Radovici, achitat pentru infractiuni de coruptie

joi, 22 octombrie 2009, 19:31
2 MIN
 Radovici, achitat pentru infractiuni de coruptie

Dan Constantin Radovici, fost viceprimar al municipiului, a scapat in prima faza de judecata de acuzatiile pentru care Directia Nationala Anticoruptie a solicitat Judecatoriei Focsani sa fie cercetat.

Saptamina aceasta, dupa mai bine un an de la demararea procesului, Radovici a fost achitat. Pe scurt, instanta a apreciat ca faptei ii lipseste unul dintre elementele constitutive ale infractiunii, insa ramine de vazut dupa redactarea hotaririi care este concret acest element.

Procurorii DNA l-au trimis in judecata pe Radovici pe motiv ca, in calitate de asociat si administrator al mai multor firme, ar fi folosit si prezentat documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, cu ajutorul carora a obtinut pe nedrept fonduri europene.

Dosarul este legat de contractul finantat de Phare a proiectului intitulat "…si NOI putem sa muncim!", incheiat pe 27 noiembrie 2002, intre Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, in calitate de Autoritate Contractanta, Agentia pentru Dezvoltare Regionala a Regiunii Sud-Est Braila, in calitate de Autoritate de Implementare, si Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap Vrancea.

Potrivit rechizitoriului, scopul proiectului a fost de a integra socio-profesional 30 de persoane tinere, cu forme usoare de handicap, institutionalizate intr-un centru de ocrotire. Proiectul a demarat cu amenajarea si dotarea spatiului, iar pentru aceasta Serviciul Public Judetean de Asistenta Sociala a organizat o licitatie de executie lucrari, la care au depus oferte trei firme din Focsani.

Procurorii spun ca toate aceste societati ofertante erau controlate de Radovici. "La data de 26 august 2003, inculpatul Constantin Dan Radovici, inainte de participarea la aceasta licitatie, a facut o declaratie inexacta privind indeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate, respectiv de a nu avea nici un potential conflict de interese sau vreo relatie cu oricare dintre partile participante la licitatie. In acest mod, desi nu respecta criteriile impuse pentru selectie, licitatia a fost cistigata de Raia Serex SRL Focsani (una din firmele ofertante), cu care SPJAS Vrancea a incheiat contractul de executie de lucrari pentru amenajarea unui atelier de croitorie si a unui birou de consiliere, in valoare de 11.900 Euro", precizeaza procurorii.

Acestia au considerat ca totul a fost doar un prilej de a fenta legea, mai ales ca si Ministerul Dezvoltarii s-a considerat pagubit cu suma de 45.688,34 euro, adica suma totala avansata pentru derularea proiectului.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii