Un profet

Dupa premiera de saptamina trecuta a "Eu cind vreau sa fluier, fluier", o alta productie despre viata in inchisoare intra pe marile ecrane, distribuita de Independenta Film. Ca si in cazul filmul romanesc, Un prophete (Un profet) a fost premiat si proiectat la cele mai mari festivaluri din lume (Cannes, Sundance, Rotterdam etc.), insa in Romania are un profil mediatic destul de redus; asta e, filmele europene nu pot fi marketizate la noi decit printr-un Palme d’Or, Urs de Aur sau Leu venetian.

Pe linga recenziile internationale extrem de favorabile, un argument in plus ar fi autorul filmului, scenaristul si regizorul Jacques Audiard. In 2004, acesta semna De battre mon coeur s’est arrete (Si inima mi s-a oprit in loc), remake frantuzesc al unei povesti americane mai vechi, in care tinarul personaj principal incerca sa-si schimbe viata de recuperator/ bataus/ speculator imobiliar revenind la prima pasiune, pianul. Filmul este extrem de puternic, combinind intr-un singur erou elemente de maxima intensitate, violenta masculina din lumea interlopa a Parisului cu atractia artei purificatoare. Plasind personaje contradictorii in situatii extreme, Audiard isi construieste regia intimista intr-o zona lipsita de excese estetice. Isi filmeaza (anti)eroii de aproape, din miscare; nu e nici sec, nici calofil, intens ar fi cuvintul, intens si adevarat. Daca l-as asemnana cu cineva, ar fi Michael Winterbottom, autor care pune la fel de mult pret pe povestile oamenilor inca tineri, dar trecuti de lipsa de griji a primilor 20 de ani.

In comparatie cu De battre mon coeur s’est arrete, Un prophete e un proiect mai complex. La doar 19 ani, Malik El Djebena intra in inchisoare cu o condamnare de 3 ani pentru un delict neprecizat (la fel ca in Eu cind vreau sa fluier…, crima initiala importa prea putin fata de prezentul desfasurat in captivitate). Fara relatii inauntru sau prieteni in afara, Malik este fortat sa se alature gastii conducatoare pur si simplu pentru a-si asigura supravietuirea intr-un mediu crispat de ura interetnica. Lupta pentru suprematie se da intre gruparea corsicana si arabii musulmani. El insusi arab, insa lipsit de conexiuni, Malik este racolat de corsicani in scopul unei misiuni criminale impotriva unui alt arab. Fraged, nedorind sa ucida, Malik isi urmeaza totusi instinctul de conservare. Malik a crescut intr-o casa de copii, nu stie sa citeasca si nu are nici un prieten inauntru. Odata crima infaptuita, El Djebena este acceptat in cercul corsicanilor, apropiindu-se de marele sef: Luciani are parul alb, e un soi de tata violent, impunator, raul maxim avid de putere.

Undeva intre Nasul II si Gomorra, "Un profet" urmareste educarea si succesul puscariasului in mediul in care traieste. Ce e cu adevarat interesant la acest film, dincolo de redarea infricosatoare a vietii inauntru, este lipsa de prejudecata a autorului. Ca un articol de Wikipedia, ca un documentar, Audiard prezinta o realitate neluind partea nimanui. Eroul nu e un om rau, dar nici nu se poate spune ca ar fi bun, judecind dupa faptele sale. Sa afirm ca tratarea este echidistanta, neimpartind personajele in albe si negre ar fi prea putin. Si asta tocmai pentru ca raul comis de erou este in sine atit de mare, incit impiedica orice categorisire. Pentru Jacques Audiard, inchisoarea nu e un iad in care oamenii buni sufera si, intr-un final, gasesc izbavire prin propria tarie de caracter; nu e acel simbol al vietii incorsetande, plina de limitari si conditionari, cu care ne-a obisnuit vederea metaforica. Inchisoarea e un mini-univers in care aceste interconexiuni agasante ale vietii curenteaza la o intensitate mult mai mare; e un prilej de viziune in adincime a tensiunilor care marcheaza si traiul in afara, insa ramin ascunse si se manifesta in subteran, inconstient, mascind criminalul din fiecare in ceea ce se chema o dilema.

Cind actiunea urmatoare este conditionata de un cutit la git, infaptuirea ei e un succes in sine. Acesta este si bizarul sentiment cu care ramii dupa Un prophete. Te bucuri ca Malik el Djebena razbeste, e un model de succes. Ia uite, dom’le, asta a reusit. Oare eu n-as putea sa fiu la fel de tare? Are rost sa ne punem problema, dar oare confratii lui de peste tot, barbatii de care ne ferim pe strazi, nerasi, in geci de piele, despre care nu ai decit niste informatii vagi, generale, dar despre care stii ca nu sint ok, ei, daca vad filmul, ce-o sa faca? O sa zica si ei, ia uite, frate, asta a reusit. Poate reusim si noi. E eterna acuza improtriva filmelor ca media: ar fi propaganda. Ca dupa Portocala mecanica a lui Kubrick, gasti de englezoi au jefuit si violat ca personajele din film. De ce se poarta copiii urit? "Pentru ca asa au vazut la televizor" s.a.m.d.

Desi profet al unei lumi violente, Malik El Djebena nu e un om rau. Niciunul dintre noi nu e. Insa daca citesti acest articol si ai deja cazier, mai bine nu te duci sa-l vezi. Exista sanse sa reusesti ca Malik (tre’ sa stii mai multe limbi straine si sa ai multe arme), da’ poate n-ai sa reusesti si oricum nu merita incercat din cauza unui film. Pina la urma, e doar un film, frate!