Fotbal cu gura

Teoretic, esecul cu Bistrita nu ar trebui sa zdruncine Politehnica prea tare. Punct. Caracterul axiomatic al afirmatiei isi trage seva din nenumarate episoade derulate in alte curti, mai necajite ori mai poleite decit cea din Copou. Practic, lucrurile stau mai grav, senzatia ca Iasul isi pierde busola simtindu-se pregnant.
De ce e atit de intortocheat drumul de la teorie la practica in ograda ieseana? Pentru ca esecul sportiv a aparut intr-un moment in care apele erau deja tulburi de multa vreme. Cauza e data de faptul ca, fiind destul de fragila psihic, Poli a resimtit din plin citeva lovituri care la alt club ar fi insemnat palide adieri de vint. Paradoxal, actiunile exterioare au avut un rol nociv mult inferior in comparatie cu reactiile interioare, produse de acestea sau aparute pur si simplu. Atitudinea ilogica existenta in capul Politehnicii a generat o stare de haos care s-a propagat inspre baza piramidei.
Guerila primarului
Spuneam ca totul a plecat de la virf. Vrem, nu vrem, virful FC Politehnica este, la ora actuala, Gheorghe Nichita. In loc sa savureze un moment care va ramine in istoria (nu numai sportiva a) Iasului, inaugurarea instalatiei de iluminat nocturn a stadionului „Emil Alexandrescu”, care, indubitabil, va fi legat de numele lui, primarul, cu merite incontestabile in ceea ce inseamna acum fotbalul local, s-a vazut nevoit la finalul meciului cu Bistrita sa caute explicatii pentru esec. Ca a gasit unele fanteziste, e alta discutie.
Adevaratele probleme ale Politehnicii au fost generate si nu de azi, de ieri, de actiunile lui Nichita. Mai bine spus de tactica primarului si a locotenentilor sai adoptata in razboiul de guerila purtat in privinta finantarii clubului, ramasa pe umerii bugetului local. Fara tagada, reaua-vointa din partea Prefecturii pe aceasta tema exista, motivatiile „anti-fotbal” facute de cavalerii fara de prihana din Casa Patrata prinzind doar la sectorul neinformat de public, sau la cel ce are o optica distorsionata asupra finantarii sportului de la bugetul local, tactica practicata pe scara larga in tara si strainatate. Nimeni insa nu a impiedicat echipa primarului sa actioneze rapid, inainte de aparitia unor legi restrictive, sa elimine orice risc in momentul redactarii hotaririlor (va aduceti aminte de incompatibilitatea consilierului Catalin Ivan?) de finantare a echipei, ori sa se inspire sau sa copieze formulele pe care se merge si in alte judete. Asa, s-a ajuns la bilciul plimbarii de vreo patru ori in Primarie si de doua ori in CJ a aceleiasi Marii (contractul de finantare a Politehnicii de la bugetul local), ce-si schimba doar palariile. Ridicolul merge si mai departe, daca tinem cont de faptul ca, in ciuda acestei „prezentari de moda”, Copoul a prins si prima zapada a iernii ce bate la usa si inca nu a primit banii promisi de la finele anului trecut. Basca faptul ca „palaria” finala aleasa pentru a fi purtata de Poli este hida chiar si in conceptia sefului Palatului Roznovanu!
Gura bate clubul
Amintind si esecul atragerii unui investitor sau a unui grup de investitori seriosi linga club, ajungem si la gafele declarative ale primarului, care, ca importanta, pot avea un rol mai nefast chiar decit actiunile. Nichita nu a reusit sa convinga mai pe nimeni de ce o „mireasa” frumusica, asa cum e Politehnica la ora actuala, nu are nici un petitor de soi, alimentind curentul celor care sustin ca presedintele de onoare al clubului vrea sa o tina doar pentru a se fali cu ea. In plus, Nichita nu realizeaza ca gafeaza si in alte episoade cind il ia gura pe dinainte. Printre altele, i-a acuzat, public, de blat, pe doi jucatori, l-a facut albie de porci pe fiul sefului arbitrilor, ultimul exemplu in acest sens fiind laudarea excesiva a controversatului ex-presedinte Marius Stan, atitudine care a ranit multe sentimente intr-un club care, spre deosebire de vremurile in care galateanul era la comanda, trebuie sa se caute adinc prin buzunare pentru a cauta vreun ban „alb”, ca de cei „negri” nici nu poate fi vorba.
Presa, refugiul neputintei
Pina acum, toate aceste elemente au reusit sa fie trecute pe plan secund de rezultate, presedintele Sorin Boca si antrenorul Ionut Popa gestionind bine (miraculos, pentru unii) o situatie mai mult decit incurcata. Cu erorile inevitabile de management s-a reusit totusi ca, datorita atmosferei la vestiar si a „exploatarii” la maximum a nucleului puternic al echipei, Politehnica sa devina o nuca tare a campionatului. La ora actuala, insa, si cei doi dau semne de oboseala, de pierdere a luciditatii: Boca nu vorbeste atunci cind trebuie, Popa vorbeste atunci cind nu trebuie! A spune, de exemplu, ca doua-trei articole destabilizeaza o echipa de fotbal e un lucru absurd, posibil la vreo echipa dintr-un catun, cu o gazeta a satului foarte incisiva, nu la Poli Iasi.
Uite, Popa, nu e Popa!
Mai mult, dorindu-se a fi analgezica, amenintarea cu plecatul din Copou a antrenorului a avut un efect nefast: alimentarea zvonului de preluare a Ceahlaului. Din toate acestea nu putea sa rezulte decit actualul talmes-balmes existent, in care nimeni nu mai stie ce sa creada si in cine sa se increada. Firesc, unda de nesiguranta a ajuns si la vestiar, deja inflamat de logoreea si laudarosenia lui Bilba. Plusind cu absentele ce nu contenesc si care, la Poli (care nu are rezerve pe masura titularilor), se simt imediat, avem explicatia faptului ca, la ora actuala, armasarii de pe blazonul Politehnicii au coama din ce in ce mai pleostita.
In loc de concluzie, doua fraze. Acum, Poli e la 6 puncte de Europa si la 5 de retrogradare. Pe ce drum o va apuca in viitor, ascendent ori descendent, depinde foarte mult de taria si limpezimea capilor clubului.