Ei, uite ca se poate!

luni, 30 noiembrie 1998, 00:00
2 MIN
 Ei, uite ca se poate!

Daca privim partea de jos a clasamentului primei si amaritei noastre divizii de elita, observam urmatoarele: Foresta Falticeni si Universitatea Cluj au ajuns la "cota" -18 in clasamentul adevarului, ceea ce inseamna, aproape sigur retrogradare, Olimpia Satu Mare (-15) si CSM Resita (-12) se lupta ca chiorii pentru un loc sub soartele primului esalon. Celelalte echipe din partea a doua a clasamentului se afla la distante de minimum cinci-sase puncte de acest cvartet al suferintei. Sus, la inaltimi, in afara duelului pentru titlu Rapid – Dinamo, Steaua conduce un pluton de patru echipe, la zece puncte fata de lider. In plus, Romania va avea doar o singura reprezentanta in Cupa UEFA, ceea ce inseamna ca nici locul III nu mai poate asigura participarea intr-o Cupa Europeana. Chiar daca exista si aceasta posibilitate, excludem din pronosticuri eventualele pretentii argesene, stiind ca echipa lui Dobrin va fi vaduvita, in retur, de cele doua mari vedete, Barbu si Mutu. Asadar, sa recapitulam ce ne asteapta in primavara-prim divizionara: doua echipe in lupta acerba pentru titlu; alte trei (Steaua, National, Bacau) se vor bate pentru un iluzoriu blazon UEFA; si alte doua, Olimpia si Resita, pentru evitarea retrogradarii. Total, sapte echipe motivate. Daca mai adaugam, pe argumentele surprizelor, inca doua aparitii neasteptate, observam un fapt trist, poate chiar ingrozitor: noua echipe vor aborda returul fara obiective. Ceea ce inseamna ca, aceste team-uri vor deveni extrem de vulnerabile in fata tentatiilor din partea celorlalte. Sau, daca nu, cel putin, in fata suspiciunilor. Este inca un argument, pe linga, teribila lupta pe gheata si zapada din etapa noastra, pentru ideea ca prima noastra divizie este supradimensionata. Si ca se impun masuri urgente de reducere a ei…
Apropo de suspiciuni, meciul Craiova – Rapid de ieri a fost, credem noi, o mostra de cum trebuia sa abordeze trupa din Giulesti partida din ultima etapa a campionatului trecut. Dupa o lupta acerba si cinstita, Rapidul a cistigat, in ciuda complexului vechi de patru decenii. Asta primavara, insa, jucatorii visinii nu le venea sa creada ca scorul era de 2-0 pentru olteni, fiind siguri ca victoria (implicit titlul) va veni de la sine, impresia fiind augmentata si de penaltiul ratat de Lutu. Ca de obicei, insa, fata nevazuta a acestei partide nu se cunoaste. Daca oltenii, avind grave probleme financiare, au supralicitat si au reusit?
Pina la proba contrarie, un fapt e cert: Rapidul a spart traditia si ramine in lupta pentru titlu. In rest, om mai vedea… (Nicolae GRECU)

Comentarii