Curatenie

luni, 04 februarie 2008, 22:02
2 MIN
 Curatenie

De citiva ani echipa ieseana de handbal masculin aluneca permanent pe tobogan si nimeni nu reuseste sa-i schimbe soarta.  Retrogradarea din Liga Nationala din vara anului trecut s-a lasat cu promisiuni de revenire urgenta in elita insa calculul s-a dovedit total eronat pentru ca Politehnica n-a fost capabila sa-si tina virfurile si nici sa le inlocuiasca.

Subtirimea valorica a lotului si-a tradat valoarea in prima jumatate de campionat si nici macar transferuri pe ultima suta de metri care sa mai salveze situatia nu s-au facut in pauza competitionala. Asa ca studentii au dat cu capul de prag cu prima ocazie si s-au vazut invinsi duminica la Piatra Neamt de o echipa fara nici o pretentie, rezultat care inchide practic orice discutie legata de promovare.

Pusi in fata faptului implinit conducatorii au actionat in forta si primele masuri au fost luate cu cei trei jucatori imprumutati in vara lui 2007 de Bucovina Suceava in schimbul portarului Bogdan Pralea, jucatori la care antrenorul Costel Schender s-a aratat dispus sa renunte de mai mult timp. Daca portarul Marius Cioltan si centrul Caius Szebin au fost tinta reprosurilor la Piatra Neamt ca si in multe alte partide din toamna, interul Victor Draghici este accidentat, nu s-a antrenat deloc in acest an si oricum n-a impresionat cu nimic in prima jumatate de campionat.

"Am avut o sedinta de analiza si am decis sa renuntam la serviciile celor trei. Au dezamagit si nu avea rost sa-i mai tinem. Mai bine le oferim juniorilor sansa sa creasca.", a explicat decizia luata directorul sportiv Dan Constantinescu, una care este acoperita cita vreme cei trei nu mai pot ajuta Politehnica pentru vreun obiectiv si oricum in iunie s-ar intoarce la Suceava pentru ca le exprira imprumutul.

Singurul jucator care avea sanse sa ramina in atentia iesenilor putea fi Cioltan, caruia ii expira contractul cu Suceava peste cinci luni, dar acesta n-a reusit sa-i convinga pe conducatori de necesitatea mentinerii in lot. "In acelasi timp, le-am dat celorlalti jucatori din lot un ultim avertisment. Daca nu se trezesc vor suferi.", a mai adaugat Constantinescu, care va umbla la drepturile salariale ale jucatorilor in conditiile in care acestia au oricum reduse veniturile intre 10 si 30% pentru prestatiile modeste din toamna.

Cit priveste viitorul echipei directorul sportiv spune ca obiectivul este acum construirea unei echipe pe o structura care regaseste in acest moment noua seniori (Turcu – portar, Velicu, Ifrim, Caciuc, Damian, Petrea, Druga, Iftimie si Ciubotaru) si cinci juniori cu dubla-legitimare la LPS (Drinceanu, Dascalu -ambii portari, Oniga, Daninfeld si Gherciu). In ceea ce-l priveste pe "veteranul" Elisei, care are o afectiune la menisc ce necesita o operatie, Constantinescu a precizat ca nu renunta la jucator si-l asteapta la o discutie pentru a rezolva problema.

Comentarii