Ghici, cine vine la cocina?

marți, 04 decembrie 2007, 21:02
3 MIN
 Ghici, cine vine la cocina?

* Exista in lumea asta, in tara asta, la ora asta, chestii mult mai importante de discutat si de birfit decit previzibila combinare a democratilor cu liberal-democratii. Proaspat aparutii democrat-liberali sa fie sanatosi si sa aiba succes, ceea ce nu putem dori si altor partide de pe marea scena politica de susa a patriei. Dupa cum spuneam, exista in momentul acesta, in tara aceasta, chestii mult mai importante de discutat – mai ales ca, din cite am inteles, tot n-au gasit-o pe Elodia. De un prim exemplu, am aflat din surse sigure ca si in aceasta iarna membrii Comandamentelor Zapezii au fost prinsi nepregatiti! Stim asta chiar de la unul dintre acestia, un nene de profesie deszapezitor, care ne-a povestit ca si el si cei mai multi dintre colegi sint complet nepregatiti inainte de Craciun, n-au porc, n-au damigene cu vin, n-au brad, n-au mai nimic de pus pe mese, de Sarbatori. Au doar harapnic, clopotel, buhai si o sorcova mica, dar astea sint cam tari, cam atoase.

* Continuam privirea noastra de ansamblu asupra evenimentelor care invaluie actul taierii si prelucrarii purceilor. Mai exact, continuam acest zbor deasupra unui cuib de porci inceput ieri. Acum, in chiar aceste clipe, gospodarii din tara, din tara noastra, construiesc care. Care mai de care. Asta, dupa ce toata vara exact aceiasi cetateni au mesterit sanii. Este si acesta un semn ca a venit iarna, ca se respecta litera si spiritul zicalelor stramosesti. Spuneam si ieri (sau sa fi fost alaltaieri?) ca se simte deja plutind prin aer, ca o picla densa, mireasma imbietoare a soriciului pirlit. Din cind in cind, linistea micilor asezari rurale este strapunsa de grohaieli…

* In restul anului, aceste grohaieli sint efectuate mai ales de domnii consumatori asezati la mesele bufetului mixt, care au cam exagerat cu spritul si berea, sau de elevii scolilor generale, care fac concurs de rigiit sa se dea mari in fata colegelor de clasa. Acum, in aceasta perioada, principalele grohaieli care tulbura linistea patriarhala a satului romanesc sint scoase de porcii-porci, care se intreaba oare de ce stapinii se apropie de ei zimbind fals si ascunzind la spate cutitele alea mari pe care le-au ascutit in ajun.

* Ca tot ne-am amintit de cele scrise zilele trecute: si alti gospodari romani au ramas, inainte de Sarbatori, fara benzina cu care sa-si pirleasca populatia porcina din cotete. De exemplu, gospodarii din Scirboasa-Mare. Asta, pentru simplul fapt ca nea Vartolomeu Osie, care avea autoturism proprietate personala Dacia 1300 din rezervorul caruia fura tot satul benzina, si-a vindut vechea masina, cumparindu-si in schimb una noua, diesel – iar cu motorina, se stie, nu se prea poate pirli vreun purcel, cit de mic si de fraier ar fi el. Prin urmare, lampile bietilor tarani au cazut in pana prostului si n-au mai pornit nici macar cu manivela. Citeva zeci de porci au ramas, astfel, nepirliti (ori pirliti doar pe sfert sau jumatate, cit au tinut tuburile de spray ale doamnelor). Din fericire, primarul Zoofilip Rapita urmarise pe micul ecran rubrica de teleshopping; cu un gest expert, perfect barbatesc, el a comandat prin posta aparatul-minune de epilat, 300 RON plus taxe postale, apoi l-a inchiriat cu ora satenilor! Acum, purceii sint la fel de netezi si de placuti la pipait ca picioarele fotomodelelor de la Milano.

* Si purcelul Brindus, apartinind familiei Romulus si Remus Cosnita, a fost taiat in aceste zile in care, prin traditie, se taie porcii; din nefericire, el nu a fost taiat de proprietarul sau, ci de un tren Intercity in fata caruia a ajuns dupa ce fugise din curte printr-o spartura din gard. In paralel si in aceeasi localitate, vecinul familiei Cosnita, domnul Eusabie Scabie, s-a convins pe pielea sa de valoarea vechiului proverb romanesc „Nu-i pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste!". Mai exact, domnul Scabie tocmai se pregatea sa-si taie porcul, dar s-a intimplat ca nu porcul a fost taiat, ci insusi Eusabie a simtit cum il taie, deci s-a repezit la latrina din fundul curtii. Pe domnul Scabie l-a taiat, deoarece consumase in ajun iahnie de fasole, lapte, prune, iaurt cu bacterii, ciocolata, bere si gutui.

Comentarii