Daniel Pancu – marire si decadenta

Pancul, portarul

Doua episoade sint celebre atunci cind vine vorba de primii pasi in fotbal facuti de Pancu. In primul rind, debutul ca portar, facut sub comanda lui Kurt Gross. Apoi, iesirea in cimp, comandata de Dumitru Romila, antrenorul cu care a lucrat la juniorii Politehnicii, si, mai ales, exercitiul preferat al tehnicianului, care rememora: "Desi era portar, ma trezeam ca iesea cu mingea la picior si dribla pina pe la jumatatea terenului. L-am scos imediat din poarta si i-am dat libertate totala. Cind vroiam sa-l scot in evidenta, ii aruncam mingea si-i spuneam sa dribleze toata grupa. Ii insira pe toti! Abia dupa vreo doua minute ii lua vreunul «cotofana»".

Relatia Pancu – Romila nu a fost una de exceptie, fotbalistul nedigerind metodele coercitive la care mai apela antrenorul pentru a tempera elanul vedetei sale. Nu acelasi lucru se intimpla la nationalele de juniori pe unde a trecut ieseanul, ce era, alaturi de dinamovistul Tararache si bacauanul Zlati, rasfatatul lotului.

Antohi l-a promovat

Talentul navalnic al pustiului l-a cucerit repede si pe Leonida Antohi, antrenor al echipei mari a Politehnicii in 1994. "Auzisem de el si m-am dus sa-l vad la citeva partide ale echipei de juniori. Mi-a placut si, desi avea doar 17 ani, l-am luat la echipa mare. S-a adaptat imediat atit moral cit si fotbalistic, asa ca l-am introdus imediat titular. Pe linga tehnicitate si capacitatea de efort surprindea placut tupeul lui, in sensul bun al cuvintului. Nu-i era frica de nimeni si de nimic" povesteste Antohi.

Volubil, voluntar, adaptat si de "sefii" vestiarului, Pancu s-a impus repede, in ciuda deselor intermitente cauzate de actiunile nationalei de juniori. Iar prima mare satisfactie a carierei a venit repede, cel pe care parintii, muncitori la "Tesatura", il doreau inginer, covingindu-si familia ca fotbalul va fi cariera lui dupa ce a fost titular in memorabilul baraj de promovare in prima liga, cistigat de Poli, in 1995, in fata craiovenilor de la Electroputere.

Devenit apropiat de Leo Nemtanu, ce era cotat atunci ca jucatorul cel mai profesionist al Politehnicii, Pancu si-a continuat cresterea, evolutiile sale in primul sezon post’89 petrecut de Iasi in prima liga atragind atentia granzilor interni. Desi isi dorea sa joace la Dinamo, al carui fan era, ieseanul a ajuns sa imbrace tricoul Stelei, intr-o competitie numita Cupa Ligii. Trecerea in Ghencea nu s-a realizat insa, asa cum nu s-a realizat nici transferul la Progresul, desi Gino Iorgulescu a venit personal in Copou pentru a realiza transferul.

Pina la urma, Pancu a ajuns in Capitala, Grigore Sichitiu fiind cel care s-a ocupat de tratativele finalizate la sfirsitul anului 1996, Iasul primind peste 150 000 $ pentru 75% din Pancu.

"Ronaldo de Giulesti"

Adaptarea cu Giulestiul, unde a lucrat in start sub bagheta lui "Lita" Dumitru, a venit treptat, primul mariaj cu echipa de sub Podul Grant incheindu-se fericit: titlul de campion, cucerit in 1999, cu Mircea Lucescu antrenor, si transferul la Cesena, in Serie B, pentru o suma importanta la acel timp: 1,2 milioane $. Transferul a generat o lupta Poli – Rapid ce a ajuns prin tribunale, Iasul luind cei 300 000 $ la care avea dreptul dupa vreo 7 ani!

In paralel, viata extrasportiva a lui Pancu incepea sa bifeze primele derapaje, scuzabile insa pentru un adolescent vrajit de Capitala. "Cind a plecat de la Iasi nu putea sa bea o bere. Ajuns la Rapid, cind iesea cu «ciinii» vechi din echipa, bea Cinzano cu mult suc, pentru a nu se face de ris ca nu poate sa bea alcool. De aceea, in timpul liber, mai mult iesea prin discoteci, in Regie. Abia dupa citiva ani a inceput sa poata sa duca citeva beri sau o sticla de vin" povesteste un amic al fotbalistului.

Expeditia italiana nu a fost foarte reusita, Pancu, crud inca pentru Il Calcio, fiind rascumparat de Rapid. Cel care devenise "Ronaldo de Giulesti" nu a clacat si, mult mai matur, a inceput sa urce spre piscuri.

Patru ani de glorie

In doi ani la Rapid a inscris 28 de goluri, lucru care l-a adus in 2001 la nationala si, un an mai tirziu, la Besiktas Istanbul, turcii platind 2,25 milioane $ pentru a-l achizitiona. Pariul facut de "taticul" lui Pancu, Mircea Lucescu, a fost unul cistigator, Daniel devenind una din piesele de baza ale gruparii turce, care a cistigat titlul si a avut un parcurs remarcabil in cupele europene. Si din punct de vedere financiar Pancu s-a implinit, salarizarea si primele exorbitante oferite de "baskani" asigurindu-i, teoretic, confortul pentru tot restul vietii.

Pancu nu iesea in evidenta insa doar datorita formei de exceptie si a veniturilor importante pe care le realiza ci si atunci cind se vorbea despre derapajele tricolorilor importanti. Daca la capitolul "droguri" sau "femei", Daniel nici nu figura in clasamente, in campionatul lui Bachus ieseanul era trecut ca pretendent la… Cupele Europene.

Episodul in care fotbalistul nu a mai ajuns la avionul cu care Besiktas s-a intors in Turcia, dupa un meci cu Chelsea, din Champions League, datorita unei nopti toride petrecuta prin cluburile londoneze, cu Mutu "ghid", a ramas celebru. Nici escapadele sale in Iasi nu treceau neobservate, mai ales intr-o perioada in care in jurul fotbalistului roiau tot felul de "prieteni" dubiosi. Toate acestea erau insa compensate de o pregatire titanica, Pancu fiind recunoscut ca un stahanovist la antrenamente.

Declinul

Daca de la baza pina pe piscuri a ajuns greu, cu multa munca si sacrificii, drumul invers a fost facut rapid de Pancu, intr-un an el ajungind pe buza prapastiei. 2004 a fost momentul cel mai neinspirat in ceea ce-l priveste pe jucatorul crescut in Copou. Ademenit de promisiunile ca va ajunge la Chelsea, sub comanda lui Mourinho, Pancu a refuzat sa-si urmeze mentorul, pe Mircea Lucescu, la Donetk.

Dupa ce trecerea in Regat nu s-a realizat, faptul ca Daniel a fost unul dintre preferatii celebrului Del Bosque, ce ajunsese pe malurile Bosforului, a ramas singura consolare. Treptat, a inceput sa-si piarda din stralucire la Besiktas, unde a rupt gura ziarelor doar atunci cind a jucat portar, dar si la nationala, Piturca renuntind la el in 2005. Lucescu senior, neuitind ca a fost tradat de copilul lui, a pus sare pe rana, lansind celebra fraza: "Pancu e un talent deosebit, insa nu tine la bautura!". Si declinul a continuat!

In primavara lui 2006, Pancu a incercat sa-si resusciteze cariera, revenind pentru o jumatate de an in Giulesti, insa lucrurile nu au mers pe masura asteptarilor. Trecerea la Bursaspor, din vara lui 2006, nu a adus decit adincirea in mediocritate a jucatorului ce ratase un transfer in tarile arabe si era asa de demoralizat incit, anul trecut, lua in calcul chiar retragerea!

Renasterea?

Sarbatorile de iarna par a-i fi luminat gindurile lui Pancu. A renuntat la contractul avantajos pe care-l avea la Bursa si s-a decis sa revina acasa. Desi Gigi Becali i-a promis un sac de bani, prin varul sau, Victor Becali, chiar nasul fotbalistului, iar primarul Iasului, Gheorghe Nichita, era gata sa-l astepte cu un covor rosu daca se intorcea in Copou, Pancu, miscat de dragostea suporterilor "visinii", a ales sa se intoarca sub Podul Grant. Iar optimismul lui si celor din jurul lui a revenit, Mircea Rednic anuntind chiar ca Pancu va reveni la nationala.

Este, probabil, ultimul pariu cu marea performanta pe care-l face Pancu

Daniel Gabriel Pancu

* Nascut pe 17 august 1977, la Iasi

* Debut in prima liga: 13 august 1995, Poli Iasi – Steaua 1-2.

* Cariera: Poli Iasi (1994-1997), Rapid (1997 – 1999, 2000 – 2002, 2006, 2008 – ?), Cesena (1999-2000), Besiktas Istanbul (2002-2006), Bursaspor (2006-2007).

* Divizia A: 162 meciuri, 55 goluri

* Divizia B: 27 meciuri, 2 goluri

* Serie B (Italia): 20 meciuri, 3 goluri

* Superlig (Turcia) – 112 meciuri, 19 goluri

* Echipa nationala: 27 meciuri, 9 goluri

* Debut la echipa nationala: 6 octombrie 2001, Romania – Georgia 1-1(Bucuresti, preliminariile CM 2002), sub comanda lui Gheorghe Hagi

* Ultimul meci la echipa nationala: 4 iunie 2005, Olanda – Romania 2-0 (Rotterdam, preliminariile CM 2006), cu Victor Piturca selectioner