Trei portrete de comisari est-europeni

Am prezentat succint, in cadrul acestei rubrici, optiunile citorva state postcomuniste pentru functia de comisar european. Contextul acestor discutii era unul special, pentru ca Romania si Bulgaria se pregateau, la rindul lor, sa inainteze nominalizari. Astazi, Leonard Orban este comisar cu acte in regula, la fel si colega sa bulgara, doamna Meglena Kuneva. Aceasta din urma este o personalitate extrem de interesanta, asupra careia ne vom opri, fara indoiala, intr-un viitor articol. Deocamdata, a venit rindul reprezentantilor ultimelor trei state est-europene care au aderat in 2004: Polonia, Slovacia si Slovenia.
Incepind cu 1 mai 2004, Polonia este reprezentata in executivul comunitar de catre  doamna Danuta Hübner, iar reconfirmarea ei in toamna aceluiasi an, cind a fost investita Comisia Barroso, nu a ridicat nici un fel de probleme pe plan intern. De altfel, buna pozitionare a comisarului polonez este demonstrata si de portofoliul atribuit – acela al Politicii Regionale. Dupa cum se stie, acest domeniu este extrem de important si sensibil pentru statele postcomuniste, care sint – sau vor fi – beneficiare ale fondurilor extrem de generoase alocate de Bruxelles pentru dezvoltarea regiunilor mai sarace, in raport cu media comunitara. Formatia profesionala si academica a doamnei Hübner pare a se potrivi perfect exigentelor postului. Profesor universitar cu masterat si doctorat in economie, ea a detinut pozitii importante in cadrul ierarhiei ONU, ajungind pina la pozitia de subsecretar general si secretar executiv al Comisiei Economice ONU pentru Europa, organism cu sediul la Geneva. Experienta ei anterioara include, de altfel, si pozitia de negociator sef in cadrul procesului de aderare a Poloniei la Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica. Pe plan intern, argumentele sale au vizat nu politicul, ci actiunea specifica tehnocratului: ca secretar de stat, in anii ’90, s-a aflat la originea comitetului guvernamental insarcinat cu pregatirea integrarii europene, iar ultima functie "nationala" detinuta a fost, deloc surprinzator, cea de ministru pentru afaceri europene.
Comisarul desemnat de Slovenia, Janez Potoènik, detine in prezent portofoliul stiintei si cercetarii. Ca si colega sa poloneza, domnul Potoènic este de profesie economist si vine din mediul cercetarii stiintifice. Doctor in economie, actualul comisar si-a construit o cariera remarcabila in cadrul Institutului de Analiza Macroeconomica si Dezvoltare din Ljubljana, in cadrul caruia a detinut functia de director, intre 1993 si 2001. A intrat in aparatul guvernamental pe o pozitie de "tehnocrat", devenind negociator-sef in relatia cu Uniunea Europeana, din 1998 si pina la aderare, in 2004. Aceasta pozitie a fost mai tirziu asociata cu functia de ministru-consilier la cabinetul primului ministru si, ulterior, cu aceea de ministru pentru afaceri europene. In cazul sau, insa, aceste demnitati au fost obtinute pe criterii strict non-partizane, fara vreo implicare relevanta in competitia politica interna.  
Numele comisarului slovac, Jan Figel, ne este cunoscut mai ales pentru ca din portofoliul sau a fost extras domeniul multilingvismului, incredintat de la 1 ianuarie comisarului roman. Astfel ca, in acest moment, domnul Figel este insarcinat cu probleme ce tin de educatie, formare, cultura si tineret. De formatie inginer electronist, el a urmat, dupa 1990, cursuri de relatii internationale si integrare economica europeana in Occident. Spre deosebire de colega sa poloneza, comisarul slovac a ales o cariera politica in cadrul miscarii crestin-democrate slovace. Ales de mai multe ori in parlamentul national, domnul Figel nu a detinut functii guvernamentale, cu exceptia celei – probabil, decisive din perspectiva nominalizarii sale pentru Comisie – de secretar de stat si negociator-sef al Slovaciei in procesul de aderare la Uniunea Europeana (1998-2003). Insa experienta sa europeana este mult mai consistenta, daca tinem cont de faptul ca, din postura de membru al legislativului slovac, domnul Figel a fost "euro-observator" in Parlamentul European si, de asemenea, si-a reprezentat tara in cadrul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei.
Asadar, analiza a inca trei state postcomuniste sugereaza ca pozitiile de ministru pentru afaceri europene sau de negociator sef in procesul de aderare au constituit rampe de lansare catre portofolii in executivul comunitar. Nu trebuie uitat, insa, ca alte cinci tari analizate in articole anterioare au desemnat personalitati afirmate in alte domenii ale executivului. Daca tinem cont si de cazurile romanesc si bulgar, obtinem un scor foarte interesant, de 5-5. Din punctul meu de vedere, interpretarea sa corecta este una mai degraba pesimista. Fara a minimaliza meritele personale ale celor cinci comisari est-europeni "rodati" profesional in relatia cu UE, putem banui ca adevarata problema consta in existenta unei foarte mici baze de selectie. Mai precis, in dezinteresul clasei politice est-europene fata de politica tehnica si lipsita de spectacol, dar care este pretuita si chiar savurata la Bruxelles.