DGASPC, in lupta crincena cu asistatii

duminică, 07 martie 2010, 20:47
3 MIN
 DGASPC, in lupta crincena cu asistatii

Directia Generala de Asistenta Sociala si pentru Protectia Copilului a pornit si in 2010 ofensiva impotriva asistatilor care refuza sa cotizeze cit solicita institutia.

Gheorghe Zuzeac, un beneficiar de 39 de ani al Centrului de Recuperare si Reabilitare pentru Persoanele cu Handicap Odobesti, este scos dator cu peste 1.000 de lei de catre institutia in a carei grija se afla, dupa ce acestuia i-au crescut veniturile. Datoria reclamata a fost calculata pe perioada martie – decembrie 2009, DGASPC spunind ca Zuzeac datoreaza unitatii suma de 1.284,8 lei, insa solicita Judecatoriei Focsani si obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecata.

Potrivit unor martori aflati in sala la primul termen de judecata al dosarului, stresul unui proces a fost prea mare pentru Zuzeac, care a facut o criza de epilepsie in sala de judecata si a ajuns la spital. DGASPC se plinge in actiunea aflata pe rolul instantei ca, anul trecut, functionarii institutiei l-au ajutat pe Zuzeac sa obtina decizia privind incapacitatea de munca si pensia de urmas, dupa decesul mamei sale, insa dupa ce beneficiarul a primit banii, le-a tras clapa.

Pe scurt, Zuzeac si-a facut un card personal, iar DGASPC nu a putut decit sa constate ca acesta primeste mai multi bani. "In discutiile avute ulterior cu beneficiarul Zuzeac Gheorghe, acesta a recunoscut ca si-a facut card bancar personal si a primit pensia ce i se cuvenea, retroactiv, incepind din luna martie", se plinge institutia in actele depuse la dosar.

Zuzeac, ca si alti asistati, a refuzat sa semneze angajamentul de plata care i s-a pus in fata de angajatii Directiei, astfel incit a ajuns la judecata. Potrivit deciziei asupra capacitatii de munca, Zuzeac ar suferi de oligofrenie de gradul II si tulburari de comportament. Chiar si asa, se pare ca institutia a facut tot ce se putea ca Zuzeac sa fie convins ca interesul tuturor este ca el sa plateasca, "dar debitorul in mod nejustificat a refuzat sa semneze". "Dl Zuzeac a fost consiliat de asistentul social, in data de 26.11.2009, in vederea obtinerii acordului in scris privind obligativitatea platii contributiei de intretinere pe care o datoreaza institutiei noastre", se arata in cererea de chemare in judecata a DGASPC. In acte se mai arata si "obiectivul" de consiliere, respectiv "determinarea beneficiarului de a-si plati contributia din pensia de urmas".

Raspunsul beneficiarului, consemnat la dosarul cauzei, a fost acela ca "n-are decit DGASPC sa faca demersurile necesare pentru a i se face retinerea prin Casa Judeteana de Pensii". De aici, a pornit razboiul.

Zuzeac a fost vizitat de "o comisie pluridisciplinara", formata din doi psihologi si un asistent social, care, in urma refuzurilor repetate de a cotiza cit i se solicita, l-a informat ca va fi dat afara din centru. Mai mult decit atit, comisia a propus "declansarea demersurilor privind externarea sa din CRRPH Odobesti si preluarea de catre DGASPC Suceava", unde Gheorghe Zuzeac are domiciliul legal dupa mama. Procesul asistatului se judeca astazi la Judecatorie. Pentru ca este bolnav, barbatul va fi insotit in sala de judecata de un angajat al centrului.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii