Detronati-l, ieseni!

vineri, 10 martie 2006, 22:37
6 MIN
 Detronati-l, ieseni!

Ce debut de retur pentru ieseni! Poli primeste vizita celei mai in voga echipe provinciale, omoloaga din Timisoara. De fapt, un fel de varianta de compromis a Politehnicii regretatului Dan Paltinisanu, actuala divizionara A trecind testul de paternitate doar la prelevarea unor probe venite de la Fulgerul Bragadiru (ulterior, AEK), mutata de Toni Dobos in Banat, adevarata Politehnica Timisoara, patronata de italianul Zambon, zbatindu-se in anonimat. Dar cine se mai uita la traditie, cind titlul incepe sa faca cu ochiul banatenilor…
Vise de marire in Banat
Cum a inceput mirajul maririi in Banat se stie, presedintele Marian Iancu investind la fiecare jumatate de an sume fara precedent intr-un club din Romania. Stacheta banilor cheltuiti pe transferuri, ridicata in ultima perioada la 4 milioane $, a fost depasita fara probleme pentru ca pretentiile antrenorilor (Olaroiu sau Hagi, dupa caz) sa fie satisfacute. Poate cel mai bun exemplu al dezechilibrului dintre cele doua adversare de astazi este faptul ca, in aceasta iarna, oaspetii au platit 432 000 $ pentru a-l achizitiona pe cel mai bun jucator iesean din tur, Adrian Ilie, cel mai scump jucator din istoria gruparii din Copou avind insa statut de rezerva pe Bega! Forta oaspetilor rezida si din faptul ca cele 5-6 posibile absente ale unor jucatori de baza (Gigel Coman, Gigel Bucur, Caramarin, Silvasan, sirbii Stanic si Gluscevic, toti accidentati, doar ultimul avind sanse de a fi recuperat) nu da peste cap alinierea unui prim „11” redutabil, din care fac parte fotbalisti care au fost ori sint in circuitul tricolor (portarul Popa si intreaga linie de mijloc!) precum si internationali nigerieni (Emeghara) ori maghiari (Simek), adusi in iarna alaturi de senegalezul Mansour Gueyé. De aceea, chiar daca Hagi spune ca atacarea titlului este un obiectiv pentru sezonul viitor, multe voci afirma ca „violetii” vor incerca si in acest retur sa lupte pentru primul loc, de care-i despart acum 6 puncte. Normal, in aceste conditii, meciul de astazi este unul de „2” solist in optica timisorenilor.
Nu sintem victime
Iesenii nu abordeaza insa meciul din postura de victime sigure. Desi au jucat modest in ultimele meciuri amicale disputate dupa intoarcerea din Italia si au avut dificultati majore de pregatire, datorita terenurilor impracticabile, iesenii anunta ca se vor mobiliza exemplar pentru a nu pierde. „Avem nevoie de 3 puncte in primele 4 runde ale returului pentru a nu intra in hora retrogradarii. Cu cit le luam mai repede, cu atit mai bine” e avertismentul lansat deja de antrenorul Ionut Popa.
Pentru a contracara superioritatea de talie a oaspetilor, tehnicianul iesean, ce nu se poate baza pe Bilba (suspendat) si Irinel Ionescu (accidentat) se gindeste sa faca unele modificari fata de distributia obisnuita. Principala ar putea fi „alunecarea” lui Onut pe flancul drept si aparitia in centru a cuplului Bernard – Ciobanu, defensiva urmind astfel sa aiba o medie de inaltime mult mai ridicata. Semne de intrebare planeaza si asupra componentei liniei mediane, certe fiind doar aparitiile lui Iurisniti si Gavatorta. In conditiile in care Miclea a absentat mult datorita accidentarilor, iar Arhire si Rednic nu au dat inca randamentul scontat, in calcule pentru postul de titular au intrat, linga Onofras, Ciubancan si tinarul Tincu. De distributia mijlocasilor in teren (variantele sint doi inchizatori si 3 mijlocasi, in spatele unicului virf Cernoch, un inchizator si o linie de 4 mijlocasi ori chiar o linie clasica de 4 mijlocasi) depinde si sistemul pe care Popa se va baza.
Jucatorii moldoveni isi respecta adversarul, insa au incredere in fortele proprii, cel mai plastic in declaratii fiind Valeriu Bordeanu: „Hagi cred ca a fost idolul tuturor fotbalistilor. Acum insa e antrenor, iar antrenorul meu preferat e Ionut Popa!” Oaspetii s-au antrenat ieri dupa amiaza cu portile inchise in Banat si au ajuns cu un avion charter seara in Iasi, fiind cazati la hotelul „Europa”.
Se gasesc si azi bilete
Vinzarea biletelor, care costa 10 RON la peluze si 20 RON la tribune, a inceput ieri si va continua astazi, de la ora 8. Accesul pe stadion va fi permis incepind cu ora 13. Gazdele vor avea doua galerii: una, la peluza dinspre bulevard, membrii ei beneficiind de acces gratuit din partea clubului, a doua, formata din suporteri care vor sa-si plateasca singuri biletul de intrare, la peluza dinspre tabela de marcaj. Oaspetii au anuntat ca vor fi sustinuti de un grup format din 150 de persoane.
Ce spun antrenorii?
Ionut Popa (antrenor, Poli Iasi): „Lui Decebal i se atribuie spusele: «Mai bine mor ca un leu adevarat / Decit sa traiesc ca un sclav ingenuncheat». Acesta este si unul din principiile mele de baza in viata pe care vreau sa-l transmit si jucatorilor. Timisoara are prima sansa datorita valorii jucatorilor si a fortei financiare, insa eu nu plec la nici un meci fara gindul de a cistiga, indiferent de numele adversarului. Sper ca problemele inimaginabile pe care le-am avut in pregatirea jocului datorita starii terenului sa fie depasite de o mobilizare extraordinara a jucatorilor”.
Gheorghe Hagi (manager, Poli Timisoara): „Este un meci foarte greu. Politehnica Iasi joaca mereu bine pe teren propriu (n.n. – !?). Indiferent cu cine a evoluat acasa, ea a jucat foarte bine (n.n – !??). Totusi, desi avem o deplasare grea, mergem la Iasi cu un singur gind, sa ne impunem. Sint optimist si increzator si vreau sa pornim cu dreptul in retur, ceea ce, in acceptiunea mea, inseamna obtinerea celor 3 puncte in jocul de la Iasi”.
Fite de Banat
Timisorenii se cred superiori nu numai fata de bucuresteni („mitici” in limbaj banatean) ci si fata de moldoveni. Cel putin asta a reiesit din comportamentul avut la sosirea in Iasi de oaspeti, cind si Toni Dobos, si Gica Hagi, si jucatorii au refuzat dialogul cu presa, invocind faptul ca au facut acest lucru joi. La Timisoara! Ce-i drept, nici unul dintre cei amintiti nu au atins „performanta” presedintelui Iancu, ce a scuipat un ziarist in cursul saptaminii. Mai amintim doar faptul ca incercarile „Ziarului de Iasi” de a obtine declaratii prin intermediul ofiterului de presa al timisorenilor in ultimele doua saptamini au avut ca efect doar promisiuni neonorate, toate amanuntele si interviurile din tabara „violetilor” publicate fiind obtinute cu ajutorul unor ziaristi din Transilvania.
Aparentele au mai fost salvate de faptul ca Hagi a raspuns pozitiv la circa 10 amatori de autografe – intre ei numarindu-se si fostul jucator al Politehnicii, Vasile Apachitei, care a jucat impotriva „Regelui” intr-un meci din 1996, din Cupa Cupelor, Constructorul Chisinau – Galatasaray – si de directorul clubului, Ion Craciunescu, care a oferit o declaratie: „Am venit sa cistigam desi Iasul e o echipa puternica, cu un colectiv de conducere foarte bun. Terenul va fi acelasi pentru ambele echipe. Pentru jucatorii noi de la o echipa exista o perioada de acomodare, lucru valabil si pentru Adrian Ilie”.
Finul Nasului, fiul magazionerului
Partida va fi condusa de o brigada bucuresteana formata din Alexandru Deaconu, Adrian Vidan si Nicolae Marodin, care vor fi supervizati de constanteanul Marcel Lica. Observator LPF va fi Sorin Satmari. Arbitru de rezerva e galateanul Marius Bocaneala, cumnatul fostului presedinte iesean, Marius Stan, actualul conducator al Otelului. Reamintim ca Deaconu a fost la un pas de a fi recuzat in retur de gazde, datorita modului in care fiul magazinerului FRF a condus partidele din tur ale lui Poli. Astfel, la meciul CFR Cluj – Poli Iasi (scor 0-0), bucuresteanul nu a acordat un penalty oaspetilor in repriza a doua, dupa un fault a lui Martin Tudor la Daniel Rednic, iar in partida Poli – SC Vaslui (scor 1-0), Deaconu a acordat un penalty gratuit oaspetilor (parere exprimata pina si de finantatorul vasluienilor, fostul mare arbitru Adrian Porumboiu), ratat de Claudiu Raducanu. La finalul intilnirii, Deaconu a fost pus la zid de seful CA al gazdelor, primarul Gheorghe Nichita, care a spus ca Iasul nu-l va mai sustine pe Mircea Sandu la alegerile pentru sefia Federatiei datorita arbitrajului pro-Vaslui a finului sau.
Formatiile probabile
Iasi: Branet – Onut, Bernard, Ciobanu, Bordeanu – Arhire (Tincu), Gavatorta, Iurisniti, Ciubancan (Rednic) – Onofras, Cernoch.
Timisoara: M. Popa – Olah, Mc Kain, Cinu, Emeghara – Plesan, Ov. Petre, Al. Stoica – Simek, Balace – Mansour (Gluscevic).

Comentarii