Sanatate si virtute!

luni, 21 ianuarie 2008, 16:48
3 MIN
 Sanatate si virtute!

* Stiti cum e pe la noi: daca e frig, se face polei, iar romanii cad pe gheata si ajung la spital. Daca nu e frig, nu se face polei, dar virusii de gripa incep sa topaie de bucurie. Cam de doua ori pe an, zone mari ale patriei iau contact cu puhoaiele: de obicei, prin toamna, la primele ploi, si prin primavara, cind cu dezghetul. Tot cam de doua ori pe an, romanii se confrunta si cu epidemiile de gripa. Prin grija fostului ministru al Turismului, domnul Agathon, virusii de gripa straini sint cei mai importanti turisti care ne viziteaza tara, indiferent de unde vin ei si ce nume poarta. Acesti virusi, din cite se pare, sint mare iubitori de caldura, care ii ajuta sa se dezvolte multilateral si sa se inmulteasca. La noi, ultimele zile au fost deosebit de calduroase, asadar riscul unei noi epidemii de gripa este evident. Cel putin, asa am fost avertizati prin ziare si pe diverse posturi de televiziune. S-ar putea sa nu vina gripa, dar la fel de bine s-ar putea sa vina. In cazul nefericit in care vine, stiti sa-i faceti fata? Aflati aceasta din testul nostru!

1) Va doare capul, aveti o stare de proasta dispozitie, un gust neplacut in gura, ca de cirpa de vase unsuroasa, va ia cu greata, etc. Cum actionati, cum reactionati?

a) Frectii cu Diana sau cu spirt, asa ati invatat de la bunica.

b) Stiind zicala "Cui pe cui se scoate", va intoarceti la bufet sa va dregeti dupa cheful din ajun, cind a fost ziua lui Costica.

c) Nu vi se poate intimpla asa ceva, deoarece aveti apomentru si repartitoare, plus ca v-ati instalat si un program anti-virus.

2) Cele mai bune leacuri impotriva gripei sint:

a) Vitamina C, zincul, aspirinele, antiinflamatoriile, repausul total la pat etc.

b) Vinul fiert, tuica fiarta, vodca fiarta, coniacul fiert, vermutul fiert, lichiorurile fierte, secarica fiarta, sampania fiarta etc. Stiind insa ca, prin fierbere, se mai pierd din vitamine, incercati sa consumati toate acestea crude.

c) Ciuparnita, biza oii, semintele de sfredeleac, florile de motul-babei etc. Din ele faceti ceai sau diverse prisnite.

3) Gripa este produsa de:

a) Un virus care poate lua diferite forme si care isi schimba mereu structura, ca pentru a-si bate joc de stradaniile cercetatorilor care cauta in permanenta sa scoata pe piata noi medicamente.

b) Instrumentele insuficient sterilizate: de exemplu, masura cu care toarna baiatul de la bar.

c) Cei care produc vaccinurile antigripale, tocmai  ca sa isi asigure piata de desfacere.

* Sinceri sa fim, preferam sa nu dam rezultatele testului de mai sus. Asta, doar pentru ca preferam sa aflam ca sinteti bine, sanatosi, si ca pirdalnicii de virusi v-au ocolit, de data asta. Stim sigur ca exista cetateni ai patriei pe care orice virus sau bacterie de bun simt si cu respect de sine i-ar ocoli, dar cu siguranta nu e cazul dumneavoastra.

 

P.S.: Acum, la inceput de 2008, va reamintim ca a aparut prin librariile patriei volumul de povestiri umoristice "Mersul Trenurilor", de Cip Iesan, cu ilustratii de Jup. E distribuit de Polirom si, din cite spun cei care deja l-au citit, e vesel. Prin urmare, este!

Comentarii