Asociatiile refuza sa achite pierderile Apa Grup

vineri, 03 aprilie 2009, 20:42
2 MIN
 Asociatiile refuza sa achite pierderile Apa Grup

In cadrul ultimei intalniri dintre reprezentantii Consiliului Judetean (CJ) si Apa Grup, pe de-o parte, si presedintii asociatiilor de proprietari, de cealalta, ultimii si-au transmis mesajul clar si chiar rastit. Reprezentantii locatarilor de la bloc au anuntat ca nu vor aplica in niciun caz regulamentul in forma prezentata spre dezbatere publica. Presedintii au explicat ca refuza sa plateasca pierderile Apa Grup.

Noutatea adusa de regulament consta in contorizarea la limita de proprietate, adica includerea pe facturile consumatorilor a apei ce se consuma in imobil, dar nu se regaseste in totalul apei declarate de consumatori, pe baza apometrelor de sub chiuveta. Conducerea Apa Grup sustine ca presedintii nu sunt de acord cu noile prevederi din cauza ca le revin noi atributii, pentru ca, sustine Maricel Georgescu, directorul societatii, regulamentul nu schimba, in esenta, nimic.

"Oamenii vor anunta tot la noi indicii de pe apometrele din casa, iar noi, impreuna cu asociatia vom citi si ceea ce arata apometrele de scara. Facturile se vor face in continuare catre fiecare consumator, cu plata aferenta consumului individual, iar diferenta va fi transmisa catre asociatie, pentru a fi repartizata fiecarei familii din bloc. In ce modalitate doresc ei. Impartita pe numar de familii sau pe numar de persoane", a explicat managerul.

Georgescu a mentionat  ca la case se contorizeaza la limita de proprietate, legea cerand acelasi lucru si la blocuri. "La fel se face si in cazul energiei electrice. Lumea plateste drept «energie consumata pe casa scarii» exact acest tip de diferenta. Costul difera atat de mult de la scara la scara, pentru ca unii fura energie electrica", a declarat Georgescu, explicand ca la apa nu va fi posibil acest lucru daca apometrele din apartamente vor continua sa fie verificate periodic atat metrologic, cat si de catre administratorii asociatiilor.

Directorul sustine ca, lunar, societatea are pierderi totale de aproape 300.000 de lei din cauza ca nu se aplica legea. "Noi functionam pe un regulament din 2004, adoptat atunci din motive politice", a mai spus managerul.

Noul regulament va fi aprobat in iunie

Cristian Achitei, vicepresedintele CJ desemnat sa coordoneze activitatea Apa Grup, a declarat ca directorul Georgescu are intr-un fel dreptate, pentru ca "regulamentul trebuia sa fie asa de la inceput. S-a tinut cont totusi ca au iesit foarte multe discutii si ca din punct de vedere tehnic regulamentul nu se putea aplica". Si aceasta pentru ca toate contoarele de la limita de proprietate trebuie verificate metrologic, actiune care este in plina desfasurare.

Cristian Achitei a precizat ca noul regulament va fi aproape sigur aprobat in sedinta CJ din iunie, cand se vor lua o serie de masuri privind societatea, precum scaderea numarului de angajati. Diminuarea cheltuielilor cu personalul de la 60 % din pretul apei la 50 % este o conditie impusa de programul ISPA, prin care Apa Grup modernizeaza reteaua de distributie a apei potabile.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii