Nu se mai fac vaccinari in scoli: copiii, imunizati de medicii de familie

luni, 21 mai 2012, 21:09
2 MIN
 Nu se mai fac vaccinari in scoli: copiii, imunizati de medicii de familie

Elevii nu vor mai fi vaccinati la scoala. Ministerul Sanatatii a decis sa modifice modul de realizare a programului de imunizare a copiilor impotriva unor boli grave. In acest sens, de la 1 iunie intra in vigoare un nou ordin emis de ministrul Sanatatii si presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, care reglementeaza calendarul anual de vaccinare si conform caruia toate vaccinarile vor fi realizate de acum inainte de medicii de familie. De asemenea, calendarul se modifica prin introducerea unui nou vaccin care acopera sase patologii diferite. Acest vaccin va fi administrat la varstele de 2 luni si de 6 luni si are in plus fata de celalalt vaccin tulpina de prevenire a hepatitei de tip B. „Toate vaccinarile de la varstele scolare vor fi facute de medicii de familie. Copiii vor fi chemati la dispensar in functie de varsta pe care o au. In scoala erau mai usor de prins si de vaccinat, probabil de acum inainte va fi mai dificil", a precizat dr. Marina Maiorov, directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Vrancea. In acest moment, acoperirea vaccinala in judet este de peste 95% desi la inceputul anului scolar au fost si parinti care au refuzat sa-si lase copiii sa se vaccineze, desi acest lucru era obligatoriu. Intre timp, medicii au reusit sa ii convinga pe acestia ca vaccinarea este in binele celor mici. Conform schemei obligatorii de imunizare, copiii sunt vaccinati imediat dupa nastere. Sunt doua seruri impotriva hepatitei B si a tuberculozei, care se  fac in maternitate. Copiii sunt mai apoi vaccinati impotriva difteriei, tetanosului si tusei convulsive, impotriva poliomielitei si a hepatitei B. Se administreaza mai multe seruri la 2, 4, 6 luni, la un an, apoi la 4, 6 si 9 ani. La 14 ani se face un vaccin impotriva difteriei si tetanosului. La varsta de un an si la 7 ani se mai face un vaccin impotriva rubeolei, rujeolei si oreionului.

Sursa: ZIARUL de VRANCEA

Comentarii