Magdaleno, de ce minti ca te speli zilnic pe dinti?

miercuri, 06 februarie 2008, 20:31
3 MIN
 Magdaleno, de ce minti ca te speli zilnic pe dinti?

* Azi e joi; pina mai apoi e mult; putin este pina miine, de exemplu, doar 24 de ore, timp suficient pentru ca in Romania sa se petreaca multe. Multe nu prea bune, dupa cum aflam de la televizor. O chestie nu prea buna, dar cu specific national, este ca romanii au ajuns pe ultimul loc din Europa inclusiv in ceea ce priveste igiena orala. Trei din patru cetateni poseda carii (sa nu se mai spuna ca romanii sint saraci si n-au mai nimic: iata, au carii!), mai bine de jumatate poseda placa dentara (ce spuneam?), iar 45 la suta au respiratie urit mirositoare (si asta se pune!). Habar n-avem care este, de fapt, treaba cu respiratia urit mirositoare: pesemne ca mai exista inca 30 la suta dintre cetateni care ar fi avut respiratie urit mirositoare de la dantura, dar duhoarea nu se simte din pricina damfului de rachiu. Se mai pare ca un roman consuma, in medie, pe an, 90 de mililitri de pasta de dinti, spre deosebire de un neamt, de exemplu, care in acelasi an consuma, tot in medie, 430 de mililitri. Va dati seama cit inseamna 90 de mililitri de pasta de dinti? Mai putin decit 100 de mililitri de vodca proasta, cantitate cu care unii se spala pe dinti in fiecare dimineata, de la prima ora, inainte sa le vina cheful de baut.

* Urmarind rezultatele sondajului pomenit mai sus, ne-am gindit ca, totusi, cantitatea de pasta de dinti frecata anual pe fiecare dinte de roman poate chiar o depaseste pe cea a neamtului: cei care au facut sondajul sigur nu stiau ca multi cetateni de pe la noi de-abia daca mai au patru-cinci dinti si masele in toata gura.

* De ceva vreme ne tot bintuie o intrebare: ce vor sa spuna, de fapt, prezentatorii de stiri cu accidente rutiere, cind baga prin jurnale traditionalul "Din fericire, a scapat doar cu citeva rani"? In general, stim ca omul n-ar fi prea fericit sa aiba citeva rani. Nici o singura rana nu l-ar face fericit – chiar indraznim sa banuim ca omul n-ar fi defel fericit nici macar daca si-ar gasi masina zgiriata in parcare cu cheia, sau mizgalita cu "Spalama" ori "Aici e Elodia!" pe portbagaj.

* Exact la ora la care scrim acestea aflam de la televizor, de la Realitatea TV, ca "Presedintele italian Giorgio Napolitano a dizolvat Parlamentul". Si noi tot de la Rim ne tragem: de ce la ei se poate?

* Mai avem o intrebare: ce inseamna, pentru nenumarati prezentatori de televiziune si pentru angajatii unor ziare pline de poze mari si colorate cuvintul "vedeta"? Pentru noi, "vedeta" inseamna, conform dictionarului, o nava de tonaj mic, rapida, de patrulare, sau o parte dintr-un text care se evidentiaza prin culegerea cu caractere ingrosate. Multe personaje pe care le vedem la televizor sau prin ziarele alea nu au nici tonaj mic (unele sint chiar grasune), nu sint nici rapide (desi au masini rapide) si nici nu sint culese cu corp ingrosat (fiindca au mare grija, consuma doar apa plata cu lamiie, sa nu li ingroase corpul, cumva). Vedeta devine acea persoana care se vede la televizor? Avem noi un vecin de cartier care a aparut mai demult pe micul ecran, l-a intrebat reporterul ceva, el a raspuns, si sub fata lui au pus o banda pe care scria "martor la bataie". Oare e vedeta, oare sa mergem sa-i cerem un poster cu autograf? Ieri sau alaltaieri am prins, de exemplu, o stire despre o vedeta: "Cosmin (ex-T’Short) si-a deschis si cel de-al doilea club, cel mai fitos din Rimnicu Vilcea. In vara, fostul interpret planuieste deschiderea unui alt local etc". Da’ cine-i Cosmin (ex-T’Short) asta? Un fost interpret? Interpret de ce? Si de ce fost? S-a lasat? Poate o fi mai bine ca s-a lasat? Se cheama ca este vedeta sau e fosta vedeta? Infractorii prezentati la televizor, la ProTV, la jurnalul de la 17.00, sint si ei vedete? Ca ii vede si ii stie toata tara, nu?

Comentarii