Adversarele noastre in actiune

joi, 18 aprilie 2002, 23:00
3 MIN
 Adversarele noastre in actiune

Danemarca – Israel 3-1 (3-0). In fata unei modeste echipe israeliene, timorata si de manifestarile dementiale din jurul stadionului, si beneficiind de un teren umed si o vreme ploioasa, echipa Danemarcei a realizat pe "Parkenstadion" o prima repriza convingatoare. N-au trecut decit trei minute si capitanul Jan Heintze a deschis scorul, cu un sut din afara careului, dupa un corner executat de Gravesen si respins de aparatorii israelieni. Peste inca zece minute, atacantul Tomasson de la Feyenoord a scapat singur si a marit avantajul gazdelor, iar in min. 37, Rommerdahl a urcat scorul la 3-0, tot in urma unui corner marca Gravesen. In general, oaspetii au incercat un joc de aparare, care nu le-a reusit, iar in final s-au declarat multumiti de golul de onoare marcat in ultimul minut. "Am avut un joc bun in prima repriza, pe care sper sa-l reeditam la Cupa Mondiala", a spus Morten Olsen, antrenorul echipei daneze. De remarcat este faptul ca, omologul lui Olsen de pe banca israeliana, este tot un danez, Richard Möller-Nielsen, cel care a condus echipa nordica spre titlul european din 1992. Au jucat la danezi: Sörensen – Bögelund, Henriksen (T. Frandsen), Laursen, Heintze (Jensen) – Poulsen (P. Hansen), Gravesen (B.S. Nielsen), Gronkjaer (Lövenkrands) – Tomasson (Madsen), Rommerdahl (Michaelsen).
Croatia – Bosnia 2-0 (1-0). In derbiul dintre fostii compatrioti, croatii au obtinut o victorie confortabila in fata primei adversare a Romaniei in preliminariile CE 2004. Blaz Sliskovic, antrenorul bosniacilor, a surprins prin introducerea in poarta a lui Tolja in locul titularului Piplica, ultimul fracturindu-si un deget la inaltime. In cele din urma, portarul de rezerva s-a dovedit a fi eroul meciului, el fiind "vinovat" de proportiile respectabile ale infringerii Bosniei. Golurile marcate de Olic (’44) si Suker (’54 – din penalty) au fost foarte putine fata de puhoiul de ocazii pe care mult mai valoroasa trupa din Zagreb le-au avut. Oaspetii au jucat cu Tolja – Duro (Hota), Papac, Konjic, Hibic – Sabic (Biscevic), Music, Salihamidzic (Topic), Akrapovic (Beganovic) – Barbarez (Katic), Bolic (Muratovic).
Norvegia – Suedia 0-0. In prezenta regelui Norvegiei, Harald al V-lea, si al presedintelui FIFA, Sepp Blatter, gazdele au sarbatorit centenarul Federatiei de la Oslo printr-un meci lipsit de stralucire, cu putine faze de poarta. Mai multe ocazii au avut vecinii suedezi, norvegienii incercind poarta lui Kihlstedt mai mult prin angajari stereotipe si sterile ale virfului Riise, care, alaturi de Solskjaer si de suedezul Larsson, au aratat mai mult fotbal decit restul. Cea mai mare ocazie a jocului a apartinut lui Henrik Larsson, in repriza secunda, care, ramas singur cu portarul Myhre n-a putut sa-l invinga. Au jucat la norvegieni: Myhre – Basma (Bakke), Berg (Borgersen), Hoftun, Bergdölmo – Andresen, Leonhardsen (Sörensen), Iversen, Riise (Perreira) – Solsksjaer (Strand), Carew (Flo).
Luxemburg – Liechtenstein 3-3 (1-3). Strasser (’39), Christophe (’69), Cardoni (’83) / Stocklasa (‘7, ’25, ’37). Sa remarcam faptul ca fotbalistii micutului principat i-au condus, pe cei ai Marelui Ducat cu 3-0, pe "domeniul" lor! (Nic. G)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii