Case mistuite de flacari

duminică, 21 decembrie 2008, 21:07
2 MIN
 Case mistuite de flacari

Unul dintre cele mai grave a avut loc la Todireni, unde o familie cu trei copii a ramas sub cerul liber chiar inainte de Craciun. Chemati din sat, parintii au gasit doar scrum.

Din fericire, vecinii au reusit sa-i salveze pe micuti din casa inchiriata de adulti. Fetita lor doi ani si jumatate a suferit cateva arsuri si a fost dusa la Pediatrie cu ambulanta. "Ranile fetitei se vor vindeca destul de repede. Din pacate insa, familia a ramas sub cerul liber", a precizat Cristi Calimandriuc, asistent in cadrul Serviciului de Ambulanta.

Din primele cercetari ale pompierilor, se pare ca incendiul a izbucnit din vina micutei, care, incercand sa aprinda o bucata de material textil pentru a o arunca in soba, a incendiat casa in care se aflau si fratii sai, de 5, respectiv 4 ani.

Infirma moarta in casa distrusa de foc

Un alt incendiu devastator a avut loc sambata, in comuna George Enescu, unde o femeie imobilizata la pat, dupa ce i s-a amputat un picior, a murit in casa cuprinsa de flacari. Incendiul a fost stins de pompierii dorohoieni care au constatat ca totul a pornit de la un cos deteriorat.

O alta casa a ars vineri seara, in satul Dracsani, comuna Sulita. Pompierii au constatat ca focul  a izbucnit cel mai probabil din cauza unui cos de fum necuratat. Nici bine nu s-au intors in unitate ca Valerian O. de pe Strada Iuliu Maniu a anuntat ca si-a gasit garajul in flacari. Pagubele au fost estimate la 3.500 de lei.

Ieri dimineata, un echipaj al Detasamentului Botosani a intervenit pentru stingerea unui incendiu la o anexa din gospodaria Andreei S., de pe Strada Iuliu Maniu. Focul a izbucnit din cauza unui jar cazut din centrala termica.

Cu doar cateva ore mai devreme, pompierii au fost chemati de apropiatii Marcicai R. de 53 de ani, din Dorohoi, ingrijorati ca femeia plecata sa ude florile unei rude nu a dat niciun semn de viata de 12 ore. Pompierii au gasit-o pe femeie in stare de inconstienta, cel mai probabil din cauza hipotermiei. Dupa ce i s-a acordat primul ajutor, victima a fost lasata in grija rudelor si a sotului.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii