Supravietuitorii

Iarna a adus nu doar zapada foarte multa si temperaturi aproape polare, ci si scheme interesante de relatare a dezastrelor demne de a fi transmise „in direct". Le numesc „interesante" pentru ca prevestesc epoca unui suflu proaspat in prezentarea catastrofelor si pentru ca demonstreaza ca in munca de televiziune nimic nu e mai presus de senzationalul fabricat cu stramoseasca ingeniozitate. Caderea zapezilor a scos in evidenta inconvenientele tehnicilor clasice de cosmetizare a informatiei. Privitorii stirilor sint deja plictisiti de filmarile din elicopter si nu mai clipesc a spaima la auzul girofarului verbal al catastrofarii. Dopata cu ireal si imunizata contra firescului, audienta se dovedeste refractara la contactul cu normalul, asa cum toxicomanilor le repugna ideea de surogat al substantei care le inlesneste trairea in nirvana. Creatorii stirilor-spectacol au inteles, deci, ca singele inspaiminta mai putin decit omatul si ca violenta se da, in aceste zile, la preturi de dumping, infinit mai mici decit bucata de piine colectata ca ajutor umanitar si oferita sinistratilor contra modestei sume de 10 lei.

Cum sa faci, in asemenea conditii de criza, un telejurnic decent? Prin ce tehnica declansezi fibrilatii in constiinta telemanului dezamagit de numarul mic al victimelor ?

Una din scheme consta in preluarea si adaptarea la nevoile pietei a scenariului foarte la moda al supravietuitorului. Divagind nitel, ni se pare potrivit sa aratam ca, intr-o lume suprasaturata de confort, mitul intoarcerii omului la natura place si creeaza, ca orice spectacol bine facut, milioane si milioane de dolari. Latit pe canapeaua din living, cu bautura si mincarea la o azvirlitura de brat, imbujorat de caldurica si toropit de moliciunea pernelor, privitorul se viseaza incins cu o sfoara si inarmat cu un briceag ori acoperit de blana unui urs ucis dintr-o „karata" si, in tot cazul, pregatit sa faca foc, pe loc, cu doua lemne ude. In plina reverie, „supravietuitorul" adoarme si fantasma se ancoreaza in inconstient. Nimeni nu are timp sa zaboveasca asupra interogatiilor de bun-simt: Cum ar putea domina natura cineva care nu are nici macar habar sa schimbe un bec? Sa lasam, asadar, deoparte intrebarile fara rost…

Schema de telejurnic e legata, dupa cum se vede, de pofta individului contemporan de a testa limitele rezistentei umane, dar numai ca proiectii pe ecranul de plasma al mintii, nu ca realitati fizice si spirituale. Drept urmare, se ia un individ atletic, sanatos tun, hranit bine, imbracat cum se cuvine, i se creeaza conditii „naturale" de confruntare cu nametii si cu gerul, i se da drumul in „salbaticie" sub atenta supraveghere a unei echipe de colaboratori, apoi se transmit „in direct" senzatiile, trairile si cugetarile „supravietuitorului". In acord cu supravietuitorul-telespectator tolanit pe canapea, cu ochii pironiti in ecran si cu imaginatia inzapezita de cit de fain s-ar descurca el printre nameti, supravietuitorul-reporter aflat in miezul evenimentelor isi povesteste chinurile, dar gindul ii zboara – se vede clar din privirea absenta, aruncata catre alte zari – la dulceata pufoasa a canapelei de acasa. Complicitatea dintre reporter si telespectator aduce, daca vreti, a pact televizual, cu nimic mai modest decit pactul fictional sau decit pactul autobiografic (pe care, de altfel, pare a le implica). Pactul televizual ne indeamna sa ne intrebam ce calitati ar trebui sa aiba supravietuitorii din scenariile in care realitatea se transforma in supra-realitate si ce se mai poate face pentru a se prezenta cit mai convingator o supravietuire bine gindita, frumos pusa in scena si povestita la marea arta.

Supravietuitorul trebuie sa fie, inainte de orice, o creatura verosimila. Cind europarlamentarul George B., miliardar, latifundiar, antrenor, sef de partid si om de lume si de televiziune, a dat sfoara-n tara sa se adune poporul la lopata, ceea ce parea a fi initiativa de succes s-a transformat intr-un unul din cele mai mari esece (cum ar zice EBA). De ce? Supravietuitorul era o caricatura care batjocorea legea verosimilului. Nu e suficient sa intinzi pe zapada o blana creata de mioara si sa infuleci brinza cu ceapa pentru a trece drept „survivor". Nu-i vorba, fondul filmului are potential, e din popor (mai ales cadrele cu blana si cu brinza), dar nu e suficient, nene! E nevoie de suferinta, de sudoare, de emotie, de munca si de mestesug verbal pentru a convinge telespectatorul. Etos, patos si logos, nu poante necioplite, de mocan urban.

In rezumat, supravietuitorul trebuie sa fie: a) om din popor (s-a saturat lumea de venetici), b) de conditie medie (prea putini ii inghit pe bogatani si pe sarantoci), c) de virsta potrivita (copiii si batrinii au alt statut, de eroi legendari), d) de sex masculin (barbatii, se vede in toate filmele, supravietuiesc mai facil decit femeile, pe care, din cavalerism, le ajuta sa supravietuiasca), e) de profesie tehnica sau fara profesie stabila (cine a auzit, de pilda, de literati care sa-i fi intrecut, in arta supravietuirii, pe ingineri?), f) absolvent de studii medii (un patru-clase, daca supravietuieste, va fi repede bagat in categoria prostului cu noroc, iar un posesor al titlului de DR. stie, de regula, sa evite situatiile ce reclama supravietuire), g) casatorit (supravietuirea e mareata la final, cind supravietuitorul isi imbratiseaza familia), h) adept al evolutionismului (creationistii nu cred in supravietuire, ci in viata de apoi) si i) aratos si cu excelente abilitati de comunicare (supravietuirea trebuie explicata de figuri placute si pe intelesul tuturor).

In privinta imbunatatirii scenariilor de prezentare a dezastrelor, marturisesc ca sint un pasionat adept al reconstituirilor. Ca orice experiment controlat, reconstituirile (in)valideaza supozitii si refac, in mintea anchetatorului, siruri cauzale banuite, dar netraite de cel care vrea sa inteleaga ce s-a petrecut de fapt. Spre deosebire de evenimentul real, reconstituirea prezinta avantajul crucial de a putea fi orchestrata ori de cite ori pofteste experimentatorul.

In miezul lui Cuptor, cind telespectatorilor secerati de canicula ce va cuprinde patria li se va face un dor nestiut de imbratisarea racoroasa a nametilor, un grup de profesionisti ar putea pune in scena, cu buget minim si cu efect maxim, o troienire de pomina. Urcat pe o sandrama coplesita de un munte de zapada artificiala, reporterul, supravietuitor cu barba prinsa-n turturi de acadea si cu vocea ascutita de gerul creat de echipa tehnica, va sfida natura si vremea, timpul si spatiul, posibilul si imposibilul, pentru a le povesti supravietuitorilor-telespectatori ceva de-a dreptul senzational. Si vara poate fi ca iarna.

Publicitate și alte recomandări video