Caută 
3 MIN
De cand economiile tarilor din sudul Europei au inceput sa dea semne serioase de proxim faliment, de cand caderea financiara a Greciei pare sa strice intregul echilibru al Uniunii Europene, incep sa apara primele semne de intrebare privitoare chiar la coerenta acestui proiect, care cu doar cativa ani in urma parea de o soliditate de nimic contestata.
A devenit un loc comun ipoteza nonsalant, dar pripit optimista, conform careia, odata incheiate (cel putin oficial) majoritatea regimurilor comuniste din Europa estica, s-a terminat cu „minunata lume noua" a totalitarismului, ca ideologia si-a pierdut puterea de seductie, iar utopia binelui organizat si-a tocit si ea farmecele. Mai mult decat atat, se discuta insistent, in ultimii ani, despre o anumita „moarte a utopiei", ca si cum aceasta ar imprumuta numai formele opresiunii strict politice. Cine isi pastreaza insa nealterat simtul corectei perceptii a realitatii poate ajunge la o concluzie oricum, numai linistitoare nu: anume ca mirajul pe care Occidentul il exercita asupra mai napastuitei lumi estice tot pe o utopie a sistematizarii „geometrice" a binelui se sprijina, ca mult-doritul trai mai bun, confortul, libera circulatie a oamenilor si a valorilor sunt promisiuni livrate in cadrul unui proiect propagandistic a carui eficienta nu este departe de cea a comunismului.
Intr-un eseu care isi asuma, in stilul cunoscut al autorului, responsabilitatea avansarii unor ipoteze nu tocmai comode, Al. Paleologu afirma transant, inca de acum mai bine de zece ani, ca, in ceea ce il priveste, nu mai exista niciun dubiu: Uniunea Europeana reprezinta o forma de utopie care in viitor isi va demonstra, conform regulii, totala ineficienta, de vreme ce ideea de Europa a luat nastere datorita unitatii religioase a crestinismului inca nescindat la acea data.
Nu sunt atat de natang incat sa neg oportunitatile pe care intrarea administrativa intr-o Europa ce tinde sa devina federalizata ni le-a adus noua, romanilor, neam predispus sa actioneze in urma unor insistente imbolduri exterioare. Competitia, in genere, fie ea economica, culturala sau de alt fel, nu poate fi decat un benefic stimulent. Nici nu pot, totusi, sa nu observ ca aceasta ecuatie a organizarii batranului continent se aseamana ingrijorator cu alte proiecte care in trecut au castigat sufragiile majoritatii, promitand lumi daca nu ideale, oricum vizibil ameliorate, in comparatie cu tarele prezentului. Din pacate, insa, istoria a negat fara exceptie utopia: ceea ce, teoretic, pare benefic se dovedeste, prin alterarea practica pe care supunerea proiectului la necesitatile concrete ale realitatii o produce, o teribila matrice a raului. Comunismul a luat nastere in urma unor astfel de promisiuni, in perfect acord cu problemele epocii. Mecanismul este simplu: prompta observare a carentelor sistemului faciliteaza atragerea oropsitilor, in numele unui viitor care slujeste de scuza pentru lipsurile prezentului. Evident, ideologia sta bine infipta in spatele acestor discursuri inselatoare. Utopia se dovedeste a fi, de multe ori, o simpla strategie de persuasiune, de casigare a multimilor.
Nu as risca sa par sceptic; si totusi: ideea programarii „mai binelui", in numele unui umanism care este doar retoric, constituie osatura oricarei utopii. Iar, fara exceptie, utopia da nastere unor efecte situate la antipodul promisiunilor care o fac seducatoare. Ideea federalizarii Europei este, nu mai incape indoiala, o forma de utopie. Ea presupune centralizarea unor aspecte care, prin natura lor, fac diferenta intre popoare si interese diferite. Este posibil un numitor comun, fara a da nastere unor conflicte care vor fi greu de aplanat? Sa speram ca da.
Mi se pare ca acest mare proiect, care a schimbat istoria si a reasezat centrele de influenta si putere (din ce in ce mai vizibile, azi, in contextul crizei), isi arata mult prea devreme slabiciunile. Sigur, sistemul nu se va prabusi doar din atat, dar el va imparti mai clar participantii pe criterii financiare. Acesta devine, deja, principalul atu care conteaza in luarea marilor decizii. Nicio surpriza, de fapt. Cine contempla actualitatea cu ochi priceput are senzatia de dèjà vu: mereu puternicii zilei au promis fericirea celor multi, si-au facut jocurile justificandu-le prin promisiunea unei lumi mai bune. Cat filantropism dezinteresat si cata demagogie incape aici, ramane de vazut. Dar, cand utopia isi iteste seducatoarele-i ocheade, este bine sa ne pastram calmul si sa fim gata sa decriptam semnele degenerarii sale. Pentru ca, istoria ne-a invatat cu prisosinta, utopia degenereaza mai devreme sau mai tarziu si atunci normalitatea, valorile democratiei, ale Europei de azi sunt mazilite.
