun sub semnul indoielii festinul si intrunirea aparent amiabila care constituie miezul evenimentelor.

De asemenea, scurtcircuitarile ca un un blackout de memorie al personajului principal sugereaza ca procesul, cit si celelalte intimplari scenice nu sint reale, acestea servind numai pentru plasticizarea dramei interioare prin care trece Traps. Nicolae Ionescu se adapteaza cu abilitate rolului, trecind de la relaxare la perplexitate ori indignare, deopotriva naiv si sceptic. As putea crede ca exercitiul cu publicul s-a facut, dar nu din partea anticiparii unui final, ci dinspre identitatea personajului principal. Traps este redat deopotriva vinovat si nevinovat, erou absurd al unei vieti triviale, ispitit sa-si depaseasca conditia prin inventarea unei crime, parind uneori ca ascunde ceva, alteori ca e doar victima unor nascocitori de faradelegi.

Publicitate și alte recomandări video