Primarul din Vidra, judecat pentru abuz in serviciu

vineri, 04 decembrie 2009, 19:39
4 MIN
 Primarul din Vidra, judecat pentru abuz in serviciu

Trei functionari ai Primariei Vidra, in frunte cu edilul comunei, Nica Micu, vor fi judecati pentru mai multe infractiuni, dupa ce i-au pus bete in roate unei vrincence care a incercat sa isi recupereze un teren din zona. "In calitate de membri in Comisia Locala de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Vidra, cu rea credinta, au refuzat sa intocmeasca documentatia pentru eliberarea titlurilor de proprietate pentru partile vatamate Ghita Profiroriu si Rodica Croitoru", se arata in rechizitoriu vizavi de acuzatiile aduse primarului si secretarului comunei.

"Drept sa va spun eu, s-a ocupat secretarul. Este o confuzie, sint niste acte care se suprapun. Stiu ca este soacra unei judecatoare dar nu din surse sigure, ea a fost preoteasa", ne-a spus primarul Micu.

"Faptele lor au avut ca urmare vatamarea intereselor legale ale celor doi", a fost concluzia anchetatorilor.

Rodica Croitoru este chiar soacra judecatoarei Sandina Mariana Croitoru, din cadrul Tribunalului Vrancea. "Nu stiu care este situatia dosarului, am evitat sa ma implic. Nu stiu cine a instrumentat cauza", ne-a spus magistrata.

"Trebuie pusa in posesie, dar nu avem teren"

Primarul Vidrei, Nica Micu, secretarul comunei, Stefan Rata, si referentul la cadastru, Adrian Florin Tofan, au fost trimisi in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, si inselaciune, dupa ce impotriva acestora a fost formulata o plingere penala de catre Rodica Croitoru. In ceea ce il priveste pe Tofan, procurorii spun ca acesta, prin inducerea in eroare a partii vatamate Rodica Croitoru, a incasat nejustificat de la aceasta 11.000 de lei, pentru intocmirea unei schite si a unui proiect, "spunind in mod neadevarat ca intocmirea acestor documente este in afara atributiilor de serviciu".

Aceasta s-a adresat anchetatorilor, dupa ce autoritatile din comuna Vidra au refuzat sa ii elibereze documentatia necesara pentru a intra in posesia terenului mostenit de la parintii sai, impreuna cu fratele sau, Gita Profiroriu. Aceasta in ciuda faptului ca vrinceanca avea o sentinta civila irevocabila de la Judecatoria Panciu, care ii stabilea dreptul de proprietate.

Potrivit actelor existente la dosar, Rodica Croitoru s-a adresat autoritatilor din Vidra inca din anii ’90 pentru a obtine pamintul detinut inainte de colectivizare in zona. Cu toate acestea, atunci cind a solicitat titlul de proprietate, de aici i s-a spus ca trebuie sa mai astepte. Din acest motiv, femeia a introdus actiune pe civil, iar in 2008 a cistigat procesul, insa nici acest lucru nu a facut ca reconstituirea sa fie mai facila. Dupa ce partea vatamata le-a comunicat decizia instantei, autoritatile au incercat in aparenta o reanalizare a situatiei, comunicindu-i chiar ca nu era cazul sa se adreseze magistratilor, deoarece Consiliul Local Vidra era singurul in masura sa ii rezolve problema. Chiar cu decizia civila in buzunar, primarul si secretarul comunei Vidra au mai taraganat o vreme punerea in posesie, motiv pentru care Rodica Croitoru i-a denuntat.

Astfel, autoritatile au sfatuit-o pe femeie sa anexeze cererii de eliberare a titlului de proprietate toate actele pe care le avea in acest sens, cu toate ca, spun procurorii, dreptul de proprietate ii fusese stabilit de instanta, care verificase toate aspectele. Mai mult decit atit, de la Primaria Vidra i-a fost solicitata si schita terenului, iar pentru ca nu o avea, a apelat la Tofan, pentru ca acesta, in calitate de referent cadastru la primarie, ar fi trebuit sa ii masoare terenul. Numai ca Tofan, se arata in dosar, a refuzat sa ii masoare terenul, si a sustinut ca nu este in atributiile de serviciu, acest lucru fiind necesar a fi efectuat musai la biroul sau particular. Astfel incit Tofan a primit de la Rodica Croitoru suma de 11.000 de lei, in decembrie 2008, conform chitantei existente la dosar, insa pina in luna mai, cind a fost inaintata plingerea, nu s-a mai interesat de masurarea terenului.

"Trebuie pusa in posesie, dar nu este loc efectiv in teren. La hotarirea judecatoreasca pe care o are nu s-a facut o expertiza, nu are nici o schita. Noi am trimis documentele spre rezolvare la OCPI sa vada daca la Tisita exista aceasta suprafata. I-am aratat ca alaturi de hotarirea judecatoreasca trebuie depuse certificatul de deces al parintilor si certificatul ei de nastere", a explicat primarul din Vidra.

Terenul, mutat in functie de trecerea timpului

Terenul de la care a plecat toata povestea a apartinut initial defunctilor Neculai si Tofana Profiroiu, care au detinut pina in anii ’60 doua hectare pe teritoriul Primariei Marasesti. Ulterior, terenul a trecut in patrimoniul Gospodariilor Agricole Colective, iar familia Profiroiu a fost dislocata in 1968 pe raza comunei Vidra, unde i-a fost oferita o suprafata echivalenta de teren. Dupa revolutie insa, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate in baza Legii 18, in 1992 terenul devenind unul cu destinatie speciala, iar autoritatile au identificat in punctul "Tisita" o suprafata care urma sa fie reconstituita persoanelor indreptatite.

Dupa alti 6 ani insa, s-a constatat ca familia respectiva nu avea calitate de membru CAP si nici teren confiscat, astfel incit nu facea parte din categoria persoanelor care puteau fi despagubite in baza Legii 18. De aici si intreaga harababura, spune primarul.

"Doamna Croitoru are un partaj voluntar cu fratele. Este vorba despre un hectar la Batinesti si un hectar la Tisita. Am patruns in arhive sa vad daca are dreptate. Ea solicita la Tisita doua hectare, a primit si o hotarire judecatoreasca, am inteles ca la Panciu, pentru doua hectare la Tisita. In certificatul de mostenitor scrie un hectar la Tisita si un hectar la Batinesti. Daca la Comisia Judeteana ii aproba dosarul noi o punem in posesie. E ceva nelalocul ei cu aceasta hotarire judecatoreasca, dar nu ma pot opune pentru ca e caz penal", a concluzionat edilul din Vidra.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii