S-a aruncat pe geam dupa ce a fost violata

marți, 19 mai 2009, 17:58
2 MIN
 S-a aruncat pe geam dupa ce a fost violata

Alexandra-Florina B, 17 ani, a fost drogata si violata de doi indivizi. Din aceasta cauza, adolescenta s-a aruncat de la etajul III al unui bloc situat in zona Gara Barlad. Varianta ne-a fost expusa de o tanara din anturajul fetei si, din cate se pare, este o pista pe care politistii barladeni incearca sa o verifice.

Adolescenta este din Solesti si pana de curand a urmat cursurile Liceului "Anghel Rugina" Vaslui. In urma cu cateva luni, a fost transferata la Liceul Pedagogic "Al. Vlahuta" Barlad, clasa a XI-a bibliotecari-documentaristi. Locuia la o matusa care, din pricina problemelor de sanatate, nu se putea deplasa. In noaptea de duminica spre luni, la ora 2.08, a ajuns la Spitalul Municipal de Urgenta "Elena Beldiman", unde a fost diagnosticata cu fractura calcaneu stang, fractura ischiopubiana si fractura de coloana.

La primele ore ale diminetii, dupa ce a fost stabilizata hemodinamic, a fost transferata de urgenta la Iasi. Medicii ne-au spus ca fata a refuzat dialogul, singura explicatie pe care a dat-o a fost ca s-a impiedicat pe scari si a cazut de la etajul III. Justificarea ei nu a stat in picioare, motiv pentru care o asistenta medicala a gasit de cuviinta sa sesizeze Politia Barlad cu privire la acest caz. Ancheta a fost demarata luni si se pare ca a pornit cu greu pentru ca nimeni nu a depus o plangere penala prin care sa fie semnalata infractiunea.

Prietenele victimei sunt sigure ca Andreea a trecut prin momente de groaza. De la ele am aflat ca fata a fost la Vaslui sambata seara, impreuna cu doi indivizi si cu inca o fata. In aceeasi "echipa" s-au intors la Barlad si au continuat distractia in oras. Andreea le-ar fi marturisit ca cei doi i-ar fi turnat un drog in bautura. S-a trezit dimineata cu cei doi baieti in pat, fara sa-si aminteasca cum a ajuns acolo. Ele banuiesc ca fata a fost violata si fie a incercat sa se sinucida, fie a alunecat in timp ce incerca sa scape de indivizi. De parca nu era suficient ca a trecut prin asemenea experiente, riscul ca Andreea sa ramana cu sechele fizice pe viata este foarte mare.

Colegele adolescentei au inceput sa stranga banii necesari pentru interventiile chirurgicale si tratamentele pe care urmeaza sa le faca.

"Ii trebuie 11 milioane pentru operatie. Daca nu va fi operata, moare", ne-a spus una dintre fete.

Medicii barladeni au refuzat sa ne spuna care sunt sansele de supravietuire. Nici din partea anchetatorilor nu am reusit sa aflam mare lucru.

Comisarul-sef Marinel Galca, adjunctul comandantului Politiei Barlad, ne-a declarat: "Exista o plangere in acest sens, dar momentan nu putem da detalii. O echipa s-a deplasat la Iasi pentru a discuta cu adolescenta, s-a dispus si ancheta toxicologica. La final, cand vom aduna toate datele, vom da informatii exacte".

 

Sursa: Obiectiv de Vaslui

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii