Un altfel de director Directorul Dorinel Zeciu

Imi amintesc de perioada nasterii pasiunilor politice la noi, romanii, cind credeam ca parcurgem un drum pe care francezii il traisera ceva mai dramatic, pe timpul lui Robespierre. Eram convins ca ratacirile, derutele, intransigenta erau rapid trecatoare, intr-o perioada de timp suportabila.

Eram uluit de pasiunea animalica, primitiva a tatei Adela, care imi spunea, mimind miscari cu batul in care se sprijinea:

– Daca vine Coposu la Ghireni (Cotusca), uite asa ii pisez capul cu sapa.

Cu gura pungita rau, cu ultimii doi dinti gata si ei sa fuga de la cotoroanta, mimind cu batul cum ii piseaza capul lui Coposu, tata Adela rinjea animalic, reusind sa prezinte vederii cea mai sinistra si dezgustatoare fiinta vie pe care am vazut-o vreodata.

– Dar il cunosti, tata Adela?

– Ehe-he, il stiu eu, fulgera cu venin improscat din belsug in jurul ei.

Sigur, tata Adela avea un vot si Gabriel Liiceanu avea si el tot un vot. Democratia nu-i perfecta, dar o alternativa mai buna nu exista.

Cind am inceput serialul cu directorii comunisti, ma asteptam, in mod firesc, sa primesc reactiile celor de teapa tatei Adela. Dupa calculele mele, trebuiau sa fie multi, chiar foarte multi, si logica sa le lipseasca cu desavirsire. Aveam unele dubii in ce priveste logica lor, dar am constatat ca structura si prototipul matusii mele, tata Adela, este prezent fatal in jurul nostru si preferat inca de foarte multi.

Este clar, directorii prezentati de mine erau comunisti, sau, mai precis, erau membri ai PCR.

Eu n-am fost membru PCR, aveam originea sociala nesanatoasa, dar cei mai straluciti colegi ai mei au fost membri PCR. Aproape fara exceptie, actualii membri ai Academiei Romane erau membri PCR. Marile valori ale Romaniei au fost membri PCR. Liderii partidelor politice actuale au fost membri ai partidului unic, PCR.

Mi se pare hidos, dezgustator si deplasat sa condamni in bloc pe toti fostii membri ai PCR. Mi se pare la fel de nebunesc gestul de a folosi cuvintul „comunist" in sensul denigrarii unui om, valoros sau nu, savant sau analfabet.

Sigur, tata Adela este prezenta cam peste tot in societatea romaneasca, scazind drastic, dureros, media inteligentei poporului roman. Mai mult, tata Adela se amesteca mai peste tot unde nu-i fierbe oala. In politica, in patura protestatara, dar absolut inutila, ca masa pentru diversiuni si, mai ales, in restul timpului taie frunza la ciini. O existenta aberanta si dizgratioasa. Cam omniprezenta si inestetica.

Revenind la evocarea unor directori cu care am lucrat, directorul Dorinel Zeciu de la regia autonoma Salubris are o contributie esentiala la succesul orasului Iasi in domeniul curateniei. Dorinel Zeciu era prezent, cu precizie de ceasornic, la orele 3:00 a.m. la munca. Imensa masinarie pe care a pus-o la punct in amanunt primea semnalul unei batalii cotidiene, fara zile de repaus.

Pentru mine, Zeciu era ca un copil, crescuse sub ochii mei, iar parintii sai, oameni de o mare valoare, i-au insuflat dorinta de a urca scara valorilor prin munca si seriozitate.

Din nou, cum am mai facut-o, am apelat la directorul Antonel Grosu:

– Face fata, domnule primar, garantez pentru el, m-a asigurat inteleptul Antonel.

Desi tinar, Dorinel Zeciu avea golita cupa durerii pe care viata, pe nedrept, o serveste unora. Copilul sau, un baietel superb, a fost inghitit de Marea Neagra. Accidentul l-a marcat iremediabil si, cine stie, poate ca in final a dus la tragicul sau sfirsit.

In toata cariera mea de demnitar n-am intilnit un om mai daruit meseriei sale. Multi, chiar foarte multi au incercat sa-i rapeasca rezultatele muncii. Aveam ochii mai mereu pe activitatea acestei vitale regii si eram la curent cu evenimentele mai vizibile care se petreceau acolo.

Dorinel Zeciu a fost director nu prea mult timp, dar, in calitatea sa de inginer sef, a fost creierul si motorul regiei.

Cu tatal lui Dorinel, Marian Zeciu, am infruntat vremurile anilor ’56-’60, cind cu viata se ducea o lupta infernala. Desi elev la Liceul National, lucram ca fochist noaptea, la o centrala cu vreo 8 cazane Tubal. Dumnezeule, ce ma rugam sa nu adorm! Am adormit insa la ore si profesorul de limba romana, domnul Ifinche, a rugat clasa:

– Copii, lasati-l sa doarma, lucreaza noaptea.

Linistea din clasa a fost nefireasca si m-am trezit imediat…

Dorinel s-a considerat un discipol al meu si poate si din acest motiv la ora 3 dimineata era la munca.

Uneori imi fac mintal (deocamdata) lista cu oamenii carora le datorez foarte mult. Invariabil incep cu Dorinel Zeciu, desi firesc ar fi sa alcatuiesc aceasta lista in mod cronologic.

In indepartata Cuba, am primit ca o lovitura de trasnet vestea tragicului sfirsit al acestui copil (pentru ca asa il simteam). O lacrima a cazut pe pamintul zbuciumatei insule si s-a alaturat altor milioane care au curs din ochii negrilor, sclavilor si ai tuturor celor care au platit scump existenta lor pe pamint.

Sigur, Dorinel Zeciu n-a fost un director comunist, chiar daca o fi fost membru de partid, dar, zic eu, era cel mai spectaculos produs uman de dupa revolutia din ’89. Produs pe care, trebuie sa recunoastem, il intilnim atit de rar si care a fost slefuit si de directorii comunisti Antonel Grosu si Mihai Teodorescu. Am convingerea ca tinarul Dorinel Zeciu era un pion pornit pe zidirea unei alte Romanii si regret ca nu a fost urmat de toti ceilalti ca el in aceasta uriasa sarcina, abandonata in prezent. Pacat, mare pacat!