Puscarie negociata de seful mafiotilor

marți, 27 septembrie 2011, 19:52
3 MIN
 Puscarie negociata de seful mafiotilor

Temutul interlop botosanean Ioan Clamparu, retinut joia trecuta de autoritatile spaniole, nu se va intoarce prea curand in tara. Prezentat duminica in fata magistratilor spanioli pentru confirmarea mandatului european de arestare emis pe numele lui, el a refuzat extradarea in Romania. Cum legislatia europeana permite celor condamnati sa execute pedeapsa in orice stat din comunitate, botosaneanul ar putea ramane inchis in peninsula iberica.

Decizia finala va fi pronuntata peste cateva zile si asta pentru ca, potrivit presei spaniole, pe langa mandatul de 13 ani de detentie emis de Tribunalul Sibiu, pe numele lui Clamparu ar exista si un mandat de arestare emis de Tribunalul din Milano (Italia) pentru un presupus caz de trafic de droguri.

Cat priveste modalitatea in care Clamparu a fost retinut, presa spaniola sustine ca de fapt acesta s-ar fi predat, dupa o scurta negociere prin intermediul unui avocat si nu ar fi fost capturat dupa o mega operatiune de filaj a autoritatilor.

Paradoxal, ceea ce l-a determinat sa faca acest pas nu a fost actiunea concertata a politistilor din Romania si Spania, ci un banal film postat de Politia spaniola pe canalul Youtube care ii prezenta pe cei mai cautati infractori. Realizand ca poate fi recunoscut, Clamparu a preferat sa se predea. In momentul in care a fost dus la audieri la Unitatea de Droguri si Crima Organizata din Madrid, el a spus doar cateva cuvinte, respectiv "Dumnezeu e mare. Stie ca nu sunt un om atat de rau si imi va acorda o noua sansa". Exista insa voci care spun ca Ioan Clamparu ar fi fost in Botosani inclusiv vara aceasta, pe 15 august el intalnindu-se cu un fost coleg in parcarea de la Magazinul Belv cu care a servit mai apoi masa la un restaurant din zona.

Retea cladita cu ajutorul fostilor colegi de puscarie

Ioan Clamparu a ajuns sa fie considerat cel mai puternic lider al lumii interlope din Romania dupa ce a iesit din Penitenciarul Poarta Alba, unde a executat o pedeapsa pentru omor. Ulterior, el s-a stabilit in Bacau, iar cu ajutorul fostilor colegi de celula ar fi pus pe picioare o grupare infractionala. Plecat din tara, si-ar fi stabilit cartierul general in Madrid, si, dupa ce i-ar fi eliminat pe rusi si albanezi, ar fi  monopolizat piata prostitutiei.

Dupa ce politistii si procurorii au destructurat mai multe ramificatii ale retelei coordonate de Clamparu, autoritatile romane au primit informatii ca botosaneanul ar fi pus la bataie doua milioane de euro pentru a-l elimina pe fostul procuror general al Romaniei, Ilie Botos. Cu toate acestea, prima condamnare definitiva pe numele lui Clamparu dateaza din februarie 2011, cand Inalta Curte de Casatie si Justitie a mentinut decizia Curtii de Apel Alba Iulia si hotararea Tribunalului Sibiu prin care Clamparu si mai multi locotenenti ai lui au primit condamnari la inchisoare cu executare. Toti acestia au fost trimisi in judecata  in 2006 de DIICOT pentru mai multe infractiuni de crima organizata, inclusiv trafic de persoane, fiind acuzati ca au traficat peste 600 de femei.

––

Botosaneanul este cautat si de italieni

Poreclit "Nasul", "Cap de porc", "Ioan de la Madrid", Clamparu ar fi cautat, potrivit presei spaniole, si de autoritatile italiene dupa ce intre anii 2000 si 2002 ar fi condus o organizatie criminala dedicata traficului international de droguri dinspre Spania si Bulgaria. Organizatia a servit ca un adapost pentru a stoca cocaina si a avut o gama larga de clienti in Milano (Italia). In special, s-a ocupat de transportul de 27 de kilograme de cocaina din Spania spre Italia.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii