Trei tineri au facut ordine in trafic cu un pistol de jucarie

marți, 10 august 2010, 19:24
2 MIN
 Trei tineri au facut ordine in trafic cu un pistol de jucarie

Un tinar focsanean care nu mai avea loc cu masina pe strada s-a folosit de un pistol de jucarie, pe care l-a indreptat asupra unor participanti la trafic. Pentru isprava lui tinarul teribilist s-a ales cu o amenda de 200 de lei din partea politistilor.

Potrivit Politiei, primul incident a avut loc luni in jurul orelor 17.00, cind Adrian E., 27 ani, se deplasa la volanul unui Mercedes, insotit fiind de doi prieteni. Acesta a avut un schimb de replici cu mai multi participanti la trafic si, pentru a-i potoli, tinerii au "fluturat" pe geam un pistol, fara a-l folosi insa. Citeva minute mai tirziu, la numarul unic de urgenta 112 s-a primit un apel care anunta ca din acelasi autoturism un tinar a tras cu un pistol cu bile asupra unui trecator. Persoana agresata, un cetatean italian, se plimba cu prietena sa focsaneanca pe strada Dr. Telemac. Pentru a nu fi depistati de politisti, tinerii din Mercedes au schimbat masina si s-au urcat intr-o Dacia Logan cu care au continuat distratia. Acestia au generat un nou conflict in trafic si au tras cu pistolul cu bile intr-un alt autoturism care rula.

Incidentul a fost constatat de agentii rutieri si preluat de lucratorii de la Arme. Pe linga sofer au fost identificati si Ciprian C., 26 ani, proprietarul ambelor masini, si Ioana D., 24 ani, din Focsani. In autoturismul Dacia Logan, sub bancheta din fata, s-a gasit un pistol din plastic, iar pe bord o cutie cu bile din acelasi material. Politistii spun ca tinerii nu au ranit pe nimeni, iar impotriva lor nu au fost depuse inca plingeri scrise.

La audieri, cei trei au declarat ca au vrut doar sa se distreze intr-o zi plictisitoare si caniculara. "In urma unei sicanari in trafic, tinerii au folosit un pistol cu bile din plastic, cumparat de pe piata cu suma de 5 lei. Acesta nu este supus autorizarii. Oricum, prin comportamentul lor au creat o temere si astfel am decis sa aplicam o sanctiune contraventionala de 200 de lei celui care a folosit pistolul. De la distanta aceasta jucarie poate avea aparenta unui pistol adevarat", ne-a spus comisarul sef Vasile Ochean, seful Serviciului de Arme, Explozibili si Substante Toxicece din cadrul IPJ Vrancea.

Cei trei tineri din cartierul Sud au fost dusi la politie si audiati pentru cele intimplate, insa nu au parut ca realizeaza spaima pe care au tras-o cei asupra carora au indreptat arma de jucarie.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii