44 de ani de dus scrisori

A doua zi tot asa: "E acasa taica-tu?" "Nu" sa zicem ca raspundea copilul. "Atunci tine tu calul ca sa-i duc ziarul mamei tale". De-a lungul vremii, factorii postali au fost nu doar un rau necesar, ci si un nesecat izvor de bancuri.

Pe nea Mihai Strunga nici nu l-au interesat glumele care se faceau pe seama lui, fiindca n-avea timp de ele. El avea de dus scrisori, ziare, citatii, facturi unui intreg cartier pentru salariul lui din care isi intretinea familia. Si nu i-a fost usor. Ca nu-i de ici-colo sa hranesti dintr-o simbrie umila de postas noua copii si o nevasta casnica. 44 de ani a trudit pe arterele cartierului Grivita pana cand, de curand, la 63 de ani, a iesit la pensie. "In cartierul asta, cand am intrat eu in serviciu, erau numai case. Noroiul te innebunea, sectorul era mare, casele erau rare, dar trebuia sa fac fata, ca alta slujba mai buna nu mai prindeam eu decat duminica la biserica", spune barbatul.

Zeci de kilometri facuti zilnic

In anii cat a lucrat, Mihai Strunga a parcurs o distanta cat sa fi inconjurat Pamantul pe la Ecuator de vreo cateva ori. "Cam cati kilometri faceati pe zi?", il intreb. "Daca spun ca uneori faceam si cate 100, nu ma crede nimeni. Dar ganditi-va dumneavoastra: sa pleci de dimineata pe la patru de la Rosiori, ca sa ajungi pana la gara de unde sa iei corespondenta ca apoi sa te intorci in Grivita si s-o distribui nu-i chiar atat de simplu. La oficiu ma cronometra numai dupa lungimea traseului. Dar nimeni nu se gandea cat mai fac eu ca sa ajung pana la etajul patru sau chiar opt. La blocul turn de pe Savenilor nu functiona niciodata liftul", mai relateaza Mihai Strunga.

Si nu ii era usor sa parcurga acesti kilometri. Cateodata mergea mai putin, o mai lua pe scurtatura, mai lasa cate un ziar si pentru a doua zi, dar cand era vorba de citatii si recomandate nu se putea juca "de-a postasul", ca se lasa cu penalizari si imputari.

Intr-o anumita perioada a lunii nea Mihai era cel mai iubit om din cartier. In acea perioada, cand se dadeau pensiile si alocatiile, era asteptat ca Mantuitorul. El oblojea ranile cauzate de datoriile lasate raboj prin caietele de la chioscuri si carciumi. Dis de dimineata circulau grivitenii si se intrebau unii pe altii: "Nu l-ai vazut pe nea Mihai?" Nea Mihai era, insa, un om punctual. Venea la Barul "Dumbrava", unde-si deschidea un birou la o masa cat mai aproape de tejghea si toaleta de unde dadea pensii la tot cartierul. Aveau prioritate cei cu pensii mici. Armata si Politia erau lasate la urma, fiindca din doua pensii de ale bravilor slujitori ai patriei se termina toata geanta cu bani. Si unde mai pui ca astia nu-i lasau nici macar de-o bere si se plangeau mereu ca nu la ajung banii.

Batranul nu are odihna nici la pensie

Cea mai dificila perioada a fost pe vremea Congreselor PCR. "Aveam de dus cate un maldar de ziare care se ridica de la podea si pana la tavan. N-aveam cum sa le duc de unul singur, asa ca o luam si pe nevasta-mea. Dupa Revolutie s-a mai rarit, ca mai toata lumea si le cumpara de la chiosc", spune Mihai Strunga. Iesit de curand la pensie, barbatul nu se lasa coplesit de plictiseala. Vine aproape zilnic la Botosani, pe jos, asa cum s-a obisnuit el in decursul indelungatei sale cariere, ca sa aprovizioneze cu cele trebuincioase numeroasei lui familii de la Rosiori. Si nu uita niciodata sa treaca si pe la "Dumbrava", acolo unde si-a desfasurat activitatea vreme indelungata. Cetatenii din cartierul Grivita il saluta cu respect, dar si cu regret uneori, ca mai au inca sentimentul ca nea Mihai nu vine cu mana goala.

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video