Din iulie, primariile comunelor sucevene vor fi obligate sa care gunoiul in alte parti

luni, 19 ianuarie 2009, 19:11
1 MIN
 Din iulie, primariile comunelor sucevene vor fi obligate sa care gunoiul in alte parti

Dupa ce la sfarsitul anului trecut au fost inchise gropile de gunoi din municipiile Suceava si Vatra Dornei si orasul Siret, toate comunele din judetul Suceava sunt fi obligate sa inchida actualele depozite de deseuri pana cel tarziu la data de 15 iulie.

Anuntul a fost facut ieri, in conferinta de presa, de seful Garzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, care a precizat ca a trimis o adresa catre toate primariile comunelor din judetul Suceava prin care atrage atentia cu privire la obligativitatea de nu mai depozita deseuri in actualele gropi de gunoi incepand cu jumatatea lunii iulie.

Constantin Harasim a precizat ca a solicitat primariilor ca la intocmirea bugetului pentru anul in curs sa includa cheuielile pentru inchiderea si ecologizarea gropilor de gunoi si transportul deseurilor catre un alt depozit de deseuri.

Potrivit legii, primariile trebuie sa asigure implementarea la nivel local a obligatiilor privind gestionarea deseurilor asumate de Romania in vederea integrarii in Uniunea Europeana. In acest sens, primariile sunt obligate sa elaboreze strategii si programe proprii pentru gestionarea deseurilor. In plus, primariilor le revine si obligatia asigurarii colectorii selective, transportului, neutralizarii, valorificarii si eliminarii finale a deseurilor, inclusiv a deseurilor menajere periculoase.

Harasim a precizat ca primarii care nu isi vor face treaba vor fi amendati de comisarii de mediu si ca nu vor fi facute concesii in ce priveste termenul de inchidere a gropilor de gunoi comunale.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii