Ambulanta buclucasa

miercuri, 30 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Ambulanta buclucasa

Presedintele Consiliului de Administratie al FCM Poli Iasi, Romeo Olteanu a declarat, ieri, ca nu a primit, inca, un raspuns de la Serviciul de Ambulanta vizavi de cererile de despagubire aparute in urma nedisputarii partidei FCM Poli Iasi – FC Onesti. Reamintim ca partida programata simbata trecuta nu s-a disputat, deoarece medicul ambulantei de la stadion nu a avut parafa si o delegatie oficiala, gruparea din Copou cerind apoi peste 7 milioane de lei despagubiri de la Salvare. "Nu am primit inca raspunsul solicitat. Nu ne-am grabit sa ajungem in instanta deoarece asteptam si decizia Federatiei care sa completeze acest caz. Am auzit ca Salvarea are probleme financiare, insa nu putem sta pasivi intr-un caz in care culpa nu ne apartine" a spus Olteanu care s-a aratat deranjat si de declaratiile ulterioare ale Serviciului de Ambulanta, dr. Florin Agapi. "In loc sa caute adevaratii vinovati in curtea proprie, el a declarat prin ziare ca oricum Poli lua bataie mai tare si e mai bine ca meciul nu s-a disputat, spunind ceva si de un posibil aranjament. Chiar daca sintem in situatia in care sintem, nu e cazul sa mai fim improscati in plus cu noroi. Repet, vom lua o decizie privind abordarea acestui caz dupa ce Federatia ne va comunica hotarirea definitiva ".
Olteanu a mai precizat ca nu este nici o problema daca Serviciul de Ambulanta nu va mai onora asistenta medicala la viitoarele meciuri: " Tot ei vor pierde bani. Deja am primit o oferta de la o institutie privata care ne-a comunicat ca are si mijloace moderne de asigurare a asistentei medicale si un pret mult mai bun decit cel pe care il plateam pina acum la Salvare" . (Ovidiu MINEA)

Comentarii