Cele mai multe accidente cu pietoni se petrec pe langa zebre

joi, 02 august 2012, 20:11
2 MIN
 Cele mai multe accidente cu pietoni se petrec pe langa zebre

Numarul mare de accidente in care au fost implicati pietoni, de la inceputul acestui an, i-a determinat pe politistii rutieri sa organizeze ieri, timp de cateva ore, o actiune pentru disciplinizarea celor care merg pe jos. In Focsani, in alte orase din judet, dar si pe E 85, oamenii legii i-au avertizat sau sanctionat pe cei care au trecut strada pe unde i-a "taiat" capul. Multi dintre cei sanctionati au pus totul pe seama faptului ca se grabeau, fara sa se gandeasca si la posibilele consecinte. Politistii le-au atras atentia ca pot deveni foarte usor victimele unor accidente rutiere. "Actiunea a avut loc in conditiile in care traversarile neregulamentare sunt principala cauza generatoare de accidente rutiere in acest an. Am incercat sa le explicam focsanenilor, dar si celor care stau in localitatile de pe marginea drumului european riscurile la care se expun", ne-a spus inspectorul Catalin Manea, de la Serviciul Politiei Rutiere Vrancea. Conform statisticilor prezentate de la Serviciul Rutier, in primele sase luni ale anului, in Vrancea au avut loc 14 accidente grave cauzate de imprudenta pietonilor. In urma lor, au murit patru persoane, iar zece au fost ranite grav. Politistii au inregistrat cresteri ale accidentelor grave pe fondul imprudentei pietonilor, a abaterilor savarsite de mopedisti si pe fondul vitezei neadaptate. Din acest motiv, Serviciul Politie Rutiere a organizat miercuri seara o razie pe soseaua E 85, cu radarele amplasate in cascada. Au ramas fara permis mai multi soferi, dar nu au fost inregistrate viteze "spectaculoase". Totusi, Liviu Dumitru, din Onesti, a ramas fara permis, dupa ce a rulat cu 108 km/h in orasul Marasesti. In zilele urmatoare vor fi luati in vizor si cei care merg cu mopedele, bicicletele sau carutele. (Dan CHIRIAC)

Comentarii