Greu in deplasare

duminică, 29 noiembrie 2009, 22:59
1 MIN
 Greu in deplasare

In conditiile in care a plecat in Capitala cu lotul complet, pentru prima data in acest sezon, echipa ieseana de baschet masculin a sperat intr-o noua victorie dar pina la urma a pierdut partida cu echipa secunda a Stelei. Chiar daca intilnirea a fost echilibrata, cu rasturnari de situatie, iar oaspetii au condus cu sapte lungimi inaintea ultimului sfert, dezodamintul i-a fost defavorabil Politehnicii, aflata la al doilea insucces in acest sezon. "Ceva nu merge in deplasare, nu avem aceeasi dezinvoltura ca in meciurile de pe teren propriu. Echilibrat a fost meciul de la Constanta si abia am cistigat in final, apoi am pierdut in aceleasi conditii la Galati si acum la Bucuresti. Va trebui sa gasim un remediu pentru aceasta problema.", ne-a declarat antrenorul Cristi Murgoci, cel care a intrat si el pe teren in tentativa de a obtine un succes. Si daca tehnicianul iesean n-a gasit hibe in evolutia ofensiva, el s-a aratat mai putin multumit de aparare si de greselile individuale care au impiedicat Politehnica sa obtina al doilea succes in deplasare in acest sezon. Daca la gazde au evoluat si trei jucatori de la formatia de Divizia A, ei fiind si principalii marcatori (Orbeanu – 12 p, Stacut – 19 p si ex-ieseanul Marian Minea – 27 p), de la oaspeti pe lista marcatorilor se afla Murgoci (18 p, 2×3), Calinescu (15 p, 1×3), Moldovanu (13 p), Hurjui (11 p, 2×3), Nicolae (11, 2×3), Nanescu (10 p, 1×3) si Huludet (4 p).

Comentarii