Gugustiuci impuscati fara drept de doi vinatori

vineri, 27 august 2010, 20:06
1 MIN
 Gugustiuci impuscati fara drept de doi vinatori

Desi aveau autorizatie pentru o vinatoare colectiva, Lica M., 25 ani si Remus Georgel S., 31 ani, au patruns intr-o zona interzisa si au impuscat sapte gugustiuci.

Joi dupa-amiaza, politistii din Tataranu au fost sesizati  ca doua persoane au patruns in incinta unei ferme si au impuscat pasari salbatice. "Proprietarul ne-a sesizat despre faptul ca doi membri vinatori au patruns in incinta fermei si au impuscat sapte gugustiuci. Cei doi aveau autorizatie de vinatoare, dar aceasta era valabila pentru extravilanul comunei Tataranu. Ferma respectiva este situata in intravilanul localitatii. Ramine de stabilit daca cei doi au comis fapta cu buna stiinta sau au fost dusi in eroare", ne-a spus comisarul sef Vasile Ochean, seful Serviciului de Arme, Explozibili si Substante Toxice.

Proprietarul fermei nu a asteptat sosirea politiei si l-a deposedat de arma pe unul dintre vinatori. Seful fermei, Vasile V. a pus arma si doua cartuse in masina sa, desi nu este detinator legal de arme si munitii. Acesta a declarat in fata politiei ca a incercat sa-i impiedice pe vinatori sa plece inainte de venirea politiei. Atit proprietarul fermei cit si vinatorii sint cercetati penal.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii