Pe romani ii doare-n cod

marți, 05 august 2008, 22:15
3 MIN
 Pe romani ii doare-n cod

* Cind am inceput sa scriem textul asta, la televizor anuntau ploi prin Moldova, chiar cod portocaliu, in vreme ce sudul tarii era si el colorat, dar pe motiv de canicula. Mai mult: din cind in cind se dadeau si sfaturi, cum sa ne ferim de caldura, de arsita. Sfaturi despre cum sa ne ferim de inundatii, de viitura, n-am primit. Am mai aflat, printre altele, ca si animalele sufera din cauza caniculei, vacile rag la soare pe pasunea stearpa, oile stau la coada, de zaduf, una cu botul sub coada celeilalte, cocosii s-au defectat, insectele pisca, tintarii biziie, romanii beau bere intr-o veselie, iar ciinii au devenit extrem de agresivi si sar la picioarele cetatenilor…

* Din acest motiv, in mai multe localitati, autoritatile au decis din nou sa ia masuri in vederea prinderii si sterilizarii maidanezilor. Primarul Loredan Menumorut, de exemplu, binecunoscut prieten al animalelor, a declarat ca se opune impuscarii acestora cu tranchilizante, ciinii putind fi calmati si prin metode mai putin violente. El se afla acum pe patul de spital si face injectii in burta sa mare, dupa ce a incercat sa convinga o haita de cotarle sa ia pastile de Diazepam, apoi a prins un dulau mare si flocos, l-a luat in brate si a inceput sa-l legene, cintindu-i sa adoarma. In schimb, viceprimarul Stelica Visatoru prefera pisicile, hamsterii si pestisorii de acvariu, asadar ideea sterilizarii maidanezilor l-a incintat. A propus, chiar, ca dulaii prinsi sa fie sterilizati ca instrumentarul medical, prin fierbere. In presa locala au aparut citeva texte in care viceprimarul Stelica era acuzat ca ar detine o retea de chioscuri care vind cirnati in piine, "hot-dogs".

* Pe litoralul patriei noastre nu e nici canicula si nici inundatie nu este, desi unii ar putea spune, pe drept cuvint, ca acolo, in statiuni, exista mai multa apa decit in restul tarii. Prin urmare, veselia este la ea acasa, dupa cum atit de frumos spun prezentatorii de emisiuni estivale stupide. Clar, litoralul inseamna veselie, armonie, galagie. Inseamna si stat la masa, la terasa, inseamna baut bere cu placere, inseamna contacte cu unitatile de deservire, contacte mult mai dese decit in restul anului. Exista romani, multi romani, care doar in concediu, la mare sau la munte, in statiune, patrund pe portile localurilor. Ochiul expert al ospatarilor ii recunoaste din prima: acestia se simt stinjeniti, straini, se uita in jur, apoi se uita la meniu ca la masini straine, habar n-au care e cutitul de peste sau cum se tine servetul. Ei vor deveni victime: portiile lor vor fi mai mici, micii lor vor fi si mai mici, vinul din sticla va fi cel scurs din paharele altor clienti, cu chiflele lor se va putea taia sticla. La ei vor ajunge si produsele expirate aflate prin magaziile localurilor. Ei nu sint, totusi, singuri pe lume, ei au, totusi, niste aliati, care vegheaza asupra lor cu ochi vigilent: inspectorii OPC. Iata ce nereguli au depistat citiva asemenea eroi ai zilelor noastre:

* La restaurantul "Bella Vita" (numit asa deoarece ofera specialitati din carne de vita belita), portiile de macaroane erau tinute in camara pe acelasi raft cu farfuria in care ospatarul Menumorut Zarzar, pescar pasionat, isi adunase momeala. Confuzia (caci s-a facut si o confuzie, dupa cum era normal) a fost una regretabila: nu pentru client, care s-a ridicat de la masa satul si multumit, el fiind miop, ci pentru domnul Menumorut, care s-a pomenit la balta fara rime, doar cu niste macaroane. Nu doar bucataria romaneasca este prezenta in peisajul estival: la restaurantul cu specific chinezesc "Cio-Ba-Na-Shu", ospatarii Cian, Tian, Lao, Lae, Mao si Bao l-au molestat cu lovituri de kung-fu pe consumatorul Nastase Mormoloc. Acesta aruncase cu o farfurie goala intr-un ciine care miriia la el; patronul localului a explicat inspectorilor ca domnul consumator a vrut sa le omoare meniul zilei.

Comentarii