Cit chin, fetelor!

miercuri, 12 martie 2008, 21:26
2 MIN
 Cit chin, fetelor!

Dupa sapte runde de seceta echipa ieseana de baschet feminin a reusit sa-si mai treaca in cont o victorie, a doua din acest retur. Insa, din ceea ce trebuia sa fie un turnir in compania unei echipe foarte tinere si lipsita de experienta s-a transformat intr-un chin cita vreme gazdele n-au reusit sa ofere o constanta si au avut mai multe momente cind au scapat jocul din mina.

Cu Bordeianu in dispozitie de joc studentele au inceput bine dar dupa cinci minute de joc s-au taiat. Tecoanta a dat senzatia ca va da iar peste cap statisticile la pase gresite, ratarile au curs cu nemiluita si de la 15-4 (‘5) s-a ajuns la 16-18 (‘8). Sfertul secund a inceput la fel de prost si pina la 19-25 (’12) n-a fost mult.

Biciuite de pe banca si sustinute din tribuna iesencele au revenit din nou abia din min. 15: Panait a avut un scurt moment de luciditate, Tecoanta si Causan au punctat de la distanta si la pauza a revenit zimbetul pe buze. Se parea ca lucrurile sint si mai clare dupa ce Bordeianu a tras echipa dupa ea in sfertul trei si gazdele conduceau cu 55-36 in min 30 insa totul n-a fost decit o iluzie pentru ca ultimul act a consemnat o noua cadere.

Daca Tecoanta a deschis sfertul cu o noua aruncare de trei puncte continuarea a fost palida si disperarea era sa-l cuprinda pe antrenorul Gabi Mihailescu, care asista cu stupoare cum bruma de avantaj s-a pierdut putin cite putin.

Pentru Politehnica-National au evoluat: Tecoanta (11, 2×3), Causan (9, 3×3), Bordeianu (24, 4×3), Panait (8), Lazar (6) apoi Birsan si Gavrilescu (4).

Simbata este programata penultima etapa a sezonului regulat si iesencele joaca la Cluj cu U-TRCE.

Comentarii