Astazi, Consiliul Local hotaraste majorarea cu 16,05% a impozitelor pe locuinte, terenuri si masini

miercuri, 30 ianuarie 2013, 21:01
3 MIN
 Astazi, Consiliul Local hotaraste majorarea cu 16,05% a impozitelor pe locuinte, terenuri si masini

In sedinta de astazi a Consiliului Local Suceava se va hotari, cel mai probabil, indexarea taxelor si impozitelor cu 16,05%. Daca deliberativul local sucevean va adopta acest proiect de hotarare, atunci majorarea cu 16,05% se va aplica, cel mai probabil, de la data de 1 februarie.

Anuntul a fost facut de primarul Ion Lungu care a declarat ca se face multa vorbire pe aceasta tema, dar ca in fapt majorarea acestor taxe si impozite pe proprietate nu va fi una cu mare impact asupra cetatenilor. „Nu va fi un capat de tara", a declarat Ion  Lungu.

El a explicat acest punct de vedere pornind de la faptul ca Primaria Suceava a mentinut, in toti acesti ani, un nivel scazut al taxelor si impozitelor pe proprietate – situandu-se pe locul cinci din tara conform unui clasament facut anul trecut. Prin urmare, sustine Ion Lungu, chiar daca indexarea taxelor si a impozitelor este de 16,05%, nu vor creste substantial din moment ce procentul s-a aplicat pentru sume mici. Primarul a mentionat ca si dupa majorarea de 16,05% municipiul Suceava va avea printre cele mai mici impozite si taxe locale din tara.

Astfel, in urma preconizatei hotarari de astazi a Consiliului Local Suceava, la un apartament cu doua camere va creste impozitul de la 104 la 121 de lei, conform celor afirmate de primarul Ion Lungu. El a prezentat, astfel, o simulare de calcul cu privire la impozitele ce vor fi platite pe fiecare tip de apartament si a mai spus ca pentru unul cu trei camere impozitul va creste de la 150 la 175 de lei, iar pentru unul cu patru camere de la 174 la 202 lei.

Potrivit modificarilor aduse Codului Fiscal printr-o recenta Ordonanta de Urgenta a Guvernului, primariile care la 31 decembrie 2012 aveau arierate, adica datorii mai vechi de 90 de zile, sunt obligate sa indexeze taxele cu 16,05%, care ar fi  de fapt rata inflatiei pe ultimii trei ani. La sfarsitul anului trecut, Primaria Suceava avea arierate in valoare de peste doua milioane de lei, cele mai multe fiind debite mai vechi de 90 de zile.

Primarul Ion Lungu a precizat ca masura indexarii taxelor si impozitelor locale va trebui luata in regim de urgenta, fara a mai astepta un interval de 15 zile pentru publicarea si dezbaterea prealabila a proiectului. „Vom aduce din nou in discutie actualizarea taxelor si impozitelor locale cu 16,05%, adica nivelul inflatiei, pentru taxele care trebuie platite in 2013. Noi am aprobat deja in Consiliul Local ca ramanem cu taxele la nivelul anului 2012, dar aceasta noua ordonanta ne obliga sa facem actualizarea lor. Unde-i lege nu-i tocmeala. Nu este un capat de tara aceasta majorare a lor, mai mult este discutia decat sumele in sine", a declarat Ion Lungu. El a reiterat faptul ca cei peste o mie de suceveni care au platit pana la aceasta data taxele si impozitele pe proprietate vor trebui sa achite diferenta de bani pana la data de 30 septembrie. De asemenea, taxa de salubrizare nu va fi majorata, dar nici nu va fi diminuata, ramanand in continuare la nivelul de 4 lei de persoana pe luna. (Dan PRICOPE)

Comentarii