Restantele sucevenilor la creditele in valuta se diminueaza, la cele in lei cresc

luni, 28 septembrie 2009, 19:49
3 MIN
 Restantele sucevenilor la creditele in valuta se diminueaza, la cele in lei cresc

Banca Nationala a Romaniei a facut public comportamentul financiar al populatiei si firmelor din Romania aferent lunii august a acestui an, situatie din care rezulta pentru prima data in acest an, o diminuare a restantelor la creditele in valuta angajate de suceveni – populatie si agenti economici. Ar putea fi un semnal slab de revenire a capacitatii de a-si achita creditele luate din banci cel putin cele angajate in valuta, apreciaza specialistii BNR Suceava. Este vorba in principal de credite pentru achizitionarea de bunuri de folosinta indelungata – locuinte, automobile, unde posibilitatea executarii este mai la indemana unitatilor bancare. Pentru ca la creditele in lei, volumul restantelor a continuat sa creasca, este drept, intr-un ritm mai redus decat in lunile anterioare.  

Astfel, restantele sucevenilor la creditele in valuta s-au in diminuat in luna august fata de luna  iulie a acestui an cu 1,6 milioane de lei, scazand de la 41,3 milioane de lei la 31 iulie, la 39,6 milioane lei la 31 august 2009, la un volum total al creditelor angajate de 1.452,5 miliarde de lei.

Situatia nu este aceeasi insa la creditele in lei, unde la sfarsitul lunii august a acestui an, volumul total al creditelor restante in lei a ajuns la 136,2 milioane de lei la un volum total de credite de 1.919,5 miliarde de lei, cu 2,8 milioane de lei mai mult fata de luna precedenta – la finele lunii iulie inregistrandu-se credite restante in lei in cuantum de 133,6 milioane de lei. Este vorba de o crestere de putin mai mult de doua procente, mult mai putin fata de evolutiile din lunile anterioare cand s-au inregistrat cresteri ale restantelor in lei de peste 20% in interval de 30 de zile. Aceasta diminuare a vitezei de crestere a restantelor poate fi pusa si pe seama eforturilor facute de bancile comerciale, majoritatea apeland la firme specializate in domeniu, de recuperare a datoriilor de la debitori.

In ciuda eforturilor facute de creditori sau de debitori, judetul suceava ramane in continuare in topul judetelor cu cele mai mari restante la creditele in lei precum si in ceea ce priveste cuantumul creditelor restante in totalul creditelor acordate.

Astfel, la 31 august 2009, din punct de vedere al restantelor la creditele in lei, Suceava se afla pe locul patru la nivel national, ca si luna trecut, dupa Bucuresti, Brasov si Timis, asa cum se observa in tabelul alaturat. La creditele in valuta judetul Suceava se aseaza de aceeasi pozitie 17 intre judetele tarii, inclusiv municipiul Bucuresti care, desigur, detine ponderea cea mai mare la capitolul debitori restantieri.

Varful de crestere a restantelor a fost intre lunile iunie si iulie

Judetul Suceava a urcat inca din luna iulie a acestui an pe un podium nedorit dupa ce volumul restantelor la creditele in lei a ajuns la 133,6 milioane de lei, dintr-un volum total al creditelor de 1,935 miliarde de lei. Daca lasam deoparte municipiul Bucuresti, judetul Suceava avea atunci si are si acum al treilea cel mai mare volum  al creditelor restante, dupa Timis si Brasov.

Restantele la creditele contractate de suceveni, persoane fizice sau persoane juridice, in lei si in valuta s-au triplat practic in decurs de un an pe fondul cunoscut al crizei economice. Astfel, daca la sfarsitul lunii august  a anului 2008, restantele la creditele in lei erau la nivelul judetului nostru, de circa 45 de milioane de lei, dupa un an, la sfarsitul lunii august 2009, volumul acestora a crescut la peste 136 milioane de lei. La creditele in valuta, situatia este de asemenea dramatica, in august  2008, restantele totalizau 12 milioane de lei iar in august 2009, s-a ajuns la restante de 39,6 milioane de lei. In luna iulie fata de iunie, cresterea volumului restantelor a fost de 21 milioane de lei la creditele in lei si de 7,5 milioane in echivalent lei (de la  33,8 milioane), o crestere fara precedent in istoria recenta a relatiilor dintre clienti si banci la nivelul judetului Suceava.

Conform site-ului Bancii Nationale a Romaniei, la creditele in lei, pe fondul unei scaderi a volumului acestora, restantele la creditele in lei au crescut in august fata de 31 decembrie 2008, cu 83 de milioane de lei, volumul restantelor la creditele in lei fiind atunci de  53,8 milioane lei, la 2.040 milioane lei total credite angajate.

In ceea ce priveste creditele in valuta, cresterea restantelor fata de 31 decembrie 2008, a fost de asemenea semnificativa. Astfel, daca la sfarsitul anului trecut volumul restantelor era de numai 11 milioane de lei, la sfarsitul celei de-a opta luni a acestui an s-a ajuns la 39,6 milioane de lei.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii