Evaziune de 10 miliarde de lei vechi la o firma de exploatare a prundisului din Marginea

joi, 08 noiembrie 2012, 21:35
3 MIN
 Evaziune de 10 miliarde de lei vechi la o firma de exploatare a prundisului din Marginea

Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava a confirmat ieri inceperea urmaririi penale fata de Gavril Onufrei, de 35 ani, din comuna Marginea pentru comiterea infractiunilor de evaziune fiscala si bancruta frauduloasa, precum si impotriva lui Claudio Brignolo, cetatean italian, in varsta  de 54 ani, cu resedinta in comuna Cindesti, judetul Botosani, pentru savarsirea infractiunii de evaziune fiscala.

Fata de cei doi s-a retinut ca, in calitate de administratori ai SC Ambient Service din comuna  Marginea, in perioada iunie 2008 –  septembrie 2009, nu au evidentiat in contabilitatea societatii veniturile si taxa pe valoarea adaugata aferente vanzarii masinilor, utilajelor si instalatiilor de lucru din patrimoniu, ce au fost vandute la o valoare estimata de peste 51,6 miliarde de lei vechi si nici veniturile si taxa pe valoarea adaugata aferente vanzarii mijloacelor de transport din patrimoniu, ce au fost vandute la o valoare estimata de 15,4 miliarde de lei vechi,  sustragandu-se astfel de la plata TVA in suma de 9,83 miliarde de lei vechi. S-a stabilit ca in acelasi interval, administratorii firmei nu au evidentiat veniturile realizate ca urmare a consumului stocurilor de carburanti si materiale consumabile din gestiunea societatii, nefiind identificate faptic aceste stocuri care, conform balantei de verificare din luna septembrie 2009, erau in valoare de 58.620,69 RON – carburanti, respectiv 113.211 lei – materiale consumabile, sustragandu-se astfel de la plata TVA in suma de 32.648 lei.

Mai mult, in intervalul 07.10.2009 – 05.11.2009, Gavril Onufrei, desi nu mai indeplinea calitatea de administrator, firma intrand in insolventa inca din 29 septebmrie 2009, acesta a vandut o parte din activele societatii, la preturi mult mai mici decat valoarea contabila a acestora, fara a avea acordul administratorului judiciar stabilit de instanta – ACCER IPURL Suceava, fraudand astfel creditorii. De mentionat ca prejudiciul nu a fost recuperat.

Verificarile facute acum doi ani de Garda Financiara, confirmate de Serviciul de Investigare a Fraudelor si Parchetul de pe langa Tribunalul Suceava

In luna noiembrie a anului 2010, Comisarii Garzii Financiare Suceava au finalizat verificarile la SC Ambient Service  SRL Marginea, cu obiect principal declarat fabricarea betonului. In urma controlului s-a stabilit in sarcina agentului economic un prejudiciu adus bugetului de stat in suma de 1.041.714 lei – aproximativ 245.000 euro, din neevidentierea si neplata taxei pe valoarea adaugata aferenta vanzarii unor utilaje si echipamente. Comisarii financiari au stabilit atunci ca utilajele aflate in patrimoniu societatii la data de 31.12.2008 in valoare totala de 5.826.150 lei (utilaje achizitionate sau aduse ca aport la capitalul social) s-au "evaporat" pana la data controlului, cu exceptia unui utilaj nefunctional "elemente instalatie beton" in valoare de 135.052 lei. Din valoarea totala a utilajelor societatea comerciala a vandut cu documente fiscale sase utilaje cu valoarea totala de 79.000 lei, desi valoarea contabila a acestora era de 560.945 lei. Restul utilajelor, 38 la numar, cu exceptia celui gasit faptic au fost instrainate fara a se intocmi documente fiscale si fara a evidentia tranzactiile in contabilitate. Valoarea de instrainare a acestora a fost evaluata de catre comisarii Garzii Financiare Suceava, tinand cont de valoarea contabila si amortizarea calculata, la suma de 5.160.555 lei si in consecinta prejudiciul adus bugetului de stat prin neplata TVA-ului este de 1.041.714 lei, sume confirmate de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din IPJ Suceava si de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava. (Neculai ROSCA)

Comentarii