Termica si ACET, cauza celor mai mult dintre nemultumirile asociatiior de proprietari din Suceava

marți, 04 mai 2010, 21:23
4 MIN
 Termica si ACET, cauza celor mai mult dintre nemultumirile asociatiior de proprietari din Suceava

In cadrul intrunirii lunare a reprezentantilor asociatiilor de proprietari din municipiu, desfasurata in cursul diminetii de ieri, cei prezenti s-au aratat din nou nemultumiti si au adus in discutie in principal probleme legate de lucrari la termoficare si canalizare, care ar fi prost facute si cauzeaza neajunsuri proprietarilor din zonele respective.

Reprezentantii Termica si ACET, prezenti la sedinta, au fost tinta celor mai numeroase interpelari ale oamenilor, care au reprosat ca se aduc la cunostinta furnizorilor de utilitati problemele respective luni, si chiar ani la rand, primesc in schimb promisiuni ca totul se va rezolva, ca se va cauta cea mai buna solutie pentru remedierea situatiei si a pagubelor produse, dar cu toate acestea, problemele semnalate continua sa nu fie luate in seama, iar ACET-ul si Termica isi paseaza unul altuia responsabilitatea efectuarii reparatiilor.

Mai mult decat atat, participantii la intrunire s-au plans din nou de faptul ca in urma finalizarii lucrarilor la reteaua de utilitati, dar si la reabilitarea termica a blocurilor, firmele executante au uitat de angajamentul luat conform caruia trebuie sa readuca terenul la starea initiala si au plecat, lasand dezastru in urma. Alaturi de aceste probleme, se mai adauga la sursa nemultumirilor si problema cainilor comunitari, cantitatile mari de gunoaie abandonate in zonele limitrofe ale sucevei, dar si plangeri la adresa firmei care efectueaza salubrizarea in municipiu.

Spre exemplu, reprezentantul Asociatiei 23^27 a semnalat faptul ca, in urma lucrarilor la canalizare strada Corneliu Coposu a devenit impracticabila si pana acum nu s-au facut nici un fel de demersuri pentru refacerea acesteia si mai mult, echipele care au lucrat la reteaua de termoficare au distrus complet spatiile verzi si gradinile amenajate de locatarii catorva dintre blocurile asociatiei. "Noi am cumparat seminte, am plantat flori, copacei, a venit Termica si a stricat tot. La blocurile 25 si 26 de pe strada Castanilor, oamenii nu mai pot intra in case din cauza celor care au facut lucrari la canalizare. Nu se poate circula pe strada Castanilor. Au distrus tot, inclusiv trotuarul, si au plecat. Va dam in judecata", s-a revoltat presedintele asociatiei.

In cazul unei alte asociatii, reprezentantul acesteia a adus din nou la cunostinta ca in cazul unuia dintre blocuri caminul de termoficare este amplasat la jumatate de metru distanta de cel de canalizare, si prin urmare, apa deverseaza din unul in celalalt, inundand apoi subsolul blocului. "Directorii ACET sI Termica isi paseaza responsabilitatea unul altuia, si in tot acest timp, mizeria de la subsol ajunge pana la genunchii locatarilor", s-a plans omul. Mai mult, la refacerea carosabilului pe strada Magura, locatarii spun ca echipele societatii Termica au turnat betonul in bataie de joc, astfel ca in prezent strada este atat de denivelata incat cu greu se poate circula pe acolo.

In alt caz, sursa problemei o constituie o conducta de apa sparta intr-un camin de colectare, si pe care ACET-ul nu vine sa o repare, o alta persoana a semnalat guri de canal neacoperite, desi canalul este dezafectat si ar putea fi astupat, un alt presedinte de asociatie s-a plans ca de cand a fost inlocuita canalizarea pe strada Zorilor, in zona miroase foarte urat iar apa de la robinete pe langa faptul ca e calda, nu este la fel de buna ca inainte, si asa mai departe. "Acum cativa ani cand s-au pus gigacalorimetrele, Termica nu a facut refacerea zonei afectate. Nu s-a readus nimic la starea initiala. Am stat 8 ani fara trotuare. Acum se fac lucrari la apa rece, au venit echipele, au spart cu macaraua pana si bordurile, iar apa a inundat toate subsolurile blocurilor. Acum si Termica imi trimite scris ca avem conditii improprii pentru pastrarea aparatelor la subsol", s-a plans si reprezentanta asociatiei 35 Cuza Voda.

Alti presedinti si administratori au atras atentia asupra faptului ca, dupa finalizarea lucrarilor de reabilitare termica, firmele constructoare au uitat sa monteze la loc lampadarele si sofroneii demontati, si au adus pamant argilos pentru reamenajarea spatiilor verzi, pamant impropriu pentru cresterea plantelor. Unii au reclamat faptul ca de zile intregi stau mormane de crengi fara ca firma de salubrizare sa le inlature din zonele respective, si asa mai departe.

Pus la curent cu aceste probleme, primarul Ion Lungu a cerut celor responsabili sa faca tot posibilul pentru rezolvarea situatiilor, insa promisiunea sa nu a starnit prea mult entuziasm in randul presedintilor si administratorilor de asociatii prezenti in sala, care s-au obisnuit sa vina sedinta de sedinta pentru a se plange de aceleasi neajunsuri. "Ca doar noi suntem luati de prosti", a fost replica cea mai des intalnita cand oamenii auzeau acelasi lucru pe care l-au auzit si in randurile trecute, respectiv ca se va cauta cea mai buna modalitate de rezolvare a problemei aflate la baza nemultumirilor.

Ion Lungu insa a promis ca va apela la o monitorizare mai stricta, astfel incat sa nu se mai faca lucrari de mantuiala, si a adresat sucevenilor rugamintea de a semnala toate situatiile in care lucrarile nu sunt facute corespunzator.

 

Sursa: Obiectiv de Suceava

Comentarii