Scriitorii si zgomotul

Kurt Tucholsky a fost numai scriitor satiric, ci s-a distins si prin cercetaaile sale asupra comportamentului animalelor. Dupa o indelungata observare a patrupedului sau, a identificat urmatoarea regula comportamentala: "Ciinele propriu nu face zgomot, el doar latra".

In timp ce Tucholsky ii conferea ciinelui sau o pozitie privilegiata, Hemingway, dupa cum se stie, admira pisicile – la Finca, in Cuba, avea aproximativ 30 de pisici. Hemingway spunea: "Pisicile reusesc fara nici un fel de efort sa faca ceea ce noua, oamenilor, ne este interzis: sa mergem prin viata fara zgomot".

Nimic impotriva iubitorului de pisici Hemingway, dar se insela total: si pisicile pot sa faca un zgomot infernal, atunci cind ii fac pe ciini sa latre.

Un lucru este cert: omul a fost intotdeauna foarte deranjat nu numai de latrat, ci de orice fel de zgomot. In "The Devil’s Dictionary", in secolul al XIX-lea, scriitorul Ambrose Bierce defineste zgomotul dupa cum urmeaza: "Produsul principal si simbolul civilizatiei. Muzica salbatica. Putoare acustica".

Intr-adevar, nu ne miroase bine ca lumea din jurul nostru devine din ce in ce mai zgomotoasa. Intrebarea care se impune in prezent este: Cit zgomot poate sa suporte un om? Poetul si filozoful Arthur Schopenhauer, care avea ca hobby cercetarile acustice, spunea: "Cantitatea de zgomot pe care poate sa o suporte un om este indirect proportionala cu materia sa cerebrala".

Dar ce faci cind peste tot este tumult si framintare si nu se intrevede nici o scapare? Robert Gernhard, chinuit de decibeli, a avut o idee deosebita: "Daca as avea talentul de a omori pe cale telepatica, s-ar stringe un lat al ororii in jurul pamintului. Victimele lui: toti cei care fac zgomot, zgomotosii, cei care cauzeaza zgomotul si cei care permit zgomotul".

Intr-o exegeza a Bibliei care a stirnit multa indignare, Gernhard mentioneaza a unsprezecea porunca, uitata de Dumnezeu – Nu trebuie sa faci zgomot!, – unde, printre altele, se porunceste: "Toate instrumentele de percutie, acelea la care vi se umfla obrajii si acelea cu amplificator electric, sa va fie necurate, nu trebuie sa cintati la ele in casele voastre…

… Nu trebuie sa folositi walkman in tramvai si in tren, intrucit walkmanul este lucratura diavolului, ca sa zapaceasca simturile omului, iar omul sa creada ca poate sa-si umple capul cu muzica, fara ca cel de alaturi sa auda ceva. Eu insa va spun: Aude de prea aude…".

Nu scapam de tam-tam nici acasa, nici la lucru. Toti sint de parere ca in blocurile de locuinte moderne sint doua tipuri de vecini: Cei de sus, care fac permanent galagie, si cei de jos, care se pling tot timpul. La mine, lucrurile se petrec cu totul altfel. Desi locuiesc intr-un bloc cu zece etaje, vecinii de deasupra nu m-au deranjat niciodata, totdeauna s-au gindit la mine. Faceau zgomot doar atunci cind dormeam, iar cind ma trezeam brusc, incetau.

Ok, citeodata, din cu totul alte motive, nu puteam sa inchid un ochi, de exemplu, pentru ca pe autostrada, dupa colt, se testa o metoda de protectie antifonica si, in scop de cercetare, s-a dat jos zidul de protectie antifonica. Adesea, stateam in pat si ma intrebam cu recunostinta: in avantajul cui se intimpa toate astea, daca nu al meu?

Acum, am achizitionat dopuri izolante pentru urechi, mi le pun, evident, numai cind am nevoie. Adica nu le scot niciodata din urechi. Asa ca sint infundat din punct de vedere acustic, dar tot mai aud din cind in cind cite ceva. De exemplu, ieri am auzit o demonstratie. In timp ce scriam, trecea chiar pe sub fereastra mea. Totul dupa motto-ul: "Cu zgomot impotriva zgomotului".

In cautarea unei oaze de liniste, am absolvit de curind un seminar de tacere de doua saptamini. Am fost zece participanti la curs si, impreuna, am tacut continuu. Nu a fost usor sa ne tinem gura in orice situatie, dar coordonatorul insista mult pe acest lucru. Statea pe un scaun in mijlocul nostru si ne tacea non-stop. Si ce bine se pricepea! Tacea superior, subtil si intelept, iar noi raspundeam in tacere, aprobatori, ginditori si recunoscatori. La sfirsitul celor doua saptamini de seminar, am avut o discutie mai lunga despre sensul si efectele tacerii si, din pacate, s-a produs inevitabilul: Ne-am iesit din sarite, au existat atitea urlete si insulte, incit de atunci nu ne mai vorbim. Este bine insa, pentru ca astfel am atins tocmai obiectivul seminarului, pe termen lung chiar.

Altfel, momentan este liniste in jur, dar nu-mi fac iluzii: in curind va fi cu certitudine foarte multa galagie. Sau, ca sa-l citam din nou de Kurt Tucholsky: "Omul este o fiinta care ciocaneste, face muzica proasta si isi lasa ciinele sa latre. Citeodata face si liniste, dar atunci este mort". (Traducere din limba germana: Adriana Andriescu)

* Jan Cornelius, nascut in 1950 la Resita, traieste, din 1977, la Düsseldorf, Germania. Scriitor si publicist, scrie in limba germana proza umoristica si satirica. Este colaborator permanent al unor reviste satirice din Germania si Elvetia (Eulenspiegel, Nebelspalter).

Publicitate și alte recomandări video