CSMS, in zodia aminarilor

marți, 22 noiembrie 2011, 23:19
2 MIN
 CSMS, in zodia aminarilor

CSMS Iasi continua sa navigheze in zodia incertitudinilor. Desi joia trecuta, imediat dupa ce s-a aflat public faptul ca managerul clubului, Leo Grozavu, l-a lovit pe fotbalistul Narcis Badic, primarul Iasului, Gheorghe Nichita, a anuntat ca va cere intrunirea urgenta a Comitetului Director al CSMS, forul conducator al clubului nu s-a reunit nici pina ieri. Citiva membri ai CD au afirmat ca au dorit sa organizeze o sedinta, in care sa analizeze incidentul, dar si alte lucruri existente la club, insa au facut un pas inapoi atunci cind au auzit ca vineri, in chiar ziua in care au aparut in presa citeva declaratii extrem de dure ale primarului la adresa lui Grozavu, Nichita a jucat tenis cu managerul! In aceste conditii, stiut fiind faptul ca, practic, fara girul primarului nu se ia nici o decizie importanta la club, Comitetul Director a preferat sa amine sedinta pentru saptamina viitoare, asteptindu-se aratarea directiei de catre seful Palatului Roznovanu. Conform unor surse, Nichita va cere rezilierea contractului cu Grozavu pe cale amiabila, primarul asteptind sa vada pe ce pozitie termina CSMS turul pentru a stabili strategia iernii.

O alta situatie care intirzie sa se clarifice este cea legata de litigiul aparut intre FC Snagov si CSMS pe marginea partidei disputate in etapa a IV-a a Ligii a II-a de fotbal. Desi oficialii ieseni declarasera ca ieri va fi anuntata decizia Comisiei de Recurs din cadrul Federatiei Romane de Fotbal vizavi de acest subiect, lucrurile s-au aminat din nou. "Cei de la Comisia de Recurs ne-au spus ca nu au ajuns nici astazi (n.r. – ieri) la o hotarire in privinta memoriului nostru si ca ne vor transmite un fax cu decizia luata in zilele urmatoare" a declarat, cu putin timp inainte de inchiderea editiei, Constantin Anghelache, vicepresedintele Comitetului Director al CSMS. Reamintim, Iasul cere cistigarea meciului la masa verde deoarece considera ca gazdele au folosit, pe parcursul jocului, patru jucatori extracomunitari in acelasi timp, cu unul mai mult decit permite regulamentul. Prima comisie federala care a analizat cazul, cea de Disciplina, a mentinut rezultatul de pe teren, 0-0, apreciind ca portarul ilfovenilor, israelianul Baruch, are si cetatenie romana. Iasul a contestat decizia, sustinind ca actele prezentate de Snagov nu sint suficiente pentru a proba faptul ca fotbalistul poate fi exclus din rindul extracomunitarilor.

Comentarii