Razboi la Memorialul Ipotesti

luni, 08 iunie 2009, 21:21
3 MIN
 Razboi la Memorialul Ipotesti

Printre cei care denunta acest lucru se numara restauratorul Marius Stefanachi si contabilul Gigi Vicol. Acesta din urma a depus in urma cu cateva zile, la Consiliul Judetean (CJ), Politie si redactia Monitorul o sesizare in care arata ca la Memorial se duce "un razboi psihologic bine pus la punct, abatut asupra tuturor angajatilor, de fapt nu chiar asupra tuturor pentru ca mai sunt si rude pe aici si ele au un statut mai special", la care a anexat un CD cu inregistrari ale unor discutii intre contabila sefa si subordonati.

"La Ipotesti nu mai ai voie sa parasesti locul de munca fara aprobarea sefului ierarhic, dorindu-se ceva de genul ca trebuie sa spunem si cand mergem la baie. E infiorator", se mai arata in sesizarea semnata de Gigi Vicol.

Marius Stefanachi sustine ca Memorialul este o institutie condusa in familie. Directorul Valentin Cosereanu si-a angajat fratele pe post de conservator. Acesta este prieten cu sefa sectorului muzeografic. Tot aici lucreaza sotul contabilei sefe, care este consilier juridic, si o fina a acesteia. 

Politia a fost sesizata de peste un an

In aprilie 2008, Marius Stefanachi a depus la Inspectoratul Judetean de Politie si la alte institutii, sesizari referitoare la gestionarea defectuoasa a banului public. Acesta si-a bazat reclamatia pe documente din care reiese modificarea valorilor de inventar, transformarea unor donatii in achizitii sau disparitia unor obiecte din institutie. Politistii nu au finalizat inca cercetarile.

Inca de la inceputul anului trecut existau, insa, dubii in privinta achizitiilor si sistemului de selectare a exponatelor la Memorialul Ipotesti. Cu atat mai mult cu cat numai in 2007 Consiliul Judetean (CJ) a alocat Memorialului 92.500 de lei pentru achizitii. Spre exemplu, o tiparnita pe care se dadusera mii de lei, zacea nefolosita in curtea institutiei.

Dupa ce Monitorul a scris despre asta tiparnitei i-a fost amenajat un soclu, dar tot in curtea institutiei, nemaifiind dusa in camera care urma sa redea atmosfera redactiei Timpul. Mai mult, sistemul de alarmare la efractie si incendiu, montat in aprilie 2001 si pe care s-au dat 42.000 lei, a functionat cu sincope. Valentin Cosereanu a raspuns atunci ca si instalatia de la Senat mai are cateodata probleme si ca oricum s-a incheiat un contract cu o firma de paza. 

Marius Stefanachi spune ca dupa ce a depus sesizarea la politie a avut parte de un regim "special". "Colegilor mei le este frica sa vorbeasca cu mine, sa nu fie vazuti de conducere", afirma Marius Stefanachi. Acesta sustine ca in atelierul de restaurare unde lucreaza apa pluviala se infiltreaza prin acoperisul deteriorat si poate afecta obiectele de arta. O masa isi asteapta restaurarea de doi ani din cauza ca sefii motiveaza ca nu sunt bani pentru materiale de restaurare.  

Deficiente descoperite si de CJ

Un control facut recent la Memorial de Corpul de control al CJ s-a soldat cu "masuri de remediere a neajunsurilor constatate". Astfel, gestiunea obiectelor muzeale trebuie impartita pe mai multe subgestiuni, pentru a fi mai usor de urmarit. Se mai impune cresterea raspunderii in angajarea cheltuielilor, mai ales a celor pentru achizitii muzeale, nefiind oportuna achizitionarea unor obiecte cu grad mare de uzura.

S-a mai dispus completarea formularelor tipizate cu toate datele cerute, fara stersaturi si corecturi, montarea semineelor achizitionate din 2006 care stau nefolosite in spatiile de cazare, modificarea anuala a componentei comisiei de evaluare si a comisiei de receptie a obiectelor muzeale in scopul evitarii suspiciunilor.

La acestea se adauga verificarea periodica a modului de functionare a instalatiei de alarma si remedierea grabnica a disfunctionalitatilor, dar si finalizarea amenajarii muzeului si gasirea unei modalitati de reparare a scarilor.

Directorul institutiei a refuzat sa comenteze acuzatiile

Directorul Valentin Cosereanu a refuzat sa comenteze acuzatiile subalternilor, adaugand "eu o sa va fac o sesizare scrisa. Voi sta de vorba, dar nu acum. Cand o sa am timp".

Presedintele Mihai Tabuleac a declarat ca nu este la curent cu neregulile sesizate de Marius Stefanachi adaugand "daca este o sesizare la Politie sau alte organe, sa-i lasam sa-si faca treaba, daca sesizarea este depusa de anul trecut si inca nu s-a solutionat, inseamna ca ceva nu e in regula".

Marius Stefanachi a promis ca in cateva zile va prezenta oficialului CJ o copie dupa sesizarea si documentele depuse la Politie.

 

Sursa: Monitorul de Botosani

Comentarii