Zece motive pentru care e mai bine sa fii manelist decit orice altceva

In colectivitatile omenesti in care ierarhizarea pe baza de merite e o poanta mai vioaie decit visul omului de a cuceri

Universul, "a fi bun" are cu totul alte intelesuri decit cele atribuite in mod obisnuit de niste bieti meritocrati idealisti. In astfel de grupuri se verifica o teza mult indragita si foarte gustata de canibali: toti oamenii sint buni. Bun este hotul care fura milionul si scapa nepedepsit, devenind apoi unul din mai-marii zilelor si campion al moralitatii, bun este si nataraul pe care soarta si anturajul l-au incurajat sa ajunga mare lider si stea polara a progresistilor. In acelasi stil, bun este mincinosul care ingroapa adevarul, dupa cum tot bun este considerat si egolatrul care pozeaza in model de modestie si umilinta.

In acest ghiveci gustos de bunatate lipsita de prejudecati sau discriminari, manelistul, zis si gurist sau "artist", indeplineste rolul condimentului exotic fara de care amestecul risca sa fie consumat fara a lasa o temeinica impresie papilara.

Ori de cite ori presa alcatuieste un top al celor mai bine platite ocupatii, interesul cititorului incepe sa scada vertiginos din momentul in care apar insiruiri precum "domeniul bancar", "asigurari", "aeronautica", "avocatura" s.a.m.d. Toate aceste topuri eludeaza, din naivitate, ori cu buna stiinta, ancorajul in sinergia faptelor. O clasificare inspirata din real ar trebui sa cuprinda (si) alte domenii: "politician", "fotbalist", "manelist" etc. Sa ne limitam la categoria "manelist" si sa aratam, in zece puncte, de ce ar fi bine sa ne odraslim copiii in spiritul idealului "fara numar, fara numar":

1. Manelistul este eul care contrazice axioma ridicola potrivit careia o educatie de foarte buna calitate contribuie la inaltarea pe scara sociala. Aceasta faptura nascuta din impletirea lipsei de educatie cu tambalul si onomatopeea dovedeste cu asupra de masura adevarul spunerii ca numai cine ridica vocea are de cistigat.

2. Manelistul afla din frageda pruncie ca nu munca, ci talentul il innobileaza pe om. Munca e urita si injositoare, motiv pentru care numai fraierii fara viziune se lasa coscoviti. Talentul, pe de alta parte, este mutatia formativa care favorizeaza excelenta, motiv pentru care un manelist de talent cistiga intr-un an cit un profesor universitar doctor dupa mai multe reincarnari.

3. Orice manelist le ride in nas celor ce cred in ideea stupida si desueta ca viata sociala presupune existenta unor reguli si responsabilitati: "Afara-i jungla, fratioare! Cine-i prost, de foame moare!".

4. Un manelist autentic le da cu tifla retrograzilor impresionati de spunerea ca omul este masura tuturor lucrurilor. Dimpotriva, banul (cascavalul, lozul, malaiul) este masura si scopul tuturor lucrurilor. Arta tremolourilor viscerale nu e decit mijlocul de a atinge marele si unicul scop. In consecinta, fericirea e o marunta chestiune de buget.

5. Manelistul este perfect adaptat economiei capitaliste. Fara a-l fi citit vreodata pe Adam Smith, acest artist emerit al ecourilor prelungite poseda stiinta convergentei intre interesul propriu si binele tuturor. In consecinta, nu exista, pentru el, pornire mai fireasca si mai jertfelnica decit aceea de a-i fermeca pe cei multi, in folosul propriei impliniri.

6. Manelistul este, prin definitie, un om cel putin bogat, daca nu chiar putred de bogat. Cine a mai pomenit manelist rupt in coate de suferinte si nevoi? Ferit-a Sfintul!

7. Cine-l acuza pe manelist de evaziune fiscala greseste in chip grosolan si neavenit. Un manelistul nu trage teapa, el verifica taria limitelor. Nu e nimic rau in a dosi niste sute de mii de euro, din dorinta legitima de a observa daca fiscalitatea exista cu adevarat. In plus, nu e mai bine sa pastrezi pentru tine ceea ce, la o adica, poate ajunge in buzunarele altora?

8. Personalitatea manelistului este incompatibila cu ideea de defect. De aceea, manelistul nu este o fiinta, ci un ideal. Asta inseamna sa fii mereu destept, frumos, sensibil, cu stare si devreme acasa.

9. In ciuda stereotipului ca manelistul este un individ needucat, tipator, laudaros, lipsit de scrupule si de gust, realitatea arata ca ceea ce trece drept lipsa de educatie e, de fapt, spirit de sinteza, ceea ce e considerat tipator se inrudeste, in esenta, cu inovatia, laudarosenia e prost extrasa din abilitatea de a fi un bun comunicator, iar asa-zisa lipsa de scrupule si de gust nu e decit rastalmacirea rauvoitoare a pragmatismului onest, dublat de o binevenita simplitate a naturaletii.

10. Ca orice fiinta superioara, manelistul are perceptia acuta a sublimului misterios al infinitului. Preceptul "fara numar, fara numar" nu e doar o subtila interogare filosofica a relevantei conceptuale a numarului, ci chiar esenta geometriei afective din care se isca delicatele ah-uri, of-uri si valeo-uri, fineturi armonice ce pun in lumina geniul.