Parintii tocmesc bodyguarzi la scoli pentru a avea grija de copii

miercuri, 12 septembrie 2012, 20:40
4 MIN
 Parintii tocmesc bodyguarzi la scoli pentru a avea grija de copii

In lipsa paznicilor care sunt tot mai putini, posturile acestora fiind blocate dupa pensionare, tot mai multe unitati de invatamant apeleaza la firme specializate pentru siguranta elevilor. Deciziile sunt luate la nivelul comitetelor de parinti care incheie contracte cu firmele pentru o perioada de un an scolar. Astfel, potrivit unei situatii a Inspectoratului Scolar Judetean, in Vrancea sunt 535 de unitati de invatamant care au nevoie de paza, insa numarul celor care beneficiaza de aceasta este de numai 89. Scolile care au paza sunt in general in orase, in mediul rural siguranta elevilor cazand pe seama autoritatilor locale. Unele unitati de invatamant au paza mixta, cum este cazul Scolii „Duiliu Zamfirescu" din Focsani, cea mai aglomerata scoala din judet. Aici, potrivit directorului Petrica Moraru, sunt angajati trei paznici, exista camere de luat vederi pe holuri si in exteriorul cladirii, dar exista si un contract cu o firma de securitate. „Anul trecut a fost incheiat de catre Asociatia Parintilor un contract cu o firma de paza, un angajat al acesteia fiind permanent la scoala pe parcursul cursurilor. Noi nu am facut decat sa ii punem fata in fata pe reprezentantii Asociatiei Parintilor si ai firmei de paza si ei au incheiat contract. Anul trecut s-a platit 1 leu de copil pe luna. Anul acesta se va stabili daca va mai fi contract dupa inceperea anului scolar", ne-a declarat directorul scolii, Petrica Moraru.

Un paznic si 32 de camere de luat vederi

O alta unitate cu paza mixta este Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau", unde exista un paznic pe timp de noapte, dar liceul a avut anul trecut si probabil va incheia contract si in acest an cu o firma specializata de securitate. „Angajatul firmei de paza este prezent numai in zilele in care sunt cursuri, pe tot parcursul desfasurarii acestora. Noaptea avem paznic, iar permanent avem 32 de camere de luat vederi care sunt instalate pe holuri , exterioare si in atelier", ne-a declarat directorul colegiului, Gabriel Danielescu. Potrivit acestuia, contractul se incheie de catre Comitetul de Parinti, suma pe care o suporta fiecare parinte fiind in jurul a 25 lei pe an. Si Colegiul National Unirea a avut anul trecut contract cu o firma de specialitate, desi unitatea are doi paznici dar si camere de supraveghere. „Avem 16 camere achizitionate din fonduri proprii, doi paznici, iar anul trecut am avut contract cu o firma de paza. Comitetul de Parinti va decide daca si in acest an va fi incheiat contract cu aceasta", ne-a declarat directorul CNU, Cornel Noana.

Intrarea cu cartele, mai la indemana

Alte unitati de invatamant au ales sistemul intrarii in scoala cu cartele. Este cazul Scolii 3 din Focsani unde mai exista trei paznici dar si un sistem video. „Avem un monitor in cancelarie si pe el putem vedea toate imaginile pe care le inregistreaza camerele. Mai nou am instalat usi cu cartele pentru cadrele didactice, iar din toamna aceasta vor avea cartele si elevii", ne-a declarat directorul Tincuta Apostu. Scoala cu cea mai mare suprafata, peste 9 mii mp, are trei paznici si sistem video de supraveghere. Conducerea Scolii „Anghel Saligny" a decis anul trecut, ca urmare a numarului numeros de cursanti, sa mai faca inca o intrare pentru elevi. „La noi nu a fost nevoie de firma de paza. Noaptea avem trei paznici, iar pe timp de zi functioneaza sistemul video. Pentru noi mai importanta a fost cea de-a doua intrare pentru elevi, ca acestia sa nu mai ocoleasca intreaga cladire", ne-a declarat directorul Scolii „Anghel Saligny", Florentina Olteanu.

Gradinitele, in paza Domnului

Gradinitele sunt cel mai putin privilegiate la acest capitol, acestea fiind nevoite sa gaseasca solutii dupa pensionarea paznicilor. Numai doua gradinite mai au paznici in prezent, restul considerand ca mai sigura este limitarea intrarii in unitate a persoanelor straine cu ajutorul interfonului. Probleme majore sunt la Gradinita 16 din Cartierul Bahne, unde copiii romi din zona patrund in curte pentru a se juca, deteriorand bunurile unitatii. Prin urmare, s-a luat decizia defrisarii zonei, astfel incat copiii sa nu se mai urce in copaci si apoi pe acoperis. Probleme au fost si la Gradinita 7 (structura a Scolii „Duiliu Zamfirescu" din aceasta luna), unde a fost inaltat gardul imprejmuitor. „Fiind o curte mare si frumoasa tinerii din zona sareau gardul si foloseau leaganele si bancile", ne-au declarat educatoarele. Situatia centralizata la nivelul ISJ arata ca in prezent 33 de scoli au paza proprie, 5 au incheiat contracte cu firme specializate, 3 au paza mixta, iar 48 au sisteme video de supraveghere. In anul scolar trecut 89 de scoli aveau sistem electronic de supraveghere si doar 43 de scoli aveau paznici. 

Sursa: ZIARUL de VRANCEA

Comentarii