Dosarul de coruptie a lotului Prunache zace de un an in instanta

luni, 03 septembrie 2012, 06:55
3 MIN
 Dosarul de coruptie a lotului Prunache zace de un an in instanta

La un an dupa ce a fost stramutat la Tribunalul Prahova, dosarul lotului Prunache& Co. privind pietruirea unor drumuri judetene in cursul anului 2004 asteapta inca judecata pe fond. In stilul deja brevetat de inculpatii din acest dosar, inca de cand acesta se afla pe rolul Tribunalului Vrancea, la 12 termene pe rolul instantei prahovene nu s-a intrat inca la judecarea efectiva a cauzei. Asta pentru ca, la noua dintre cele 13 termene de pana acum, instanta a dispus amanarea pentru diverse motive: lipsa aparare inculpati, lipsa inculpat, lipsa de procedura sau cerere de amanare formulata de aparator. Intrat pe rolul instantei pe 8 septembrie 2011, dosarul va implini intr-o saptamana anul, singurele decizii luate pana acum fiind respingerea cererii de conexare a acestui dosar cu cel de coruptie din care a fost desprins, respectiv cel al angajatilor de la Consiliul Vrancea, aflat in solutionarea Judecatoriei Cluj Napoca. Tot in acest  dosar s-a judecat si solicitarea unuia dintre inculpati de ridicare a sechestrului asigurator pus pe bunurile sale la momentul trimiterii in judecata. Corneliu Prunache, administrator al SC Aispa Stars 95 S. A., Vasile Mihaiuc, administrator al SC Utilaj Construct Service S.A., Vasile Graur, administrator al SC Top Media SRL, Iulian Cristian, administrator la SC Univers Nord SRL, si Vasile Buta, administrator la SC Podgoria SRL Cotesti, sint inculpati pentru complicitate la abuz in serviciu, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani in dosarul plecat de la procurorii anticoruptie pe 30 septembrie 2010. Acesta a ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea pe 1 octombrie 2010. In luna mai, la al saptelea termen in dosarul in care au tot fost formulate diverse cereri de aminare, Directia Nationala Anticoruptie Serviciul Teritorial Galati a cerut prin procurorul delegat stramutarea dosarului la o alta instanta. Motivele invocate de DNA se leaga de faptul ca aceasta cauza a fost disjunsa din cunoscutul dosar de coruptie al mai multor functionari ai Consiliului Judetean Vrancea, printre care se numara si Marian Oprisan. La fiecare termen, dosarul a fost amanat din lipsa de aparare pentru cel putin unul dintre inculpati sau pentru lipsa relatiilor solicitate.

Procurorii vorbesc de o "gaura" de circa 56 miliarde lei vechi

Conform rechizitoriului intocmit de DNA „cauza se afla in legatura cu un dosar in care anterior au fost trimisi in judecata mai multi reprezentanti ai Consiliului Judetean Vrancea (in calitate de autori ai faptelor), dosar avand ca obiect legalitatea si oportunitatea platilor in suma de peste 56 miliarde ROL facute de CJ Vrancea pentru lucrari de pietruire a drumurilor comunale, lucrari care s-au facut doar sporadic, de proasta calitate sau, uneori, chiar deloc". Astfel, in sarcina lui Corneliu Prunache, asociat si administrator la S.C. Aispa Stars 95 S.A., si a lui Vasile Mihaiuc, asociat si administrator la S.C. Utilaj Construct Service S.A., s-au retinut infractiunile de "complicitate la abuz in serviciu, in forma calificata si fals in inscrisuri sub semnatura privata, ambele in forma continuata". Totodata, Vasile Graur si Iulian Cristian sint inculpati pentru infractiuni de complicitate la abuz in serviciu, in forma calificata si continuata. In sarcina lui Vasile Buta, asociat si administrator la S.C. Podgoria Cotesti SRL, s-au retinut infractiunile de complicitate la abuz in serviciu, in forma calificata si spalare a banilor, ambele in forma continuata. Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Vrancea a instituit sechestru asigurator asupra unor sume gasite doar la inculpatul Buta Vasile. In cazul celorlati patru inculpati nu au fost identificate lichiditati si nici imobile detinute in proprietate. Dosarul "mama" este pe rolul instantelor din 2006 si se afla inca in faza primei judecati, dupa ce, la randul lui, a fost stramutat de la Focsani la Cluj Napoca. (Gabriel SAVA)

Comentarii