Peste 25.000 de credinciosi, ieri, la hramul Manastirii Putna

luni, 15 august 2011, 18:22
4 MIN
 Peste 25.000 de credinciosi, ieri, la hramul Manastirii Putna

Dis-de-dimineata inspre lacasul de cult ctitorit de Stefan cel Mare si Sfant au urcat lungi sururi de pelerini pregatiti sa participle la slujba religioasa oficiata de Inalt Prea Sfintitul Pimen Suceveanul, impreuna cu soborul monahal al manastirii. La  slujba au fost prezenti si politicieni locali, presedintele Consiliului Judetean Gheorghe Flutur, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, deputatul PDL Gheorghe Coroama, senatorii PDL Orest Onofrei si Tiberiu Prodan, subprefectul Angela Zarojanu, din partea arcului guvernamental, dar si reprezentanti ai opozitiei, in frunte cu presedintele PSD Victor Ponta, care a venit la Putna insotit de parlamentarii suceveni ai partidului pe care il conduce si alti membri marcanti ai organizatiei social democrate sucevene. La slujba a participat si presedintele PNL Suceava, Stefan Alexandru Baisanu.

 In cadrul predicii sale, Inalt Prea Sfintitul Pimen Suceveanul a anuntat credinciosii prezenti ca sambata viitoare la Gura Humorului va avea loc sfintirea catredalei cu hramul Nasterea Maicii Domnului. La eveniment  Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor a invitat un numar de  22 de ierarhi din tara si din strainatate, intre care  Mitropolitul Iosif de la Paris, IPS Serafim Joanta , Mitropolit pentru Germania, IPS Macarie, episcop al Europei de Nord ,IPS Petru, Mitropolitul Basarabiei. Piatra de temelie a catedralei a fost sfintita in toamna anului 1994 insa lucrarile de construire au demarat in primavara anului urmator. Catedrala din Gura Humorului a fost dotata cu toate obiectele  si mobilierul bisericesc  inclusiv candelabre si icoane in foita de aur, care au fost aduse din Grecia si Viena.

Caldura mare si balci, pe drumul spre Manastire

Temperatura de peste 30 grade la umbra nu i-a impiedicat pe credinciosii ortodocsi sa vina in numar mare la hramul Manastirii Putna. Pentru ca in incinta manastirii caldura era toropitoare, mai bine din jumatate din cei care au venit ieri la Putna au preferat sa se plimbe in sus si in jos pe aleea umbroasa de la intrarea in curtea manastirii, mai ales ca, de acolo, gratie tehnicii moderne, au putut asculta in conditii excelente slujba religioasa oficiata. Altii au venit la Putna asa cum se merge de obicei de hram, "la balci". Ca in fiecare an, de o parte si de alta a strazii principale care traverseaza comuna Putna inspre manastire, si-au asezat tarabele sumedenii de comercianti ambulanti care vindeau de toate. De la caciuli de miel, la vuvuzele, de la icoane, la adidasi chinezesti, seminte de dovleac, mititei cu mustar, pusti cu bile, oale de tuci, linguri si scarpinatori din lemn. Fata de anii trecuti, o decizie luata la nivel judetean i-a impiedicat pe comerciantii ambulanti sa isi extinda tarabele pana in mijlocul strazii. In aceste conditii, unii dintre ei au negociat cu gospodarii din Putna, asezandu-si "cartierele generale" in curtile sau livezile acestora.

Casa muzeu "BUKOWINA", un nou reper turistic din Putna

O atractie speciala pentru pelerinii veniti ieri la Putna a constituit-o recent amenajata Casa Muzeu "Bukowina". Intr-o gospodarie datand de la sfarsitul secolului al XIX-lea, prin grija neobositei educatoare pensionare Emiliea Bacu, ajutata de familie, s-a amenajat poate una dintre cele mai interesante expozitii etnografice din judetul Suceava cu obiecte de uz casnic si gospodaresc traditionale specifice zonei de munte Bucovina din secolul XIX. Deschisa anul trecut, aceasta casa muzeu a intrat deja in circuitul turistic oficial, devenind inca un reper pentru cei care vor vizita de acum incolo Putna.

Spectacole la Putna in cadrul programului Pelerin in Bucovina

Inca de duminica la Putna a ajuns o echipa de pelerini pe bicicleta, actiune care face parte din programul Pelerin in Bucovina, organizat sub egida Consiliului Judetean Suceava. Duminica dupa amiaza in parcarea Manastirii Putna a fost prezentata de catre actorii Teatrului Mihai Eminescu din Botosani pisa de teatru "Apus de soare" a lui Barbu Stefanescu Delavrancea, incepand cu ora 16. Ieri, in aceeasi locatie, dar si pe scena amenajata in centrul comunei, au fost sustinute spectacole de catre Ansamblu Artistic Profesionist "Ciprian Porumbescu" din Suceava, impreuna cu mai multi interpreti consacrati si ansambluri folclorice din Straja, Calafindesti si Fundu Moldovei. Au fost, deasemenea, prezenti si buciumasii de la Campulung Moldovenesc si Vicov.

Un reper important in cadrul actiunilor promovate in cadrul programului Pelerin in Bucovina, la Putna, in zilele de 14 si 15 august este prezenta Corului "Madrigal", care a sustinut un concert de muzica sacra din cultura ortodoxa bizantina si romano-catolica in incinta bisericii manastirii din Putna.

Incidente la discoteca, potolite de cagulisti, duminica seara

Nu toti cei care au vizitat Putna de hramul manastirii au venit cu intentii pioase. In conditiile in care localitatea suceaveana a fost aglomerata inca de la sfarsitul saptamanii trecute de turisti mai mult sau mai putin religiosi dar si de negustori veniti din toate colturile tarii sa-si vanda produsele pe marginea drumului, multi dintre acestia intalnindu-se cu localnicii la discoteca satului – "Clubul" Panzer – cineva a aruncat samanta de scandal, iar politistii din localitate au trebuit sa solicite interventia cagulistilor pentru a-i calma pe tinerii recalcitranti. Comisarul sef Constantin Alistar, de la Politia Municipiului Radauti, a declarat ca, din fericire, acesta a fost singurul incident care a marcat buna desfasurare a evenimentelor prijeluite de hramul manastirii Putna.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii