Mai putini focsaneni au cerut ajutoare la caldura

luni, 06 decembrie 2010, 10:03
2 MIN
 Mai putini focsaneni au cerut ajutoare la caldura

Ne asteptam poate ca numarul cererilor pentru subventiile la caldura sa fie mult mai mari avind in vedere cifra in crestere a celor afectati serios de criza economica. Totusi, din cauza noilor conditii impuse pentru obtinerea acestui ajutor, mult mai dure de anul acesta, cei care s-au incadrat in prevederile legale au fost mult mai putini. Daca anul trecut numarul solicitarilor la Primaria Focsani era de aproape 9.000, in acest an numarul cererilor s-a redus la jumatate. Potrivit primarului Decebal Bacinschi, pentru subventia la caldura asigurata de gaze sau furnizata de ENET au fost depuse, pina in prezent, 3.950 de cereri. Iar anul trecut, in aceeasi perioada erau inregistrate peste 8.000. Toate cererile au fost verificatesaptamina trecuta, de angajatii Primariei Focsani, care au fost chemati de acasa pentru aceasta activitate suplimentara. „Avem aproape 4.000 de cereri in cite 5 exemplare. Va imaginati ce inseamna sa verificam aceste solicitari, si mai ales sa le semnam. Adica, voi avea de semnat nu mai putin de 20.000 de formulare de ajutoare", ne-a declarat primarul Bacinschi. La Serviciul Public Local de Asistenta Sociala au fost depuse 329 de cereri de catre focsanenii care vor un ajutor pentru asigurarea incalzirii cu lemne, carbuni sau gaz lampant. Potrivit directorului Mihai Ciubotaru, anul trecut, cind nu aveau nevoie de adeverinte, ci doar de declaratie pe propria raspundere cu privire la veniturile realizate, se inregistrau peste o mie de solicitari. Una din explicatiile oferite de edili pentru care numarul solicitarilor a scazut este faptul ca in acest an au fost cerute la dosar mai multe documente, printre care si o adeverinta de venit eliberata de Administratia Financiara. Anul acesta, doar familiile care au un venit net pe membru de cel mult 615 lei pot primi subventie. In calcul intra toate drepturile banesti, de la somaj pina la pensii alimentare, alocatii si indemnizatii. Familia trebuie sa nu detina alte spatii locative si nici autoturisme de peste 1.600 cetrimetri cubi, depozite bancare de peste 3.000 de lei sau terenuri care depasesc 1.000 de metri patrati in zona urbana.

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii