Inchis dupa ce a rasturnat un autocar

luni, 07 septembrie 2009, 20:36
2 MIN
 Inchis dupa ce a rasturnat un autocar

Arestat preventiv de Politia maghiara, Pavel A. de 37 de ani, din Flamanzi, risca sa fie trimis in judecata sub acuzatia de periclitare a sigurantei transportului in comun. Rudele barbatului i-au angajat un avocat din Iasi si spera ca acesta, impreuna cu avocatul pus la dispozitie de Consulatul Roman, sa obtina eliberarea si judecarea in stare de libertate. "Din cate am inteles, dupa accident i-au fost facute mai multe analize si s-a stabilit ca a avut o cadere psihica. Si in urma cu aproape doi-trei ani a mai fost implicat intr-un caz asemanator, dar atunci a fost linistit la timp de un nepot care se afla in autocar alaturi de el", a spus Eugen A., fratele acestuia.

Casatorit si tata al unei fete de sapte ani, Pavel A. planuia sa se intoarca in tara si sa-si construiasca o casa. De altfel, barbatul turnase deja fundatia locuintei si cumparase o parte din materialele de constructie necesare. "Cinci ani a muncit cu carte de munca in constructii, in Albacete (n.r. – Spania), iar acum fusese trecut in somaj. De cand a fost arestat, nu am mai reusit sa vorbesc cu el", a spus Georgeta A., sotia acestuia. Deocamdata, Consulatul Roman de la Szeged nu a precizat cand ar putea fi finalizata ancheta penala deschisa impotriva botosaneanului si cand va incepe procesul.

12 raniti dupa gestul necugetat

Accidentul s-a petrecut pe 12 august, in apropiere de Szeged, cand un autocar Atlassib, care se intorcea din Spania si in care se aflau 52 de persoane, se indrepta spre frontiera cu Romania. Aflat in autocar, Pavel A. a avut impresia ca soferul a gresit ruta si a tras de volan. Masina a iesit de pe sosea si s-a rasturnat pe partea dreapta. In urma accidentului, 12 calatori au fost raniti, patru dintre ei fiind transportati la spital.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii