Vrincenii iau pilule cu pumnul

vineri, 08 mai 2009, 19:23
2 MIN
 Vrincenii iau pilule cu pumnul

Consumul la medicamente creste vazind cu ochii. Vrincenii se imbulzesc in fiecare luna la farmaciile din judet pentru a intra in posesia pilulelor care ii tin in viata.

De altfel, de la inceputul acestui an, consumul de medicamente a crescut simtitor, situatie constatata si de reprezentantii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Vrancea, care trebuie sa le deconteze farmaciilor retetele onorate. Daca in luna ianuarie s-au inghitit medicamente gratuite si compensate in valoare de 4,7 milioane de lei, in luna martie consumul a crescut pina la 5,5 milioane de lei.

De asemenea, in cazul pilulelor eliberate pentru bolnavii cronici s-a simtit o crestere semnificativa. Daca in ianuarie s-au prescris medicamente in valoare de 4,8 milioane, in martie au fost prescrise medicamente in valoare de 7,3 milioane de lei. Intrucit cresterea a depasit cu mult asteptarile oficialilor sanitari, conducerea Casei de Asigurari doreste sa demareze o serie de intilniri pentru a vedea daca retetele ajung la pacientii care au intr-adevar nevoie de pastile.

"A crescut foarte mult consumul de medicamente. Vom discuta cu medicii prescriptori pentru a vedea care este motivatia acestei cresteri. Situatia va trebui atent gestionata pentru ca exista riscul sa nu mai putem plati toate retetele", a declarat Mihai Copaci, seful Casei de Sanatate.

Consumul la medicamente a crescut in comparatie cu anul trecut pentru ca de la inceputul lunii octombrie 2008 Ministerul Sanatatii Publice a decis anularea plafonului pentru medicamente gratuite si compensate. Bolnavii au avut acces mult mai usor la tratamentele prescrise de medici, insa nu este exclus ca acest consum sa fie generat in urma unei intelegeri intre medici si farmacisti pentru a creste cifrele de afaceri ale unitatilor farmaceutice din judet.

 

Sursa: Ziarul de Vrancea

Comentarii